Contraceptivele injectabile
Cele mai folosite preparate injectabile sunt cele progesteronice.
Mecanismul de actiune consta in ingrosarea mucusul cervical, ingreunand trecerea spermatozoizilor, impiedicarea ovulatiei la aproximativ jumatate din ciclurile menstruale si crearea unui endometru subtire, atrophic.
Pot folosi indeosebi aceasta metoda femeile care alapteaza si cele care au contraindicatie la estrogen dar ele pot fi folosite de orice femeie care solicita aceasta metoda, dupa un counseling corespunzator, asa fel incit femeia sa poata lua o decizie informata. In comunitatea medicala internationala se mentioneaza existenta unor incertitudini asupra deciziei ”consimtamintului informat” in utilizarea metodei si a “posibilitatilor de abuz”.
Contraindicatiile folosirii contraceptivelor injectabile cu progesterone sunt:
1. Afectiuni maligne ale sanului (sau suspiciune)
2. Afectiuni maligne ale colului uterin, uterului sau ovarului
3. Boli arteriale, cerebro-vasculare sau coronariene
4. Sarcina sau suspiciune de sarcina, pina se infirma
5. Singerari genitale anormale, nediagnosticate, pina la diagnosticare.
6. Chisturi ovariene functionale
7. Antecedente de sarcina extrauterina.
Efectele secundare ale contraceptivelor injectabile sunt:
-schimbarea caracteristicilor ciclului menstrual(singerari prelungite/neregulate, spotting, amenoree)
-cefalee
-crestere in greutate
-intirzierea revenirii fertilitatii
-acnee
Eficienta este foarte mare (0,3 sarcini/100femei in primul an de utilizare) in cazul utilizarii corecte.
Dr. Evelyn Cristescu ( http://www.anticonceptionale.ro/despre- … ile-2.html )
**********************************************************************************
Anticonceptionale injectabile - metode anticonceptionale hormonale
Metodele anticonceptionale hormonale sunt bazate pe actiunea fie unei combinatii de progestagen si estrogen, fie doar pe progestagen.
Anticonceptionalul injectabil
Exista contraceptiv injectabil combinat care contine un tip de estrogen si un tip de progestagen (hormoni sintetici) si exista contraceptiv injectabil numai cu progestagen (hormon sintetic).
Actiune : efectul contraceptiv este datorat inhibarii ovulatiei (eliberarea ovulelor din ovare). De asemenea ingroasa mucusul cervical ingreunand trecerea spermatozoizilor in cavitatea uterina si trompele uterine.
Folosire : contraceptivul injectabil combinat se administreaza (o injectie) din 4 in 4 saptamani iar contraceptivul injectabil numai cu progestagen se administreaza (o injectie) din 2 in 2 luni sau din 3 in 3 luni, in functie de tipul hormonului.
Eficienta : foarte eficienta. O injectie previne sarcina timp de 4 saptamani, 2 luni sau 3 luni, in functie de tipul contraceptivului.
Avantaje : previne sarcina pe perioada lunga dar cu efect reversibil, nu sunt legate de momentul actului sexual, nu necesita administrare zilnica, ajuta la prevenirea cancerului endometrial, ajuta la prevenirea fibromatozei uterine, poate ajuta la prevenirea cancerului de ovar.
Dezavantaje : pot apare modificari ale ciclurilor menstruale mici sangerari sub forma de picaturi intre menstruatii, amenoree, poate determina cresterea in greutate, revenirea fertilitatii se face dupa un timp mai indelungat decat in cazul celorlelte metode, la unele femei pot sa apara greturi, dureri de cap, scaderea apetitului sexual, acnee.
De unde se procura : medic. Injectiile trebuie facute de personal medical care a fost instruit in administrarea injectabilelor.
( http://www.seximus.ro/articole/anticonc … jectie.php )