Depresia postnatala sau postpartum (DPP)-2

doamne, ma ingrozesc de ce citesc, eu nu sunt mama, imi doresc enorm, am cititi depsre aceste atacuri de panica de dupa sarcina, dar credeam ca sunt baliverne, dar uite ca se intampla.....
nici nu stiu ce sfat sa dau,va dati seama......
poate nu are pe nimeni , cu cine sa lase  copilul, cazul meu , spre ex: mama lucreaza si e in alt oras, socra nu am, asa ca , are sotul meu o sora mai mare care are si nepoti, dar si ea are serv fff aglomerat, asa ca nu voi avea grija decat eu si sotul....
sper sa nu am astefle de momente, imporatnt e sa raman insarcinata, si pe urma mai vedem noi...

_alexa_ a scris:

pe langa faptul ca si asa e viata mea asa cum este, si am probleme mele cu care trebuie sa ma confrunt in fiecare zi, si fac eforturi uriase sa ma tin pe linia de plutire azi am primit lovitura decisiva: partenerul meu de viata si-a pierdut locul de munca.... si eu abea peste doua luni o sa incep sa primesc indemnizatia.... cum sa mai fac fata si la asta?!?!? Cum Doamne?? copilul ala cere de mancare fie ca avem.... fie ca nu.
p.s. mi-am dorit copilul....

    o sa fie bine ..asta e viata cu bune cu rele...iti mai da cate o palma     sa simti ca traiesti      

alexa, tu ai vrut copilul asta! din cate am citit pe aici, partenerul tau nu. cred ca trebuia sa te gandesti dinainte la ce presupune un copil...
acum faptul e consumat, ai obtinut copilul, cu bucuriile si necazurile aferente, e cazul sa iti revii si sa fii mai matura un pic.
uita-te un pic la "intrebari despre fertilitate", vezi cate ne dorim un copil si simte-te bine. esti o norocoasa!

citeasc pe aici si observ cu stupoare cum toate o incurajati cu expresii de genul : va fi bine, totul o sa treaca etc., etc. Pai ce sa treaca??     Copilul e o viata agatat de ea de acum inainte.

Ultima oara a fost editat de passenger (2009-02-13 18:13:56)

stiu ca toate femeile trec prin asa ceva. ideea e sa-ti amintesti de ce ai tinut atat de mult sa il aduci pe lume si sa-ti revii. e o solutie si aruncatul de la etaj, dar copilul n-are vina. ce nu inteleg e de ce ti-ai dorit atat de mult un copilas, in conditiile in care tatal lui nu a fost de acord de la bun inceput, ca apoi sa regreti ca ,-ai facut... pt. ca plange noaptea..?

Nu toate femeile trec prin asa ceva, unele femei insa da. Nu cred ca suntem noi din exterior in masura sa judecam de ce a facut cineva un copil sau dc trebuia sau nu sa il faca. De aia cred eu ca exista acest forum pentru sfaturi si incurajari pt ca de refuzuri, indiferenta si nepasare sau mai rau judecata celor din jur suntem satui. Eu una sunt de principu ca daca este o experienta prin care nu am trecut mai bine nu dau cu presupusul despre ce simte persoana respectiva. Eu una imi doresc de ani buni un copil, fac tratamente peste tratamente si se poate intampla ca dupa ce nasc sa trec si eu prin asa ceva. Am prietena care dupa ce s-a chinuit ani de zile sa faca un bb(mai ales sotul ei dorea cu disperare un copil) cand intr-un final au reusit au divortat pt ca tocmai el si-a dat seama ca nu e pregatit pentru asta. Viata e cruda uneori. Iar in situatia alexei treaba e si mai nasoala pt sotul a ramas fara slujba. Eu una zic ca nu e usor chiar si pt cineva care nu sufera de depresie.

depresia  nu e ceva voit o poti face si gata, pot fi mai multi factori care dau depresia : teama ca nu stii ce sa ii faci copilului,cred ca o cauza ar fi si oboseala acumulata pe timpul sarcinii, precum si alti factori externi cum este si cazul alexei, schimbari de ordin hormonal din timpul perioadei de dinainte de a naste,  "'mamica se vede "asaltata" de o multitudine de noi sarcini si responsabilitati, iar  faptul ca micuta fiinta depinde de ea poate constitui o sursa  de stres. La aceasta se adauga epuizarea fizica, privarea de somn, colicii bebelusului - toate acestea duc, in cazul unei femei mai sensibile din punct de vedere emotional, la aparitia simptomelor depresiei post natale.""

perioada de dupa nastere este o f dificila , oboseala ,trezirea la 2-3 ore, , treaba pe care o ai in casa, mancare ,spalat , calcat , curatenie, lipsa unui ajutor , toate te pot duce la aceasta stare, daca nu poti face fata e tare greu, nu conteaza daca ai vrut sau nu copilul mama sau tatal, important este ajutorul lui dupa aparitia bebelului, hai sa nu fim rautacioase si sa incercam sa imbarbatam persoanele care trec prin aceasta stare

pass iti doresc din toata inima sa nu treci vreodata prin ce trec eu (si atatea alte femei), si prin ce sper sa dispara cat mai rpd.... sunt atatia factori (de care ar fi bine sa te interesezi de dinainte sa sti sa te feresti) care pot influenta o asa deformare temporara a personalitatii. inainte sa simt pe pielea mea si eu credeam ca sunt doar fite de vedeta aceste depresii... dar nu sunt. Stresul din timpul sarcinii (boala bunicii mele dupa care a urmat inmormantarea ei, soacrele care au fost pe capul nostru, etc., etc....), stresul postnatal, problemele conjugale, disparitia totala de sentimentul de feminitate..... sunt o groaza!
Scurt metraj: amandoi am vrut sa raman gravida, dupa care pe la 12-13 sapt de sarcina s-a decis sa o rupa cu mine, si drept urmare mi-am facut programare sa fac avort. Si acum am mailurile in care imi faceam programarea..... Ne-am impacat. La scurt timp s-a imbolnavit bunica mea, fiinta care m0a crescut si pe care eu o consideram MAMA mea, dupa care a urma inmormantarea ei, cel mai dureros moment al vietii mele. Dupa ce-am nascut, pentru ca apartamentul meu era in plina renovare m-am dus cateva zile la mama iubitului, pana imi revin dupa operatie. Acolo am fost tratata ca un gunoi, si imi lua copilul din brate pe motiv ca sunt "o nenorocita, si nu ma pricep sa-l tin in brate". M-au pus sa dorm cu o punga sub mine doamne fereste sa nu le murdaresc cearceaful cu laptele meu. Drept urmare mi-am facut bagajele si in seara de ajun m-am dus acasa. Imediat dupa ce am ajuns (la o ora...)m-am apucat de treaba (spaclu, moloz, tot ce inseamna renovarea unui apt.) Nu am avut o zi linistita, o zi in care sa ma odihnesc cat as fi vrut. Intre mesele copilului dadeam cu spaclu` si intindeam gletu` pe pereti. La doua saptamani dupa nastere mi s-a oprit laptele in urma unei crize de nervi. Epidemia de gripa nu m-a ocolit, am stat doua zile cu febra peste 40. inca am goluri in memorie din acea perioada. Toate astea s-au adunat. Cand eu ar fi trebuit sa fiu cea mai fericita din lume, problemele calare pe capul meu mai rau ca niciodata. Si uite asa am ajuns unde am ajuns. Noroc cu iubitul meu care este foarte intelegator cu mine si ma lasa in pace, si ma cocoloseste cu dragostea lui. Cand este el acasa eu nu mai fac absolut nimic, ma inchid in sufragerie si ma joc la pc sau ma uit la tv. El ii da de papa, el ii face baita. Si in ultima saptamana tot el m-a invatat sa ma joc cu bebe, si sa vad partea minunata in a avea o astfel de minunatie langa noi.
Nu te gandi ca in timpul unei astfel de depresii exista momente in care nu-ti mai iubesti pruncul, pentru ca nu este asa (cel putin la mine)... Asigura-te de dinainte sa ramai gravida ca o sa ai absolut tot confortul atat pe durata sarcinii, cat mai ales dupa nastere, si ca totul va fi roz pentru tine. In perioada de lauzie suntem foarte sensibile, si absolut orice eveniment nefericit ne influenteaza extrem de puternic...
E normal sa nu intelegi acum, dar o vei face. Momentan iti doresti sa ramai gravida poate mai mult decat orice pe lumea asta, si nu concepi cum ceea ce iti doresti tu acum in disperare iti poate crea si atatea probleme. Dar uite ca este atat de posibil....
Lasati-o sa ma critice, pentru este normal sa o faca. Si eu daca m-as putea analiza acum din exterior as fi extrem de critica si dura cu mine.
Gata am plecat! Vine mami sa stea cu bebe si eu o tirez in parc pe roleeeeeeee

Ultima oara a fost editat de _alexa_ (2009-02-14 14:24:39)

alexia f urata experienta cu socrii tai.dar acum conteaza ca sunteti acasa la voi si ca va iubiti(voi 3:mami tati si bebelusul)