Cum uiti o mare iubire?

Desi inima imi spune sa fiu cu el, creierul nu. Si de data asta o sa-l ascult pe el. M-a ranit si nu i-a pasat. Nici mie nu o sa-mi pese. De un an jumatate nu l-am vazut, nu am vorbit si nu am auzit absolut nimic despre el, dar eu nu pot sa-mi controlez sentimentele. Vreau,imi doresc sa pot face ceva cu asta, sa il scot definitiv din mintea si inima mea. Am luptat,dar nu mai am putere. Si am impresia ca persoanele care ma plac sau vor sa fie cu mine sunt din ce in ce mai putine,aproape inexistente. Nu reusesc sa gasesc pe cineva sa ma iubeasca si sa il iubesc. Si am totusi o varsta, 19 ani.

draga mea, 19 ani nu e "o varsta" esti ffffff tanara, ai o viata intreaga inainte, o sa cunosti o gramada de baieti unul mai cu mot decat altul in felul asta vei sti sa il alegi pe cel mai potrivit pentru tine

incearca sa vezi partea buna a lucrurilor: ai trait niste momente frumoase, ai vazut cum e sa iubesti, ai dat tot ce e mai bun din tine....daca s-a intamplat ceea ce s-a intamplat nu a fost vina ta, pur si simplu lucruri din astea se mai intampla si nu e un capat de tara. tu acum concentreaza-te sa-ti faci viata frumoasa, fa-ti prieteni, iesi, cunoaste lume si o sa vezi ca mai devreme sau mai tarziu iti vei gasi linistea si vei cunoaste pe cineva ok

daca ai avut puterea sa rupi orice legatura cu el, sa stai 1 an jumate fara sa stii nimic de el, cu siguranta esti destul de puternica sa treci 100% peste. se poate ca acest an jumate sa fie prea mult, iar acum ai obosit sa te opui. e normal, ma gandesc. nu poti fi puternic la infinit, oboseste corpul si mintea. trebuie sa ai rabdare cu tine si eventual sa nu te mai gandesti cat a trecut. lasa timpul sa se duca fara sa ii ti socoteala

Intotdeauna m-am considerat o fire slaba, timida, sensibila si foarte emotiva. Dar cred ca nici nu mi-am dat seama cat de puternica pot sa fiu. Asa e, am obosit sa lupt cu mine, dar stiu ca trebuie sa fac asta in continuare. Zic ca am "o varsta" nu in sensul ca am imbatranit, ci in sensul ca mi-am pierdut un an si jumatate din viata pentru ce? suferind? in anul asta puteam face multe lucruri...si iata...timpul a trecut si nu il pot da inapoi. Eram un copil, nu aveam nici 16 ani cand l-am cunoscut si m-am indragostit de el. E si mai mare cu 4 ani ca mine, chiar nu i-a pasat ca isi bate joc de iubirea sincera a unei...fetite? ca asta eram,o fetita foarte naiva. Persoana cu care am incercat o relatie era mai mult decat perfecta, arata bine, era cald,iubitor,intelegator,a stiut de la bun inceput ce mi se intamplase si a fost alaturi de mine, dar nu a mers. tot la fostul ma gandeam.

Parerea mea e ca nu-l mai iubesti, e doar un simplu moft la mijloc. Cred ca esti presata de ideea de singuratate si, ma rog, societatea face si ea la randu-i presiuni asupra noastra, pare ca un imperativ sa ai iubit/a, chiar daca uneori nu vrem sa recunoastem ca simtim nevoia de a avea pe cineva alaturi si ne impunem faptul ca suntem super ok si singuri.
La inceput erai foarte incrancenata impotriva lui si aveai si de ce (tipul ti-a zis ca nu-i pasa si te-a mai sunat doar-desi numai banuiesti c-a fost el- de 3 ori dupa, atat), dar timpul ti-a mai taiat din orgoliu/demnitate, nici nu stiu cum s-o numesc si, colac peste pupaza, ai dat peste cineva care nu ti se potrivea si acum ai impresia ca numai el ar putea fi centrul universului tau, numai el ar putea sa-ti umple golul existential. Esti si tu constienta ca nu e asta ce-ti doresti, ai spus-o pe aici in repetate randuri, chiar si-n ala cu cliseul ''creierul nu-l vrea, inima da''. Pai, da, inima iti zice ca vrea sa simta din nou avantul ala de a iubi inflacarat (la naiba, doar avem 19 ani), ca doar nu-i convine la varsta asta sa stea pe tusa, de a simti tot felul de emotii si toate asteptarile astea le proiecteaza in tipul care te-a inselat.

Ghici ce, si eu ma gandeam asa (in sensul ca, vai, n-o sa mai gasesc pe nimeni ca x, ce ma faaaaaac???), dar de cand m-am mutat intr-un oras mai mare/am inceput facultatea, cred ca ma indragostesc in fiecare luna (cam mult spus indragostit, recunosc). Cunosc baieti cu mentalitati de care nu stiam ca exista in veci, adevarati stimuli pentru mine si imi promit ca n-o sa mai spun niciodata ca x e de neinlocuit si alte prostii de astea.

In cazul asta, nu stiu ce sa zic, poate ca te bantuie amintirile astea fiindca la voi a cam ramas situatia suspendata in aer. Parca a fost prea brusc sfarsitul, n-ati mai vorbit... Cred ca tanjesti oarecum dupa niste explicatii (desi, dupa mine, nu mai e nimic de clarificat). Nu stiu de ce e asta natura noastra, sa cautam mereu ''de/pentru ce-ul'' ala.
Nu ti se intampla sa te culci noaptea incarcata toata de ganduri, iar dimineata sa te trezesti simtindu-te ca un nou-nascut? La mine cam asa e ciclul existential. Daca am pe cineva in minte si nu ma descotorosesc de el nicicum si creste sentimentul pe masura ce se apropie seara/noaptea, dimineata ma simt ca noua, incep o alta zi fara nici un impuls de asta. S-ar putea sa te ajute. In situatiile descrise de tine, asta era singurul meu remediu.

annaiis, chill, o sa-ti treaca, te asigur, si eu sunt tot in aceeasi situatie, a doua oara o sa fii iar linistita, dar nu ca la inceput ca nu mai esti o fetita o sa fie mai bine, o sa vezi nu te mai agita atat cu ganduri, ca mine fa-le sa taca prin activitatim prieteni, taceri cu tine insati, taceri interioare, ca dimineata cand te simti fresh, si eu sunt asa si seara ma apuca... mai ai regrete, e normal, nu cred ca-l mai iubesti la fel de mult, esti pe drumul cel bun, n-ai luat-o razna si noi suntem aici sa te linistim esti puternica si curajoasa, sensibil si emotiv nu inseamna slab, controleaza-ti si mintea, nu te mai gandi, totul o sa iti apara limpede in curand asa am simtit cu primul si stiu ca o sa fie cu cu asta de acum dupa care sufar dupa ceva timp, dupa perioada prin care treci tu acum, efectiv n-am mai simtit nevoia sa intorc amintirile pe toate fetele, sa inteleg, am simtit intuitiv ca inteleg perfect totul (in cazul meu, ca m-a iubit in felu lui, ca problema mare a fost la el ca autosaboteaza relatiile de frica, ca am gresit si eu pe alocuri cu atitudinea, dar nu chiar cat sa distruga o iubire, ca m-am chinuit singura dupa vazandu-ma cu el, ca voi ramane cu chestii frumoase si ca oricate mi-a facut nu-i vreau raul, vreau sa-l stiu fericit, sa invete din greseala asta. cand l-am vazut cu urmatoarea fata chiar m-am bucurat mai ales ca facuse un progres si nu mai facea chiar aceleasi greseli desi avusese ocazia). n-o sa le gandesti in cuvinte, o sa le simti efectiv, in mintea ta o sa fie pace, daca nu e un om de rahat cu totul, chiar e posibil sa fiti prieteni intr-o zi, eu am ramas prietena cu primul, pot sa ma bazez pe el in situatii de urgenta

Ma simt mult mai bine acum ca am vorbit cu voi. Prietenele si colegele...nu stiu, iau totul in ras,in gluma si sunt ironice, de aia prefer sa tin pentru mine. Si de aia imi e si greu. Cel putin aici, nu am senzatia ca o sa rada cineva de mine sau o sa ma arate cu degetul urmatoarea zi.
Johanne12 - mi-a spus ca ma iubeste, nu ca nu. Ca ii e dor de mine, ca il doare ca ne vedem rar (de 2-3 ori pe spt, cam 1 h de fiecare data) si multe altele. Daca imi spunea de la bun inceput ca nu ma mai iubeste nu era atat de grav, treceam peste. Nu stiu daca voi putea ramane prietena cu el. Vorba aia "daca doi fosti raman prieteni,ori se iubesc in continuare,ori nu s-au iubit niciodata"...

sunt de parere ca trecerea timpului vindeca orice rana.