Vise neimplinite

da, am vrut sa vad roma si nu am reusit sa ajung. desi planuiam asta de 2-3 luni. a ramas regretul meu, ca am fost in italia si nu a ajuns la roma !!!! mi se parea inacceptabil
si un vis mai veki... poate un regret... ca nu voi merge la altar virgina... desi am acceptat sa avansam in relatie la stadiul asta, si am facut-o din dragoste, ma mai gandesc si acum uneori... nu imi pare rau ca am facut asta cu el dar regret un pic faptul in sine... paradoxal...  discutie lunga...

eu vruiam sa intru la psihologie insa cum in craiova nu era,,an dat la medicina sperand sa devind neuropsihiatru insa mai e mult pana atunci desi mi am am propus  sa fac facultatea prin anu 5 6

visele mele neimplinite nu constau deocamdata intr-o calatorie,intr-un loc care nu l-am vazut si mi-am dorit mult.bine...ca de dorit imi doresc tare mult sa ajung in venetia,dar am timp sa ajung acolo.si voi ajunge.
ca vise neimplinite...hmmm cand eram mai micuta aveam o viata destul de ocupata,agitata,cantam intr-un cor,jucam piese de teatru.mergeam la televiziuni.eii bine asta imi pare foarte rau.ca am renuntat la tot ceea ce imi place cu adevarat.am pierdut sansa vietii mele.sa joc teatru... jucam tare bine personajele negative.puteam sa plang atunci cand mi se cerea,puteam sa intru foarte foarte bine in pielea personajului si sa ii simt povestea ca si cum ar fi a mea....

vise neimplinite...poate simplul fapt ca vroiam sa merg vara asta la mare cu iubitul, dar nu am avut curaj sa-i spun lui tata ...dar asta nu e atat de dureros...mai rau e ca la vara trebuie sa aleg: facultatea sau sa plec la iubit in italia ...si nu stiu ce sa aleg:(...si mai stiu si ca orice voi alege, voi regreta pt ca la ceva tot trebuie sa renunt...decizii decizii si iar decizii

ca nu am reusit sa intru la facultatea dorita din cauza secretarei care a fost acolo cand m'am inscris pt ca mi'a dat informatii gresite.cand s'au afisat rezultatele, nu m'am vazut admisa si  am fost sa'i cer explicatii, normal cum e la noi ca ea a negat vehement

Acum 7 ani m-am apucat de karate. A fost visul copilariei mele (ai mei nu au vrut sa ma lase, ca deh, is fata). Am inceput antrenamentele ca si om matur, la 22 de ani. Nu este o varsta de performante, asta e clar, dar m-am aruncat in toata chestia asta cu multa pasiune. Dupa cateva luni (3-4) am pus pe net un site cu informatii despre karate. Aveam centura galbena pe vremea aia, dar citisem ca nebuna tot ce am prins pe net. Nu exista un site in care se fie detaliate tehnicile sau sa poti gasi articole de specialitate, asa ca l-am creat eu. Culmea este ca muncind pe el, am inceput sa iubesc web design-ul si acum cam traiesc din asta (macar partial, ca inca am salariul de la celalalt job).

Am inceput sa cresc in rang ... examenele de centura au fost absolut criminale .. la galben am dat examen cu doua intinderi musculare (la ambele coapse) .. cei care au avut "placerea" stiu cat poate sa doara chestia asta .. am reusit sa iau gradul, chiar si in conditiile astea .. Sensei-ul nostru este un tip foarte corect si cere mult. Nu conteaza ca-s femeie in toata firea, daca ma duc sa ma antrenez, asta si asteapta .. sa ma antrenez si sa dau examene serioase. Asta este bine. Stau linistita ca mi-am meritat gradele, nu au fost date ca-s eu mai cute.

In timp mi-am planificat un viitor interesant: aveam sa lucrez in continuare la radio si cam pe vremea asta deveneam Shodan (centura neagra, 1 dan). Imi place sa explic tehnicile si ma pricep sa ma fac inteleasa. Visul cel mare era sa devin odata instructor de Karate. Si m-am antrenat ca disperata aproape 5 ani.

Din pacate topic-ul asta are el un scop .. acela de a prezenta un caz in care visurile nu se implinesc.

In 2005 prin primavara am inceput sa acuz dureri de spate. MARI. Atat de mari, incat nu mai puteam nici respira OK. Am ajuns sa ma chinui sa urc treptele, desi alergam pana la etajul 7 la Universitate in mod normal. Cred si acum ca este vorba de o coasta "data peste cap" cu ocazia invatarii unor caderi laterale. Ei ..una nu mi-a iesit... si a durut in secundele in cauza, dupa care a fost OK. Asta se intamplase cu cateva luni inainte de "imbolnavirea"  mea subita si banuiam ca "placerea" de acolo se trage.

Am discutat cu jumatatea si cumnata mea (well, viitoarea) am mers la un ortoped, care ii tot dadea ca am o scolioza lombara (destul de fara importanta, pentru ca unghiul kobb (sp.) este de sub 15 grade). Am facut radiografii, dar ei spuneau ca este scolioza lombara, desi acuzam dureri in zona toracica, sub omoplatul drept.

Peste 2-3 zile, dupa ce a studiat si radiografiile si a mai cugetat, medicul a sunat-o pe sora lui iubi si ea ne-a contactat. Mi-a spus atunci ca in mod normal nu ar trebui sa ma mai gandesc niciodata la sport. Am fost absolut praf. Am iubit antrenamentele si cea mai frumoasa perioada a mea a fost aceea. Cu 4-5 antrenamente pe saptamana. M-am simtit atat de bine si de in forma.

Singura forma de sport la care mai aveam acces a fost fizioterapia timp de 2 luni. Medicul s-a socat cand a vazut cu cata furie am facut exercitiile si cat incercam sa fac pur si simplu miscare. Ma punea sa fac si abdomene si imi spunea sa fac 20 max. si sa nu ma fortez. Incepeam sa ma simt ceva mai bine, asa ca am mers si mai mult. Am fost incantata cand am facut 50 fara oprire. Din pacate si trista .. la un antrenament 50 erau asa.. de incalzire. Se faceau si cateva sute, depinde de combinatii. Si eu abia mai puteam 50.

Colac peste pupaza, in mijlocul isteriei cu spatele am primit din Germania, de la un prieten instructor un karategi (kimono) Tokaido Kata Master. Acum pentru cei care nu stiu, asta este un fel de Rolex al kimonourilor. Costa destul de mult pentru niste izmene pe care le murdaresti in sala, dar este o bijuterie de karategi. Il primeam dupa ani in care m-am antrenat cu o carpa si apoi un kimono destul de slabut ca si lucratura, pe care il cumparasem in 2 rate ... nu mi-am permis 50 de euro. Noul kimono valora undeva la 150-200 de euro pe piata noastra si era nou .. si pe masura mea.

Am adus pachetul de la Posta si m-am imbracat cu el .. mi se parea groaznic sa NU pot sa il port in mod normal, pentru ca nu mai aveam ce sa caut la karate, oricum nu eram in stare sa duc un antrenament pana la capat.

A fost o perioada neagra, asta e clar. Dar m-am tinut de fizio cu incapatanare si am inceput sa ma simt un pic mai OK. Durerile de spate s-au atenuat, incat puteam totusi sa mai misc. Si in toamna am facut marea nebunie .. m-am dus la antre. Am discutat cu instructorul despre problema mea si mi-a spus sa nu trag de mine, sa nu fac nimic din exercitiile care mi-ar cauza probleme. Am mers la antre in seara aceea si inca mai simteam usoare dureri de spate. Dar trebuia sa ma laud cu noul kimono

Am ajuns acolo, m-am schimbat in haina de karate, m-am pupat cu totii (nu ne vazusem de 8 luni si mi-era dor de prietenii de acolo), am mai povestit una alta si am inceput antrenamentul. Am terminat super OK (of course a urmat o febra musculara de pomina) si din momentul ala nu m-a mai durut spatele.

Cumnata-mea a facut saraca o mutra foarte mirata cand i-am zis ca m-am dus la antre, dar nu mai rezistam. Cred ca uneori medicii se grabesc sa interzica sportul. Pe mine asta ma face fericita, sunt praf daca nu fac miscare.

Partea trista este ca nu voi deveni niciodata instructor. Acum nu mai am atat timp de antrenament (job si firma), nu sunt complet Ok cu spatele, inca nu pot executa toate tehnicile, dar este OK .. nu stiu daca as putea sa mai dau de o centura (momentan sunt albastru, 5 kyu). Si peste toate astea acum am si braces pe lateral, asa ca nici gand de ture de cafteala.

Ma bucur insa ca zilele astea ma voi intalni cu instructorii mei si colegii de la antrenamente. Ca imi voi imbraca acel kimono atat de pretios si care m-a facut pana la urma sa incerc inca o data sa intru in dojo), ca voi transpira in rand cu ceilalti, voi lovi cu bratele si picioarele, voi fi penibila cu tehnica, pentru ca sunt total iesita din forma. Chiar daca nu mai vad sanse de a deveni instructor, ma voi ocupa (ca si inainte) de studentii mai mici in grad, pe care imi place sa ii buzaresc cu tehnica si ma voi bucura pana la urma ca pot totusi sa fac sport. Nu vad cum as trai fara asta ...

Am avut multe vise si inca am .. acesta este unul care nu se va implini. Dar este OK ... nu toate visele pot deveni realitate

eu am vrut sa dau la "relatii internationale si studii europene", bucuresti...era pe baza de examne in toamna, putin locuri, am intrat intre timp si la iasi pe baza de dosar si in toamna mi-au cerut diploma de bac in original pt inscriere... nu am vrut sa ma risc si sa raman pe langa, so...am mers pe varianta cu iasiul.. kind of a mistake..

si vreau sa ajung la rio de janeiro..dar asta nu cred k intra la "vise neimplinite"

Ultima oara a fost editat de micaella4 (2007-09-07 09:40:15)

ca...?

doctoressa a scris:

mi-am dorit sa fiu ginecolog...insa cind am dat rezidentiatul aveam copil mic acasa..am invatat cit am putut de mult...insuficient insa ca sa prind gineco. am avut un an sa ma gindesc/pregatesc si am decis ca nu voi putea fi mama pentru copilul meu(eram singurul ei parinte) si sa fac si ginecologie bine...asa ca nu am mai mers la rezidentiat a doua oara...am ales sa fac planning...nu imi pare rau ma necajesc insa cind vad ca....

acum nu se mai poate?