homestiri sanatatedespre anticonceptionalesfatul mediculuieducatie sexualaforumcontact

Rana pe col


#1 2007-09-30 13:07:09

o'hara
Platinum member
De la: bebeloi iubiti
Inregistrat: 2007-01-18
Mesaje: 19256

rana pe col

Generalitati


Cervicita – termen care include toate inflamatiile colului uterin, reprezinta o patologie foarte frecventa in clinica. Deoarece, in majoritatea cazurilor afectarea inflamatorie a vaginului (vaginita) insoteste inflamatia colului uterin, multi medici prefera termenul de colpita – care desemneaza inflamatia cervico-vaginala. Astfel colpitele reprezinta motivul prezentarii la medic, in aproximtiv 1/3 din consulturile ginecologice. In acelasi timp, peste jumatate din totalitatea femeilor au prezentat o colpita la un moment dat in viata.
In functie de evolutie, cervicitele pot fi acute sau cronice. Cervicita cronica este cunoscuta si sub denumirea improprie de „rana pe col”

Anatomie

Colul uterin reprezinta segmentul inferior al uterului, care este vizibil prin vagin. Este o parte importanta a tractului genital, indeplinind mai multe functii:
- functie menstruala: colul este un canal prin care sangele menstrual se scurge din uter in vagin; in caz de absenta congenitala a colului sau in urma obstructiei acestuia, sangele menstrual stagneaza in uter (hematometrie) - functie in statica pelvina: prin situatia sa intre uter si vagin, asigura mentinerea unei pozitii normale a organelor pelvine - functie sexuala: avand o bogata inervatie, prin excitarea colului creste secretia glandelor cervicale si se declanseaza secretia unor hormoni
- functie de fecundatie: secretia glandelor endocervicale (glera cervicala) prin compozitia sa favorizeaza ascensiunea spermatozoizilor
- functie in sarcina: colul are un rol foarte important atat in timpul sarcinii, el fiind o bariera intre vagin si uter, cat si in timpul travaliului.
Tinand cont de toate aceste functii, prevenirea si tratarea afectiunilor de la nivelul colului uterin poate avea numeroase efecte benefice asupra sanatatii femeii.

Etiologie

Etiologia cervicitei este variabila, cel mai frecvent fiind determinata de:
- infectia cu Chlamydia trachomatis
- infectia cu Tricomonas vaginalis
- asocierea Tricomonas cu Candida
- Neisseria gonorrheae (gonococul)
- Herpex simplex
- virusul papilloma uman (HPV)
Alte cauze mai rare sunt: micozele, sifilisul, tuberculoza, mycoplasma.

Factori de risc


Aparitia cervicitelor este favorizata de urmatorii factori:
- infectii cervico-vaginale
- traumatisme obstetricale – aparute in timpul nasterii (rupturi ale colului)
- traumatisme locale secundare contactului sexual, utilizarii tampoanelor interne
- dispozitivul intrauterin (steriletul)
- ectopiile congenitale (epiteliul glandular din interiorul canalului cervical aluneca in afara orificiului extern al colului)
- manevre locale: chiuretajul, histeroscopia etc.

Simptome


Simptomul principal al cervicitei cronice, este leucoreea – o secretie vaginala, constanta, filanta, nu foarte abundenta, care poate uneori contine striuri sangvine. Culoarea si aspectul acesteia variaza in functie de agentul etiologic implicat.
De obicei prezenta unei cervicite nu determina durere, febra sau tulburari menstruale, ea putand evolua ani de zile. Insa in cazul in care se asociaza si parametrita (inflamatia parametrelor - ligamentele care sustin organele pelvine) pot apare: dureri lombare, dismenoree, dispareunie (durere la contactul sexual), menoragii (menstruatii abundente). Inflamatia locala determina modificari ale mucusului cervical modificari ce pot afecta spermatozoizii si ascensiunea acestora, antrenand infertilitate.

Investigatii si diagnostic


Metodele utilizate pentru investigarea afectiunilor colului uterin sunt:
- examenul clinic: tuseul vaginal si examenul cu valve, prin care medicul constata prezenta unor modificari ale aspectului colului si eventual prezenta unor secretii la acest nivel
- examenul citobacteriologic al secretiei din col si vagin, eventual si cultura cu antibiograma, sunt necesare pentru a determina etiologia infectiei
- frotiul Babes-Papanicolau: releva modificarile citologice (celulare) cervicale
- colposcopia: o metoda de inspectie a colului uterin cu ajutorul unui instrument optic care mareste imaginea, numit colposcop; in cadrul colposcopiei se efectueaza si testul Lugol (se aplica o solutie la nivelul mucoasei cervicale si se urmareste fixarea acestuia de catre mucoasa normala)
- examen anatomo-patologic: se recolteaza un fragment de mucoasa prin biopsie, conizatie sau chiuretaj endocervical (chiuretajul in interiorul canalului cervical).

Diagnostic

Suspiciunea de cervicita cronica apare in urma evidentierii la examenul clinic (tuseul vaginal si examenul cu valvele) a unor modificari inflamatorii, leziuni ulcerative, deformari sau secretii la nivelul colului. Diagnosticul de certitudine de cervicita cronica se stabileste prin colposcopie si examenul citologic Papanicolau. Examenul citobacteriologic al secretiei este util pentru a depista etiologia infectiei cervicale.

Complicatii


Cervicita poate evolua ani de zile, doar cu o leucoree mai mult sau mai putin abundenta, cu care femeia se obisnuieste de obicei, fara dureri, febra sau tulburari menstruale sau afectarea vietii sexuale.
Insa, uneori se poate complica cu inflamatii ale organelor pelvine vecine:
- parametrita (inflamatia ligamentelor ce sustin uterul si organele pelvine) care se manifesta prin: dureri lombare sau abdominale, dismenoree, dispareunie, menoragii
- salpingita (inflamatia trompei uterine): care poate cauza infertilitate, prin obstructia tubara secundara proceselor inflamatorii
- infectii cronice ale tractului urinar.
Inflamatia cronica a colului uterin, poate determina in timp instalrea unei stenoze cervicale, care poate fi urmata de infertilitate.
De asemenea, nu trebuie trecut cu vederea nici rolul favorizant al iritatiei cronice cervicale in aparitia concerului de col uterin. Cervicita cronica nu determina cancer, dar poate favoriza aparitia lui. De aceea, tratamentul cervicitei cronice, poate fi considerat o masura profilactica in lupta impotriva cancerului de col uterin.

Tratament


Generalitati

Tratamentul cervicitei cronice se face in doua etape. Prima etapa consta intr-un tratament medical, care este unul etiologic, ce are scopul de a eradica infectia. In urmatoarea etapa se utilizeaza o procedura chirurgicala, care poate fi:
- electrocauterizarea (diatermocoagularea colului)
- crioterapia
- terapia cu laser
- excizia cu ansa diatermica (electrorezectia)
- conizatia
- amputatia de col.
Toate aceste metode realizeaza distructia sau indepartarea tesutului modificat.
Este important de retinut ca ameliorarea simptomatologiei dupa cateva zile de tratament medical nu coincide si cu disparitia modificarilor tisulare, de aceea tratamentul cervicitei trebuie sa fie unul complet.

Tratament medical

Tratamentul medical are ca scop, in primul rand eradicarea infectiei; in functie de agentul etiologic depistat si de rezultatul antibiogramei se va efectua un tratament local (cu ovule) si daca e cazul, si un tratament cu antibiotice sau antifungice pe cale orala. In continuare, se poate utiliza un tratament pe baza de ovule cu efect de reepitelizare (cicatrizant), insa de cele mai multe ori acesta nu reuseste remiterea completa a leziunilor, fiind necesar si un tratament chirurgical.
Abia dupa aproximativ 2 luni de la eradicarea infectiei, daca modificarile cervicale persista se indica tratamentul chirurgical.

Tratament chirurgical

Tratamentul chirurgical se face in primele zile dupa menstruatie, pentru a lasa timp cicatricei sa se vindece pana la menstruatia urmatoare si a preveni infectiile. Inainte de inceperea efectuarii procedurii, se impune un control ginecologic, pentru a exclude o anexita, parametrita sau o inflamatie acuta a colului, situatie care impune amanarea efectuarii procedurii, darorita pericolului extinderii inflamatiei.
In functie de varsta, profunzimea si suprafata leziunii, de aspectul colposcopic si modificarile citologice existente, se alege una din urmatoarele proceduri:
- electrocauterizarea (diatermocoaugularea)
- crioterapia este metoda prin care tesutul patologic este distrus pe o adancime de 3-4 mm, prin inghetare, utilizandu-se dioxid de carbon, nitrogen si freon in stare lichida
- terapia cu laser: o metoda moderna prin care celulele sunt vaporizate, fara a determina necroza tisulara, fara escara si deci fara secretie ulterioara ca si in cazul electrocauterizarii
- excizia cu ansa diatermica (electrorezectia): cu ajutorul unui curent eletric, zona modificata este indepartata, avand posibilitatea efectuarii si a biopsiei.
In unele cazuri, cand este necesara refacerea unui col cicatriceal sau cand exista o leziune profunda la nivelul colului, poate fi necesara aplicarea unor metode terapeutice mai invazive:
- conizatia: prin care un fragment din mucoasa colului uterin este excizat cu ajutorul bisturiului; aceasta metoda este utilizata in cazul leziunilor vechi, recidivate si in leziunile displazice
- amputatia de col: indepartarea chirurgicala a colului uterin, in cazul displaziilor asociate cu hipertrofia colului.

Electrocauterizarea

Procedura cel mai des folosita – electrocauterizarea sau diatermocoagularea - este o procedura prin care tesuturile sunt coagulate (arse) sub efectul caloric al unor curenti alternativi. Se efectueaza in primele zile dupa menstruatie, astfel incat escara rezultata sa aiba timp sa se elimine pana la menstruatia urmatoare. Nu este necesara anestezia locala, deoarece sunt foarte putine terminatii nervoase la nivelul colului uterin.
Inainte de efectuarea electrocauterizarii se impune un examen ginecologic in prealabil, pentru a exclude starile care contraindica aceasta procedura: sarcina, inflamatia acuta sau subacuta a parametrelor, anexelor si starile febrile in general.
In primele 48 de ore dupa efectuarea acestei proceduri se recomanda repaus fizic iar in primele 5 zile se va asocia un atibiotic pe cale orala, pentru a evita reactivarea unei infectii anexiale latente.
La nivelul colului, in locul unde s-a realizat electrocauterizarea se formeaza o escara (crusta) care se va elimina in 3-4 saptamani, perioada in care va persista o scurgere vaginala murdara. Dupa eliminarea escarei poate urma o scurgere sangvinolenta, dar nu foarte abundenta, care poate dura 10-15 zile. Cicatrizarea completa se obtine in aproximativ 6 saptamani, perioada in care se recomanda repausul sexual. Pentru a favoriza cicatrizarea se poate administra vitamina C pe cale orala.
Dupa 2 luni de la procedura, se recomanda reexaminarea ginecologica; in cazul in care se constata o epitelizare incompleta se va repeta colposcopia si se va completa electrocauterizarea.


mami de minuni hjarta

Offline

 



#2 2007-10-05 13:38:22

Midna
New member
Inregistrat: 2007-10-05
Mesaje: 7

Re: rana pe col

Buna, in noiembrie 2006 am fost la ginecolog ca urmare a unor sangerari intre menstruatii, iar doctorul mi-a spus ca am un ovar inflamat, m-a trimis la o ecografie, unde a reiesit ca ovarul stang e microchistic si ca e mai mare decat dreptul.mi-a schimbat anticonceptionalele si totul a fost ok.tot la acea consultatie am aflat ca am o rana pe col dar doctorul m-a asigurat ca se vindeca de la sine. In iulie anul asta am fost la un nou control, am schimbat doctorul si am aflat cu stupoare ca am o rana pe col mai veche care nu s-a vindecat "singura" si in plus am facut si paanicolau care mi-a iesit grad II. am facut un tratament de 10 zile cu meclon ovule, diflucan, si spalaturi. am repetat controlul dupa 10 zile si rana nu s-a retras.m-a trimis la o colposcopie dupa care trebuie sa fac cauterizarea. pana la cauterizare mi-a dat 20 de polidin, 15 colposeptine si 20 de antibiotice doxiciclina.
Intrebarile mele sunt: cauterizarea doare? intreb fiindca eu si la o simpla recoltare de sange aproape lesin.doctorul mi-a spus ca imi va face anestezie. in ce consta? adica e injectie, spray, crema? dupa cauterizare imi va da un nou tratament? si daca trebuie sa intrerup anticonceptionalele. multumesc mult.

Offline

 

#3 2007-10-05 14:06:29

o'hara
Platinum member
De la: bebeloi iubiti
Inregistrat: 2007-01-18
Mesaje: 19256

Re: rana pe col

se face cu anestezie locala. depinde de medic ce metoda foloseste ca si anestezie. va trebui sa faci un nou tratament dupa cauterizare (cu ovule). nu trebuiesc intrerupte AC - doar protectie suplimentara pe durata tratamentului cu antibiotice si fara sex dupa cauterizare, dar nu stiu exact cat timp. asta iti va spune medicul.


mami de minuni hjarta

Offline

 

#4 2007-10-05 18:13:20

monika27
Full member
Inregistrat: 2007-07-07
Mesaje: 433

Re: rana pe col

In eventualitatea unei sarcini, existenta unei rani pe col poate sa afecteze buna desfasurare a lucrurilor?
Tocmai am terminat un tratatement pt. o inflamatie nespecifica iesita la testul pap. Sa astept sa-mi refac testul sau pot sa trec la treaba?big_smile


Pentru a realiza lucruri mari trebuie sa si visam, nu numai sa facem; trebuie sa si credem, nu numai sa planuim. puss

Offline

 

#5 2007-10-05 23:35:51

o'hara
Platinum member
De la: bebeloi iubiti
Inregistrat: 2007-01-18
Mesaje: 19256

Re: rana pe col

o rana se poate agrava pe sarcina/ la nastere. mai bine refa testul si te apuci dupa smile


mami de minuni hjarta

Offline

 

 Publicitate


loading...

#6 2007-10-07 15:15:21

Gabriela7
New member
Inregistrat: 2007-10-07
Mesaje: 15

Re: rana pe col

Hello! Am fost la un consult ginecologic de rutina si mi-a descoperit o rana. Nu am avut dureri, doar o secretie mai abundenta, pe care eu o consideram normala. Am facut pap, colposcopie si eco vaginal. Rezultatele au fost bune, adica mi-a iesit pap 2 negativ (nu stiu ce inseamna negativ). Doctorul mi-a spus ca totusi trebuie facuta cauterizare. Am cateva intrebari:
Oare mai e necesara cauterizarea, daca pap a iesit bun? Ce rost mai are sa faci pap, daca oricum nu depinde de asta?
Nu mi-e frica de cauterizare, cu toate ca la inceput mi-a fost... dar cred ca-mi face anestezie totala.
Unele colege imi spun ca e periculoasa anestezia totala... adica cea in vena. E adevarat?

Offline

 

#7 2007-10-07 19:26:12

o'hara
Platinum member
De la: bebeloi iubiti
Inregistrat: 2007-01-18
Mesaje: 19256

Re: rana pe col

schimba medicul sau spune-i clar ca vrei sa incerci intai cu tratament. se poate trata si fara cauterizare. daca nu si nu abia atunci fa cauterizarea. nu e periculoasa anestezia


mami de minuni hjarta

Offline

 

#8 2007-10-07 19:45:48

Gabriela7
New member
Inregistrat: 2007-10-07
Mesaje: 15

Re: rana pe col

Merci de raspuns! Nu ma asteptam sa gasesc pe cineva sa-mi raspunda asa repede, chiar si duminica smile.

Offline

 

#9 2007-10-07 19:46:29

o'hara
Platinum member
De la: bebeloi iubiti
Inregistrat: 2007-01-18
Mesaje: 19256

Re: rana pe col

noi suntem la job si duminica smile cu placere!


mami de minuni hjarta

Offline

 

#10 2007-10-07 20:25:54

monika27
Full member
Inregistrat: 2007-07-07
Mesaje: 433

Re: rana pe col

multumesc pt. raspuns smile
ne dorim forte mult un copilas, dar totusi cred ca e mai intelept sa astept pana imi refac analizele.
daca rana mai e acolo, ce ar fi mai intelept sa o cauterizez sau sa astept pana dupa ce o sa am un bebe?


Pentru a realiza lucruri mari trebuie sa si visam, nu numai sa facem; trebuie sa si credem, nu numai sa planuim. puss

Offline

 

#11 2007-10-07 20:32:58

o'hara
Platinum member
De la: bebeloi iubiti
Inregistrat: 2007-01-18
Mesaje: 19256

Re: rana pe col

n-as putea sa-ti spun cum e mai bine. ginecologul tau te poate sfatui cel mai bine in privinta asta


mami de minuni hjarta

Offline

 

#12 2007-10-07 20:44:21

monika27
Full member
Inregistrat: 2007-07-07
Mesaje: 433

Re: rana pe col

multumesc pt. raspunsuri. e bine sa stii ca te mai poate ajuta cineva cu cate un sfat pertinent care sa te ajute in deciziile pe care trebuie sa le iei in viata. cateodata te gandesti prea mult si vrei sa fie bine incat o taraganezi cam mult pana iei o decizie. partea proasta e ca parerile sunt intotdeauna impartite si tot tu trebuie sa decizi cum e mai bine pt. tine grater
oricum am sa-mi refac analizele si voi vedea dupa.
as mai avea o problema si nu stiu daca pot sa o postez aici (daca am gresit imi cer scuze). inainte de fiecare menstruatie am niste scurgeri maronii, nu foarte intense, care dureaza vreo 4-5 zile. eu care o consider prima zi de menstruatie prima zi in care am acea scurgere sau prima zi de menstra propriu-zisa?


Pentru a realiza lucruri mari trebuie sa si visam, nu numai sa facem; trebuie sa si credem, nu numai sa planuim. puss

Offline

 

#13 2007-10-07 20:50:14

o'hara
Platinum member
De la: bebeloi iubiti
Inregistrat: 2007-01-18
Mesaje: 19256

Re: rana pe col

si eu am la fel si prima zi e prima zi de scurgere maronie vizibila.


mami de minuni hjarta

Offline

 

#14 2007-10-07 21:05:15

monika27
Full member
Inregistrat: 2007-07-07
Mesaje: 433

Re: rana pe col

presupun ca nu e nimic anormal in asta sau dpdv medical sa indice vreo afectiune. eu am scurgerile astea din momentul in care am intrerupt anticonceptionalele si ma gandeam sa nu fie vreo dereglare hormonala. "perioada" de sangerare propriu-zisa e de 2-3 zile.


Pentru a realiza lucruri mari trebuie sa si visam, nu numai sa facem; trebuie sa si credem, nu numai sa planuim. puss

Offline

 

#15 2007-10-10 09:49:24

madalina074475
New member
Inregistrat: 2006-11-21
Mesaje: 48

Re: rana pe col

Buna, am fost ieri la un control si s-a descoperit ca am o rana pe col.Si colpita, de care stiam. M-a trimis sa fac un examen al secretiei vaginale si un test Papanicolau. In ce constau aceste analize?Mai precis care sunt pasii care se executa?Se face anestezie, injectii, chestii de genul asta?Si, informativ, care este pretul unor astfelo de analize?
Multumesc

Offline

 

#16 2007-10-10 09:56:38

tomina
Hero member
De la: Cluj
Inregistrat: 2007-01-19
Mesaje: 3647

Re: rana pe col

Buna madalina. Nu se face anestezie pentru ca nu sunt dureroase aceste analize, depinde si de indemanarea doctorului. Eu am patit pentru amnadoua 40 de lei dar probabil depinde si de oras si de cabinetul medical.


iubesc+Camelia+Matei

Offline

 

#17 2007-10-10 10:17:12

madalina074475
New member
Inregistrat: 2006-11-21
Mesaje: 48

Re: rana pe col

Am inteles ca se introduc in vagin niste periute, se ia secretia, se intinde pe niste bucati de sticla, apoi la microscop si urmeaza rezultatul. Tu ce rezultat ai avut?Care a fost cauza aparitiei acestei rani?S-a rezolvat doar cu tratament?

Offline

 

#18 2007-10-10 10:49:14

madalina074475
New member
Inregistrat: 2006-11-21
Mesaje: 48

Re: rana pe col

Mai exact am fost diagnosticata cu cervicita colpita mucozica, sau ceva de genul asta, ca nu prea inteleg ce scrie pe reteta aia

Offline

 

#19 2007-10-10 11:00:06

Al Pacino
Administrator
Participant la intalnirea nationala
De la: Bucuresti
Inregistrat: 2006-02-01
Mesaje: 20455

Re: rana pe col

madalina, nu te stresa...se rezolva foarte simplu cu tratament


Comentariile de mai sus au in exclusivitate scop
informativ si educativ. Ele nu sunt menite si nu pot
inlocui examinarea directa de catre medic.

Offline

 

 Acum



   

Footer-ul board-ului



© Anticonceptionale.ro.
Reproducerea integrala sau partiala a textelor sau a fotografiilor din oricare pagina a site-ului anticonceptionale.ro va fi posibila numai cu acordul nostru scris.