Sex la 10 ani-11

Cred  ca  un  factor important  si nu  tocmai  bun care  ii determina pe copii sa faca  acest  mare  pas  important in viata de la varste  foarte fragede  , cand  psihic   copii nu pot discerne ce este  binele si  ce este raul ,  si nici  medical  nu este recomandata  inceperea  vietii  sexuale de la  aceasta  varsta ...  factorul de care  spuneam  anterior este :  Liberalizarea, accesul prea  usor  a copiilor la reviste ,  filme , cuvinte vulgare ..., etc , de care pana la urma  noi ca parinti suntem  responsabili  ca pana  la o  anumita  varsta de  13-14 ani  ar  cam fi  in  responsabilitatea  noastra  sa-i ocrotim/ ferim de aceste lucruri  nocive , enumerate de  mine anterior .

Sunt  de parere ca  insasi  aceasta decizie  pe  care o  iau copii  de a face acest  pas in viata  , are  o legatura stransa  cu educatia  primita  de la parinti !
Parintele  trebuie sa  fie apropiat de copil, sa se  puna in  pielea acestuia cand   i se  adreseaza , si sa nu-l  critice , sa nu il dojeneasca  daca  pruncul ?i este  sincer  si-i spune  ca  el  s-a descoperit  pe sine  ,  cu nevoile si  placerile care si le  poate  creea ....( cu alte cuvinte : Daca  copilul  ii spune  :  stii mami sau tati uite ce am descoperit eu ca-mi place si ma simt  bine ... seara  dimineata  bla bla ...) nu  trebuie sa fie criticat ! Mai  bine sa   recurca la asa ceva   ,si sa i se explice ca este perfect  normal ,   pentru  varsta lui sa o faca de cate ori simte nevoia ... decat sa ajunga sa-i fie teama , sa se ascunda fatza  de parinti !

Te inteleg ,   dar  vezi tu , nu-i normal ca un copil  in timp  ce  merge spre scoala sa  treaca pe  langa un chiosc  si sa vada  reviste  deochiate... la varsta de  10-13 ani ...  Crezi ca el in ziua aia se va mai gandi la carte  , sau la ceea ce a vazut pe  taraba expus  fara  jena  de catre  vanzator?  Poate  ca daca are o relatie  deschisa  cu parintii sa-i intrebe acasa   cum si  despre ce este  vorba ...
Cand spun asta  spun din  experienta ... eram in clasa a8-a si  pe  acea  vreme la fel erau la chioscuri.... M-am uitat pana sa ma duc la scoala , trecator cu privirea , iar cand  m-am intors  , mi-am cumparat revista respectiva .... Pai  crezi ca ziua  respectiva am mai fost bun  de carte?? ) ... De unde  ca  , imediat  cum am ajuns acasa , in loc sa-mi  fac temele  pt acasa , citeam  reviste eu ... Si ma duceam la scoala cu tema nescrisa ,  ca daca trecea de o anumita ora , nu mai aveam chef de scoala ... Iar cand ma  intreba profesoara de ce nu mi-am scris  tema , eram nevoit sa tac ... ca deh nu puteam sa spun ca am avut alte  preocupari ...

Monica999 a scris:

Eu cred ca de-asta sunt copii la 13 ani care si-o trag ca iepurasii, din cauza ca parintii sunt perceputi ca prieteni, si ei se cred maturi rau de tot etc. Copchiii din ziua de azi nu mai au nici un fel de limite impuse de parinti.

Nici o grija, un parinte grijuliu si preocupat va fi perceput si respectat ca un fel de prieten mare si bun, in nici un caz nu va fi de "teapa" celor de 10-13- 17 ani, pentru ca nici nu are cum   

cornflower a scris:

[
dar de ce parintele trebuie sa fie prieten .... eu prefer ca copilul meu sa ma considere mai degraba ca pe o persona carei ii poate cere sfatul atunci cand are nevoie, iar deciziile sa le ia singur nu influentat de mine, pentru ca sper ca educatia pe care i-o dau pe parcursul copilariei lui sa ii faca capabil sa ia decizii bune de unul singur  .

Tot un fel de prieten este si astfel, cum ai scris mai sus 
Si eu nu ma refer la un prieten de genul celor cu care iese, se distreaza etc, ci un prieten in adevaratul sens al cuvantului.
Deci - de ce nu? 

cornflower a scris:

ellena_p a scris:

Monica999 a scris:

Eu cred ca de-asta sunt copii la 13 ani care si-o trag ca iepurasii, din cauza ca parintii sunt perceputi ca prieteni, si ei se cred maturi rau de tot etc. Copchiii din ziua de azi nu mai au nici un fel de limite impuse de parinti.

Nici o grija, un parinte grijuliu si preocupat va fi perceput si respectat ca un fel de prieten mare si bun, in nici un caz nu va fi de "teapa" celor de 10-13- 17 ani, pentru ca nici nu are cum   

dar de ce parintele trebuie sa fie prieten .... eu prefer ca copilul meu sa ma considere mai degraba ca pe o persona carei ii poate cere sfatul atunci cand are nevoie, iar deciziile sa le ia singur nu influentat de mine, pentru ca sper ca educatia pe care i-o dau pe parcursul copilariei lui sa ii faca capabil sa ia decizii bune de unul singur  .

Educatia se face toata viata defapt. La orice varsta poti sa fii mai educat/rafinat. Tu oricum il influentezi in mom cand ii faci educatie. O sa aibe un fel de set de reguli dupa care se ghideaza. Cat despre decizii... in principiu mereu le face el, doar ca poate sa fie constrans de anumiti factori sa ia diverse decizii, sau poate sa fie mai independent si dupa ce a auzit destule sfaturi sa ia decizia fara sa tina neaparat sa iti faca tie pe plac.

Monica999 a scris:

chestia cu prietenia dintre copil si parinte, sa fim seriosi, nu merge decat dupa o varsta, 20-30 de ani, si nici atunci, pentru ca sunt sigura ca nu vrei sa auzi tot ce are mama de zis rde rau de tata si invers.

Monica, am impresia ca tu nu intelegi la ce ne referim noi cand spunem "prietenie". prietenie e ceea ce ti-a subliniat nimenialtu in primul tau mesaj. prietenie nu inseamna barfit, iesit la o tigara, tutuit, furat iubitii sau mai stiu eu ce. prietenia se bazeaza pe "incredere si respect" ("prietenul la nevoie se cunoaste"), deci ce spui tu aici se contrazice:

Monica999 a scris:

E greu sa explic o astfel de relatie, dar pot sa va spun, nu e una deprietenie, ci una de incredere si respect.

nu stiu daca ai fost dezamagita vreodata de asa-zisi prieteni, dar pari sa numesti "prieteni" pe cei ce sunt de fapt falsii prieteni.

Aveam un coleg candva care accepta vizitatori pe termen nedefinit la el. Singura conditie era ca tipul/tipa sa spele toate vasele si din cand in cand sa faca curat. In rest cine statea acolo primea masa si pat fara probleme. Si povestea ca mereu veneau la el cate unii certati cu parintii ca sa stea 1 sapt. Dupa o saptamana se alarmau si parintii ca domle unde-i copilul si isi dadeau seama ca nu puteau sa-i impuna anumite chestii.

@Monica. Cand mama mi-a zis sa nu ma mai joc cu un vecin ca are o influenta negativa asupra mea, eu mi-am vazut de joaca cu ala ca nu era ea langa mine sa vada cu cine ma joc. I-am zis tipului sa nu mai sune la usa sa ma cheme afara si gata. Eu mi-am vazut de joaca cu ala mama era convinsa ca eu nu ma joc cu el. Personal consider ca am invatat mai multe facand prostii decat daca ascultam de parinti. Macar asa stiu si eu sa ma descurc in situatii fara sa caut aprobarea parintilor si sa ma intreb ce ar zice daca fac ceva.

Si app. Era o stire zilele trecute cu nush ce copila care la vreo 9 ani s-a intalnit cu un individ pe care l-a cunoscut prin Facebook si ala s-a dovedit a fii pedofil. Daca copila vorbea cu parintii si ar fii spus tatalui ca a cunoscut un baiat pe site si etc, sunt sigur ca nu ar fii ajuns violata (daca parintele stie ca pe net sunt multi dubiosi). Deci cred ca ai sa preferi sa iti zica orice decat sa-i fie frica ca face ceva gresit dar curiozitatea sa o impinga sa faca acel lucru.

Violete.Purpurii a scris:

Monica999 a scris:

Nimenialtul, nu stiu ce educatie ti-au dat tie ai tai, dar mie cand imi zicea mama la 8 sa fiu in casa eram in casa, cand zicea sa nu ma uit la nu stiu ce film, nu ma uitam. SI chestia cu prietenia dintre copil si parinte, sa fim seriosi, nu merge decat dupa o varsta, 20-30 de ani, si nici atunci, pentru ca sunt sigura ca nu vrei sa auzi tot ce are mama de zis rde rau de tata si invers.

Si da, daca as afla ca am un copil care la 10 ani are preocupari de genul(adica face sex) m-as uita sa vad in ce anturaj a ajuns, si l-as schimba, plus l-as pedepsi de nu i-ar mai arde de sex

as putea sa te contrazic. un parinte adevarat nu ii vorbeste copilului de rau despre celalalt parinte, orice ar fi ...mai ales cand e mic.  si cu prietenia, da'mi voie sa'ti spun ca nu am nici 20, nici 30 ani si nici intre si sunt prietena cu mama de cand m-a tinut la san. niciodata nu am vazut-o ca pe un dusman sau ca pe cineva de care sa ma feresc si inafara de rolurile parinte-copil, prietenia noastra nu a impus doar incredere si respect.

despre sexul la 10 ani...lucrul asta se trage de undeva foarte departe de noi, pe care, daca acum reusim sa-l controlam, atunci nu puteam.in zilele noastre, un copil ar putea face asa ceva, daca este dezvoltat atat psihic cat si fizic, dar asta depinde de mai multi factori; aici educatia si mediul in care a fost crescut copilul sunt cele mai importante, ca sa nu mai vorbim si de factorii ereditari, care sunt greu de combatut.

Asta vroiam si eu sa zic dar banuiesc ca oricum sunt 2 categorii de oameni, cei care barfesc (cu sau fara copil) despre neajunsurile partenerului/ei si cei care discuta aceste aspecte doar in privat departe si de urechile copiilor dar si ale altora.

Una peste alta, daca vi se intampla ca copilul sa (vrea sa) faca sex la 10 ani, nu dramatizati daca o si face, mai bine daca are de gand sa faca sa o faca cu cap si sa va spuna. In general sunt de parere ca un copil trebuie sa stie sa vina cu toate la parinti (bune si rele) si sa nu ii fie frica de acestia sau sa aibe impresia ca nu vor fii vreodata intelesi. La cum evolueaza tehnologia si societatea nu prea aveti cum sa le ascundeti multe si cred ca e mai bine sa fiti deschisi si sa vada si aspectul si implicatiile morale ale unui gest (fie el sex sau ce o fii) decat sa se ia doar dupa ce scrie pe net si ii inspira colegii.

Bai, nu stiu cum sa va spun, dar eu si mama eram best friends, in ciuda diferentei de 43 de ani. Da, ieseam la o tigara,si da, mai barfeam ca intre fete, dar stiam ca am o persoana in care pot avea incredere nemarginita, stiam ca ea are in mine incredere nemarginita, stia orice faceam - bine sau rau, puteam dezbate orice si stiam ca am un ajutor in caz ca apare vreo situatie in care sa am nevoie. Asa am perceput si trait eu prietenia cu mama... drept consecinta, acum cand nu mai e, ii simt enorm de mult lipsa si am ajuns sa nu mai vorbesc cu nimeni despre anumite lucruri, pentru ca nu pot discuta cu nimeni asa cum discutam cu ea. Iar ea ca mama stiu ca era fericita pentru ca stia orice face fii-sa, pentru ca nu imi era frica sau jena sa ii spun.

Ultima oara a fost editat de WildChild11009 (2011-06-05 00:22:38)