Cand stim ca s-a terminat?

Fetelor, am vrut sa postez de sambata dar m-am tot gandit si razgandit. Oricum,  va avertizez de acum ca urmeaza un post luuung, dar nu prea am cum sa scurtez povestea.

Bun, dupa cum mai mai spus si pe la alte topicuri, am o relatie de doi ani (acum pe 25) cu un tip de 22 de ani. Relatia cu el am inceput-o dupa ce inainte, timp de cateva luni ne limitaseram la a fi prieteni ( el venea dintr-o relatie de doi ani cu o tipa care il insela, el o insela pe ea... ma rog, ca sa il citez pe el o relatie "toxica", iar eu... dupa zero relatii serioase, cea mai lunga fiind una de patru luni in care tipul a sfarsit prin a ma isnela cu o prietena pentru ca nu am ma culcam cu el). Oricum, ideea de baza este ca atunci cand am inceput relatia cu el nu imi pusesem prea mari sperante pentru ca... desi suna prostesc dar cand tipul ala m-a isnelat am ramas putin uimita, inca ma aflam cred in perioada in care credeam in bunul simt si onestitatea oamenilor, ceea ce m-a zdruncinat putin. Relatia cu A. am inceput la aproape 2 ani dupa ce m-am despartit de tipul care m-a inselat (intre timp am avut... "relatii" nici macar relatii nu le pot numi, ieseam cu diversi intr-un club, la o cafea, dar nimic serios).
Pe A. l-am cunoscut prin octombrie 2009 si am inceput sa iesim ca amici. M-am simtit instantaneu atrasa de el, cred ca de faptul ca era diferit de orice alt tip pe care il intalnisem. Student la psihologie, foarte... tacut dar de o inteligenta uimitoare. Oricum, in ianuarie 2010 am inceput o relatie (si aia cu nabadai, prima data pe 16 ne-ams arutat si prostit putin, apoi nimic, ieseam dar ne purtam de parca nu s-a intamplat nimic, ma rog, am sfarsit prin a stabili sa incepem o relatie).
In timpul asta domnul A. m-a avertizat spunandu-mi ca " O sa iti pun rabdarea la incercare cu ... rpostiile mele" dar nu l-am luat in seama, pentru ca nu credeam ca o sa fiu destul de mult timp langa el incat sa o faca, si doi la mana... sunt genul de persoana care are capacitatea sa controleze situatiile.
La inceput toate au fost relativ ok, in afara de faptul ca el era foarte tacut. lucru ce nu m-a deranjat pana cand relatia a inceput sa avanseze... Ajunsesem sa simt ca imi ascunde ceva sau ca pur si simplu nu ma considera destul de importanta incat sa impartaseasca anumite lucrurui cu mine. (Asta avand in vedere ca el este student la psiho, deci in teorie stie cam cu ce se mananca o discutie/ o relatie)
Am tacut si am insistat, timp in care un morman de frustrare s-a strans in mine. Intre timp sentimentele mele pentru el infloreau iar relatia devena mai serioasa. Pana la urma A. a inceput sa deschida gura si sa imi povesteasca lucruri mai importante despre el (atunci am pus lucrurile cap la cap si am inteles de ce are personalitatea pe care o are, ideea e ca a trecut prin foarte multe tampenii...).
Bun, relatia mergea ok, el fiind si primul tip cu care m-am culcat, bineinteles ca m-am implicat mult, iar certurile oastre (normale, ca doar in orice relatie apar) treceau repede.
Apoi, toata frustrarea pe care am stranso in mine de-a lungul timpului (faptul ca m-a dus putin de nas cu anumite lucruri: mi-a spus de o tipa Diana pe care o avea in lista si vorbeau destul de des ca s-a culcat cu ea o data cu 3-4 ani inainte sa fim impreuna, ca apoi sa aflu ca de fapt s-a intamplat de mult mai multe ori).... apoi, acum, recent (de craciun in 2011 era pe mess si nu stiu ce mi-a venit sa ma uit prin lista lui si am vazut  o conversatie cu fosta lui in care ii cerea nr de telefon ca sa ii zica la multi ani ( nu asta m-a deranjat neaparat ci faptul ca m-a mintit ca nu mai vorbeste cu ea, ca nu a mai vorbit cu ea de 7-8 luni)... ma rog, si alte fleacuri care la mine s-au tot strans peste rabdarea ema tocata marunta in tot timpul cat a trebuit sa stau dupa fundul lui ca sa il determin sa comunice).
In ultima vreme lucrururile au inceput sa mearga tot mai prost, ma enervam din orice (aici recunoscsunt si factori externi,s trs, cu admiterea cu multe altele) dar chiar si asa... nu simteam pic de sprijin din partea lui, asta in conditiile in care eu l-am tras de maneca in astia 2 ani sa il ajut, sa orice, de fiecare data cand a avut nevoie.
Asa ca nervii mei au inceput sa cedeze (am ajuns chiar sa ii trag o palma, pentru ca are prostul obicei intr-o discutie creata tot de el sa comenteze si sa umfle in pene... iar eu nu sunt cu tiate tiglele pe casa:))) si daca cineva ma aduce in stadiul in care ma lasa nervii... ori plec eu, ori pelaca el/ea ori se lasa cu violenta).
Am regertat enorm gestul acela, dar am incercat sa ii explic ca nu sunt maica-sa (si fara rautate, nici lu' maica-sa nu ii pasa de el, cat imi pasa mie, ca... pe-acasa nu prea sta ca are femeia amant... bani ciuciu (chiar daca el lucreaza).. adica mna, incerc sa nu o judec dar... cand ai un copil e de preferat sa il indrumi nu sa il lasi asa la voia intamplarii).

Ideea este ca in timp mi-am asumat oarecum rolul de mama si de "sofer" al relatiei. Nu m-a deranjat pana cand am vazut ca asta ma afecteaza. Efectiv a inceput sa ma sece de energie.
Ultima boacana m-a scos complet din minti. El trebuia sa isi dea licenta in vara acestui an, iar astazi era ultima zi de inscriere. Sambata, la telefon (dupa ce nu ne mai vazuseram de nu stiu cat timp, ca in ultima vreme ne vedem 30 de minute la 1 saptamana) imi spune ca el nu mai vrea sa isi dea licenta acum, ca o da la anul (in februarie 2013) si ca ....
Bineinteles ca am luat foc si am inceput sa fac ca toate cele, i-am spus ca isi rateaza viata (penmtru ca 1 la mana, daca o dadea acum pana cand incepea pregatirea necesara ca sa lucreze ca psiholo, adica la anul in 2013, avea timp sa isi caute un alt loc de munca (el acum lucreaza noaptea de la 6 seara la 2 noaptea, si asta il termina)... ma rog, ideea e ca daca o dadea acum lucrurile se asezau mult mai bine, putea sa isi ia un job mult mai bun, sa aiba si timp de noi...) Intr-un final mi-a spus ca "incearca" sa pregateasca ceva pentru astazi ca sa se poata inscrie. (In adancul meu va spun sincer ca eram 99% convinsa ca sigur isi va gasi o scuza) si bineinteles... ieri, ma anunta ca s-a cetat cu taica-su, nu ii merge calculatorul si nu mai are chef sa lucreze.
Am inghitit in sec si pot sa jur ca am simtit cum s-a rupt o bucata din mine. Efectiv am simtit ca nu il mai vreau. Nu doar din cauza licentei, dar... nu mai pots a am incredere ca se urni din loc, ca nu va fi nevoie sa il car toata viata in spate.

Nu stiu ce sa fac. Inca am sentimente pentru el dar simt cum palesc pe zi ce trece. Toate lucrurile pe care le face/ nu le face ma apasa tot mai mult. Discut cu el dar am impresia ca pur si simplu nu ne ascultam, doar ne auzim. Nu stiu daca sa ma despart de el... nu stiu nimic. Mi-am lasat un ragaz pana pe 20 februarie, timp in care sa hotrasc ce sa vreau. Cred ca e si teama de ... singuratate, faptul ca m-am obisnuit cu el, ca... nu vreau sa pierd tot ce am ivnestit in relatia asta, dar asta concureaza cu toti nervii si faptul ca am plans in utlimul an mai mult decat am ras toata viata.
Astazi ne-am vazut pentru 20 de minute (cat am facut din centru pana acas) si nici nu l-am pupat. Pur si simpl nu... am vrut. As fi vrut cumva sa of ac dar imi veneau in minte toate lucrurile astea. Imi dau seama ca ma port rece, si sunt convinsa ca il deranejaza, dar... am si eu limitele mele iar el le-a depasit de foarte mult timp.

Stiu ca am scris un post enorm, am incercat sa scurtez povestea cat am putut (rog a mi se ierta eventualele greseli de scriere, nu sunt facute din nestiinta dar scriu repede si nu stau sa verific).
As vrea sa imi spuneti... ce credeti, ce ati face voi, cum vedeti voi lucrurile din exterior.
Mama spre exemplu imi spune sa nu ma mai implic dar sa nu ma despart de el (am inceput sa cred ca ii e teama sa nu ma afecteze negativ sis a ma distraga de la admitere si ce treburi mai am anul asta, si sincer si eu am luat in calcul varianta asta... doar ca ma intreb ce m-ar distrage mai mult, sa sufar langa el sau sa termin totul).

Stiu ca aici sunt fete si mai ales femei... care au experienta in viata. Stiu ca suna pueril, si.. infantil pana la urma dar eu chiar sunt... implicata in toata chestia asta si ma doare teribil sa vad ca nu merge. Ca nu stiu cum am putea face sa mearga.

Multumesc anitcipat.