Cum ne educam copiii?

Marlyn cred ca faci o treaba foarte buna cu fetita ta (sa fie sanatoasa si fericita) din pacate asa e si eu am vazut ca se poarta legea junglei..si sunt si eu de aceeasi parere cu tine cum ca un copil este o mare responsabilitate, ar fi bine daca ar gandi toate mamicile ca tine...o chestie care ma uimit si pe mine: tatici care isi provoaca copii sa injure,scuipe,palmuiasca propriile mame si sunt mandri de ei si toata lumea rade "iete ce a facut baiatu lu tata!"..ma gandesc la un posibil copil in viitor si sincer sper sa-l pot educa cum m-au educat ai mei..

Nici eu nu-mi voi invatza copilul sa recurga la violentza pt rezolvarea unei probleme... e o prostie, iar daca toti facem asa... unde ajungem? La violentza recurg oamenii de rand, oamenii needucati... de asta se si purtau atatea razboaie acum zeci/sute de ani ( ma rog, si in ziua de azi mai sunt...), din cauza lipsei de educatie. Si eu l-as invatza la fel pe copilul meu : "nu ma pun la mintea ta" / "nu meriti sa fii bagat in seama" etc.

florentina irina a scris:

Marlyn a scris:

Chiar si dupa ce fetele acelea nu au vrut sa o lase in casuta, am insistat ca fetita mea sa se comporte frumos cu ele.

Bunica fetitei micute, Erica, imi povestise cum primise Erica o palma de la o alta fetita. Mama fetitei batause nu reactionase in nicun fel. Dar, la povata bunicii, la urmatoarea intalnire si Erica i-a tras si ea o palma celeilalte fetite.

Pe mine faza ma depaseste. Ce puteam sa-i spun femeii, cu vreo 30 de ani mai batrana ca mine?...

Si chiar daca i-ai fi spus, ce ai fi rezolvat?tocmai ca daca pana la varsta asta asa a trait pe sistemul dinte pentru dinte nu prea ai cum schimba o mentalitate de genul asta..nici la adolescenti

pacat ca  o determina pe fetita sa fie ca ea.... sa aiba aceeasi gandire

katami a scris:

marlyn, sa-ti traiasca fetita... si tu, ca faci treaba buna... cat despre restul... nu ai cum sa faci educatie la toti, asta e clar...

bunica aia greseste f tare, asta e clar... si e intradevar pacat ca fata sta cu ea

iar rautatea asta la copii n-am inteles-o niciodata... nush, am fost si eu copil, dar n-am facut chestii dintr-astea... rautati gratuite fata de alti copii su fata de animale... cred ca depinde de "materialul" copilului, intr-adevar...

Imi amintesc avertismentele altor mamici din parc, cand odorul lor mai mare se comporta intr-un fel: "Lasa, ca ai sa vezi tu!". Si fetita mea a depasit demult varsta respectiva, si nu a facut cum mi se spunea ca va face.

Copiii nu sunt trasi la xerox... Inca din copilarie se ghiceste viitorul adult. Dar si un material bun poate fi compromis printr-o educatie deficitara, asa cum anumite scapari de comportament pot fi strunite printr-o educatie pe masura.

Indiferent cum este copilul, tu, ca parinte, ai datoria de a ii da o educatie responsabila. Nu e insa usor. Pentru ca nici educatia extrema, prea dura, nu este o solutie. Ori sa ceri copilului mai mult decat poate da. E clar, fiecare parinte va avea si partile sale slabe in educatie, ca nimeni nu este perfect.

Mai exista o categorie de parinti. Parinti cu bani, dar care se zgarcesc la hainute, pentru ca oricum ... raman mici! Nici pe astia nu-i inteleg. De parca hainele noastre tin o eternitate!

katami a scris:

pe de alta parte... mai sunt si chestii care se schimba... si nu stiu cat le schimba educatia si cat... evolutia eu cat am fost f mica am fost un copil extrem de egoist... nu eram rea, dar nu dadeam nimic din lucrurile mele etc. iar mama, printre primele cuvinte pe care mi l-a bagat in vocabular, m-a invatat ce e aia "egoist" (asta pe la un 3 ani, cam asa).

pe la 5 ani ai mei a aparut frate-meu... si ai mei erau ingroziti sa nu fac vreo criza de gelozie... si nu numai ca nu am facut, dar am devenit brusc, fara sa ma "seteze" nimeni, exact opusul a ceea ce eram.. adica daca aveam 2 caise, mi se parea groaznic sa mananc si eu una si sa nu i le dau pe amandoua lu' al' micu, "ca el e mic" alor mei nu le venea sa creada....

oricum, ai dreptate in ceea ce priveste parintii-extreme... adica si cei care isi pupa "ingerasul" in fund indiferent ce ce tampenii face (si asa ies genul de plozi alintati care cred ca totul li se cuvine), si cei care se zgarcesc sau nu iau copilul in serios de mic... apropo de haine, tin minte ca mama nu constientiza faptul ca eu, ca si copil, MA VEDEAM imbracata cu chestii care nu-mi placeau... ea, din lipsa de bani, ne imbraca cu ce ii pica la mana de pe la unii-altii,  pe principiul "curat, fara prost-gust", dar total departe de felul cum erau imbracati alti copii din generatie cu noi... pe ideea ca "si asa sunt mici si nu-si dau seama". nu e deloc asa... si sufeream din cauza asta....

De unde stii tu ca erai un copil extrem de ... egoist?... Ma gandesc ca nu din amintiri. Ci din povestile parintilor. Eu am ajuns la concluzia ca parintii de odinioara - adica parintii nostri - preferau copiii obiect, pe care unde-i pui, acolo stau.  Un fel de robotei... Daca un copil era mai dezghetat in acea vreme, era repede etichetat ca "rau". Probabil ca vremurile erau grele, concediul maternal era de trei luni, copiii nu erau mereu cu mamele, asa cum e acum, pentru ca mamele mergeau la munca! Si atunci fiecare se descurca cum putea. Bunicii erau solutia ideala pentru majoritatea familiilor. Eu am stat cu bunicii ani intregi. Mama facea naveta de nu stiu unde, se trezea la patru dimineata... Abia cand aveam sase ani - si sora mea zece, ne-am reunit sunt acelasi acoperis, abia atunci au cumparat un apartament pentru noi, doar al nostru. Eu am fost un copil cu energie, asa cum e fetita mea. Dar pentru acele vremuri cred ca erau stresanta si obositoare. Sora mea, unde o puneai, acolo statea. Cand eram insa doar noi doua, era alta... Ma punea la punct, de nu ma vedeam. Dar mereu eu eram vinovata...

katami a scris:

nu, ai mei sunt destul de destupati la minte in sensul asta, nu ar fi zis aiurea... si nu prea am stat la bunici, ca ai mei is profi si aveau program flexibil, bunica-mea dinspre tata a stat cu noi in casa si mai suplinea lipsa lor doar cat erau ei strict plecati.

si eu prefer un copil plin de energie fata de unul bleg... chiar discutam cu sotul (el a fost genul de copil pe care unde il lasa mama 3 ore, acolo il gasea)... ca as boci daca l-as vedea pe al nostru facand asa prefer unul plin de viata... si de initiativa. chiar daca e muuult mai greu de avut grija de el.

Probabil erai mai maricica cand iti manifestai egoismul... Uneori ma gandesc ca si fetita mea poate se va schimba. Sotul imi povesteste ca are momente cand e chiar ... fentoasa in parc. Dar incerc sa ii explic ca nu e bine ceea ce face. Intr-o zi mi-a spus sotul ca a venit o fetita la ea, si ea i-ar fi intors spatele! Cand a venit acasa i-am explicat ca nu trebuie sa faca asa ceva, ca nu e obligata sa se joace cu cine nu vrea, dar sa salute frumos si sa nu face pe nebuna. Si nu s-a mai repetat. Am observat ca este important sa ii explici copilului de ce nu e bine ceea ce face, nu doar ca nu e bine.

eu de mica imparteam totul cu cei din jur....imi era mila de ei...si acum fac la fel, nu pot sa nu impart...ar fi trebuit sa fiu mai egoista