Topic pentru aspirantele la titlul de mamica - 82-181

Crisule, poate ajung duminica   maine mergem la nepotica. somn usor 

angel, dap   am ciugulit un pic, am facut dusulica, l-am hranit pe S (de fapt l-am bagat la dieta    ), am bagat rufe la spalat..n-am rabdarea acum de baie cu spume 
iar esti fara jumatate?
ce face motzulica?

noapte buna celor care merg la somnic 

noapte buna de la mine

Angel, a fost ieri . multumesc    13 ani, deja e domnisorica    ce mai trece timpul...a bine ca mi-ai adus aminte, sa pun poze in album ...am si cu ea , e cat mine    si are niste craciiiiii 

pai s-au strans multe, daca am fost plecati+ 7 randuri de musafiri, lenjerii ...ihhh

nb ale

da   e cu oglinda, oglinjoara , cine-i cea mai frumoasa ...   e cocheta cat pt tot neamul, la zi cu toate in beauty

vreau si eu s-o felicit pe soniut ce de vesti bune

multumesc angell
daca mai esti prin zona poate pun aici 2-3 pozuci

Madle, cam astea ar fi. nu stiu ce este ENA    daca toate ies bune...ar mai fi cele imunologice : Imunofenotipare limfocite, anticorpi anti ADN si anticorpi antinucleari. din cate stiu eu NK mariti ataca embrionul...eu inca nu le-am facut , mi-e si frica sa le fac 

si un articol interesant, poate ajuta pe cineva

"Patologia imunologica a implantarii oului

Pierderea sarcinii a constituit o problema a reproducerii in toate timpurile. Aproximativ 13% din sarcinile incipiente diagnosticate se opresc in evolutie. Dupa un prim avort spontan, riscul de a pierde o a doua sarcina creste la peste 17%, iar riscul de a pierde sarcina dupa doua opriri in evolutie consecutive creste la 35-40% si continua sa creasca dupa fiecare avort. Avorturile recurente pot afecta intre 2 si 5% din cuplurile care isi doresc o sarcina. In trecut, cauza ramanea necunoscuta la majoritatea cazurilor. Mai recent, totusi, s-au facut progrese importante in intelegerea mecanismelor implicate. Pierderea repetata a sarcinilor este cauzata de multe ori de unele probleme legate de anomalii anatomice, hormonale, imunologice sau infectioase materne sau mai rar de unele cauze embrionare.
Problemele imunologice au fost incriminate ca una dintre cauzele majore ale avortului habitual. Relatia imunologica complexa dintre fat si mama in timpul sarcinii a fost considerata similara celei dintre alogrefa transplantata si receptor. O data cu procesul de implantare, care incepe dupa 6-7 zile de la fecundatie, celulele embrionare specializate (trofoblastul) si mucoasa uterina interactioneaza. Un rol important revine celulelor imune materne, care intervin si are loc un schimb de substante asemanatoare hormonilor (hormone-like), numite citokine. Procesul interactiv al implantarii nu este capital doar pentru supravietuirea sarcinii in primele stadii, ci si pentru calitatea vietii dupa nastere. S-a presupus ca implantarea sarcinii in uter ar fi controlata de raspunsul matern imun mediat de celulele T, care identifica aloantigenele mostenite pe cale paterna, exprimate de trofoblast. Cu toate acestea, dovezi recente arata ca implantarea implica predominant un nou sistem de recunoastere alogenica bazat mai curand pe celulele NK decat pe celulele T. Bazele celulare si moleculare ale acestei interactiuni imune dintre placenta si uterul matern constituie tema unei intense activitati de cercetare. Functionarea neadecvata a mecanismelor imunologice in timpul implantarii a fost implicata ca o cauza a avorturilor recurente, esecului fertilizarii in vitro (FIV) si infertilitatii, a nasterilor premature, a intarzierii de crestere intrauterina si a preeclampsiei. Intelegerea modului prin care acest proces este controlat poate duce la adoptarea unor conduite terapeutice noi care sa imbunatateasca prognosticul sarcinilor cu probleme legate de imunitate. De-a lungul timpului au fost studiati o serie de factori imunologici care pot fi implicati in aceasta situatie sau pot fi markeri ai unei reactii imunologice anormale.

Anticorpii antifosfolipidici (AAF)
Anticorpii antifosfolipidici sunt o familie care cuprinde aproximativ 20 de membri. Multe date din literatura au aratat ca pacientele care au avut avorturi repetate sau nu au obtinut o sarcina dupa fertilizari repetate in vitro au avut in mod frecvent niveluri crescute ale anticorpilor antifosfolipidici circulanti. S-a emis ipoteza ca acesti anticorpi ar actiona direct asupra tesutului trofoblastic, impiedicand implantarea normala sau provocand ulterior tromboze placentare. Totusi, rolul AAF in fiziopatologia reproducerii este controversat. Se considera ca un individ oarecare ar avea 64% sanse de a avea un test de depistare pozitiv pentru unul dintre acesti anticorpi. Pentru anticoagulantul lupic si anticorpii anticardiolipinici (subclasele Ig G si Ig M, dar nu si Ig A), s-a demonstrat semnificatia lor clinica, in timp ce altii au o importanta mai mica. In sarcina ar fi necesara determinarea anticorpilor specifici si pentru fosfatidiletanolamina si fosfatidilserina, fosfolipide cu rol important si in adezivitatea celulor din structura trofoblastului. Rezultatele unor studii recente sugereaza ca AAF nu sunt legate direct de esecul implantarii, mai curand pot fi folositi pentru identificarea po****tiei cu risc si ca de fapt celulele "Natural Killer" (NK) activate, prin eliberarea accentuata de "embriotoxine", sunt principalele vinovate.

Anticorpii antitiroidieni (AAT)
Din aceasta clasa au fost studiati mai ales anticorpii anti-tiroidperoxidaza si anti-tireoglobulina, in 1990 Stagnaro-Green demonstrand printr-un studiu prospectiv valoarea determinarii lor la sarcinile cu risc. S-a sugerat ca AAT pot servi ca marker periferic pentru functionarea anormala a celulelor T si ca astfel ar exista o relatie intre AAT si infertilitate. S-a raportat o dublare a ratei nasterii prin fertilizarea in vitro prin administrarea intravenoasa de gammaglobuline la pacientele cu AAT prezenti. Terapia cu gammaglobuline trebuie inceputa inainte de initierea tratamentului cu medicamente ce tintesc fertilitatea si trebuie administrate si dupa ce sarcina a fost diagnosticata. In alte studii se arata ca peste 50% dintre femeile cu AAT prezenti au, de asemenea, si testul pentru celulele NK activate pozitiv. Riscul esecului implantarii la femeile cu testul AAT pozitiv pare sa fie limitat la cazurile in care AAT coexista cu celulele NK activate.

Anticorpii antinucleari (AAN)
Anticorpii antinucleari formeaza un grup de anticorpi ce reactioneaza cu anumite componente ale nucleului celular. AAN sunt folositi ca instrument de screening pentru o varietate de boli imunologice, dar au fost raportati si la populatia normala. Subseturi mai specifice de AAN sunt folosite pentru diagnosticul mai exact al unor boli imune specifice. Rolul lor in reproducere este neclar, insa dupa unele studii sunt crescuti la femeile cu infertilitate sau sterilitate. De asemenea, este cunoscut faptul ca femeile cu lupus eritematos sistemic au o rata de avorturi spontane mult mai mare decat in populatia generala.

Celulele Natural Killer (NK)
Exista o clasa speciala de celule NK, si anume celulele NK(CD16-, CD56+), care ajuta implantarea oului si contribuie la supravietuirea sarcinii. Exista insa si un alt grup de celule NK, si anume celulele NK (CD16+, CD56+), care daca devin active secreta anumite toxine ce distrug celulele trofoblastice si pot provoca pierderea sarcinii. Cresterea activitatii citotoxice a celulelor NK in sangele periferic este inregistrata atat la femeile cu avorturi, cat si la cele cu esec al fertilizarii in vitro. Dupa ovulatie si la inceputul sarcinii, celulele NK reprezinta mai mult de 70% din po****tia de celule sangvine albe (leucocite) de la nivelul mucoasei uterine. Acestea produc o varietate de hormoni locali, unii cunoscuti ca citokine Th1. Eliberarea excesiva de citokine Th1 este foarte toxica pentru trofoblast si celulele endometriale, conducand la moartea lor programata (apoptoza) si, in consecinta, la insuccesul implantarii. Celulele NK sunt activate anormal si produc citokinele Th1 in urmatoarele situatii: - cand atat barbatul, cat si femeia prezinta asemanari ale ADN-ului HLA-DQ. In aceste situatii, problema este de obicei pierderea repetata a sarcinilor, si nu sterilitatea; - la paciente care au concomitent afectiuni pelviene si testarea AAF anormala; - in jumatate din cazurile cand femeile au autoanticorpi antitiroidieni. Celulele NK secreta si factorul de necroza tumoral (TNF), care are si el efect distructiv asupra trofoblastului. Celulele NK activate pot trece din mucoasa uterina in sangele periferic, unde toxicitatea lor poate fi masurata. Totusi, nu exista inca o dovada a corelarii dintre po****tiile de celule NK din sangele periferic si cele care activeaza in uter. Terapia cu gammaglobuline, inceputa cu mai mult de o saptamana inainte de transferul embrionului in cazul FIV, poate stapani celulele NK activate, reducand astfel riscul esecului implantarii.

Limfocitele T helper
Acest tip de limfocite, prin intermediul secretiei de citokine, ar fi implicate in procesul de implantare si de dezvoltare placentara. Citokinele Th1 si Th2 sunt produse de limfocite T helper (CD4) diferentiate pentru fiecare tip. Daca in raportul Th1/Th2 predomina Th1, acest lucru ar fi asociat cu avortul sau esecul repetat al implantarii la FIV, astfel incat se poate afirma ca depistarea acestui lucru ar indica etiologia imuna a unora dintre avorturi.

Limfocitele citotoxice CTL
Toxinele eliberate de limfocitele citotoxice (perforine si granzime), ca si citokinele Th1 distrug celulele trofoblastice. Limfocitele citotoxice si celulele NK activate regleaza si controleaza gradul in care trofoblastul invadeaza peretele uterin, ca si toleranta si acceptarea de uter a transplantului fetal strain (alogrefa). Sunt studii care au aratat ca femeile cu pierderi repetate de sarcina au niveluri semnificativ crescute atat al numarului de celule CTL si NK activate, cat si al concentratiei de citokine Th1 (asa-numitul factor embriotoxic), la nivelul mucoasei uterine ca si in sangele periferic. Prin rolul lor in reglarea balantei intre Th1 si Th2, ambele tipuri de celule CTL si NK activate regleaza gradul in care trofoblastul invadeaza peretele uterin ca si tolerarea de uter a "transplantului fetal".

Compatibilitatea HLA
O sarcina trebuie sa fie recunoscuta ca straina pentru a declansa mecanismele imunologice corespunzatoare. Sistemul antigenelor umane leucocitare HLA joaca un rol important in aceasta recunoastere. Daca complexul HLA al tatalui este foarte asemanator cu cel al mamei, atunci aceasta recunoastere nu se mai face si rezultatul este un avort spontan sau un esec al implantarii. HLA-G este un sistem unic ce este exprimat de celulele citotrofoblastului. Izotipurile HLA-G sunt vitale pentru toleranta materna pentru fat si functioneaza ca imunosupresive. Cu alte cuvinte, HLA-G actioneaza ca un mecanism de aparare pentru a proteja placenta si embrionul de celulele NK materne. Aceasta creeaza posibilitatea de a determina sansele de implantare ale fiecarui embrion in cadrul FIV. Prezenta nivelurilor crescute de HLA-G are o valoare predictiva pozitiva mai mare de 70% la femeile cu varsta sub 39 de ani si peste 50% la femeile cu varste intre 39 si 44 de ani. Antigenele embrionare de origine paterna regleaza exprimarea trofoblastica a HLA-G, care mentine eliberarea echilibrata de Th1/Th2 de limfocitele T CD4. In lipsa acestor antigene de origine paternala, proliferarea anormala a trofoblastului si implantarea embrionului nu pot avea loc. Daca unele antigene HLAHLA, B, C, DR, DQ sau DP ale progenitorilor sunt identice, apare o intrerupere in semnalizarea citokinica HLA-G si, in consecinta, un dezechilibru in balanta Th1/Th2, cu predominenta citokinelor Th1. Acest lucru duce frecvent la insuficienta trofoblastica de implantare progresiva sau brusca, ce se manifesta prin pierderi recurente de sarcina.

Grupul de risc
Deoarece problemele imunologice pot conduce la insuficienta de implantare, este important sa se evalueze corect femeile cu factori de risc, cum ar fi:
- sterilitate si infertilitate inexplicabile;
- antecedente heredo-colaterale de boli autoimune (artrita reumatoida, lupus eritematos, hipotiroidism);
- esecurile fertilizarii in vitro inexplicabile sau recurente;
- endometriozele.

Investigatiile de laborator cuprind:
- determinarea titrului de anticorpi blocanti;
- determinarea anticorpilor antifosfolipidici:

- Anticorpi antifosfoglicerol Ig G, Ig M, Ig A;
- Anticorpi antifosfoserina Ig G, Ig M, Ig A;

- Anticorpi antifosfoetanolamina Ig G, Ig M, Ig A;

- Anticorpi anti-acid fosfatidic Ig G, Ig M, Ig A;

- Anticorpi antifosfoinozitol Ig G, Ig M, Ig A;

- VDRL.
- determinarea titrului de anticorpi antinucleari:

- anti-dsDNA;

- anti-Sm;

- anti-Ro (SS-A);

- anti-La (SS-cool.gif;

- anti-RNP.

- determinarea titrului de anticorpi antihistona;
- determinarea anticorpilor antitiroidieni:

- anti-tiroidperoxidaza;

- anti-tireoglobulina.


- dozarea embriotoxicitatii;
- imunofenotiparea reproductiva;
- dozarea celulelor NK;
- analiza cromozomiala;
- dozarea imunoglobulinelor;
- teste de coagulare:

- anticoagulant lupus-like;

- timpul de tromboplastina partiala activata;

- antitrombina III;
- factor V Leiden.


- tiparea complexului de histocompatibilitate major (HLA):

- antigenele A, B, C, DR, DQ si DP.
Posibilitati terapeutice

Imunizarea cu limfocite paterne
Ideea introducerii terapiei cu limfocite a fost de a imbunatati toleranta imuna materna in ceea ce priveste fatul, prin cres- terea titrului de anticorpi blocanti. Aces- tia, blocand antigenele mostenite pe linie paterna, ar preveni activarea celulelor NK (CD16+, CD56+). Imunizarea mamei prin administrare de concentrate leucocitare paterne amplifica semnalul HLA si astfel creste sinteza de anticorpi blocanti. Nivelul anticorpilor blocanti trebuie masurat la 3-4 saptamani de la imunizare incepand cu cea de-a doua administrare. Exista insa mari semne de intrebare privind beneficiile unei astfel de terapii, in plus fiind vorba despre un preparat scump, cu efecte adverse uneori serioase, incluzand reactii transfuzionale, soc anafilactic sau transmiterea unor infectii. In SUA, aceasta terapie poate fi administrata numai in cadrul unor studii de cercetare.

Terapia corticosteroida
Terapia cu steroizi este de rutina in cele mai multe programe de fertilizare in vitro. Utilitatea lor s-ar datora efectului imunodepresiv sistemic prin inhibarea raspunsului imun celular. Unii sustin folosirea zilnica a prednisonului, metilprednisolonului oral sau a dexametazonei oral, incepand cu 10 zile inainte de a initia stimularea ovariana cu gonadotropine si continuand pana la diagnosticarea sarcinii. Pacientele insarcinate continua tratamentul de-a lungul primului trimestru. La cele la care nu s-a obtinut sarcina, terapia cortizonica se intrerupe dupa o scadere progresiva a dozelor timp de 7 pana la 10 zile. Sunt insa studii care contesta eficacitatea lor.

Heparina si aspirina
In anul 1995 s-a propus ca femeile cu teste pozitive pentru AAF sa fie tratate cu doze mici de heparina si aspirina, pentru a imbunatati implantarea mai ales in cazul FIV. Aceasta abordare s-a bazat pe cercetari care au sugerat ca heparina respinge AAF de la suprafata celulelor trofoblastice, favorizandu-le astfel dezvoltarea. Prin efectul anticoagulant, impreuna cu aspirina, care ar inhiba aderarea plachetelor sangvine la celulele trofoblastului abia format, ar putea preveni formarea trombilor in vascularizatia utero-placentara. Dupa introducerea acestui tip de terapie, s-au obtinut rezultate semnificative mai ales cand terapia a fost inceputa inaintea conceptiei, totusi nu toate cazurile in care au fost depistati AAF sau AAT rezultatele au fost multumitoare. Ulterior, a fost demonstrat ca terapia cu aspirina si heparina a imbunatatit rezultatele fertilizarii in vitro doar pentru femeile ale caror teste AAF au fost pozitive pentru alti anticorpi decat cele directionate impotriva a doua fosfolipide specifice fosfatidiletanolamina si fosfatidilserina. Femeile care au avut anticorpi anti-fosfatidiletanolamina sau antifosfatidilserina de tip Ig G/Ig M au castigat o imbunatatire semnificativa a implantarii prin fertilizare in vitro si a ratei nasterii numai atunci cand a fost initiata terapia intravenoasa cu gammaglobuline. Observatii recente sugereaza ca folosirea heparinei singura are aceleasi efecte ca atunci cand este combinata cu aspirina. Administrarea subcutanata de heparina (doza de 5.000 U de 2 ori pe zi la femeile cu sterilitate care urmeaza sa faca fertilizare in vitro, cu teste pozitive pentru AAF si negative pentru celulele NK activate) imbunatateste semnificativ rata nasterilor prin fertilizarea in vitro. Administrarea de heparina este oprita in ziua in care ovulul este recoltat pana la transferul embrionului, cand este reluata si continuata pana la 8 saptamani de sarcina.

Imunoglobulinele G, administrate intravenos (Igiv)
Se crede ca Igiv contracareaza efectele care se opun implantarii asociate cu deficiente imunologice ale reproducerii. Efectul terapeutic al imunoglobulinei G nu este inca stabilit clar, dar mecanisme posibile ar putea fi: scaderea celulelor NK activate din sangele periferic, contracararea activitatii celulelor NK la locul implantarii, reducerea activitatii celulelor CTL (producatoarele majore de citokine Th1), infuzia pasiva a anticorpilor blocanti, reducerea capacitatii celulelor B de a produce autoanticorpi AAF si AAT si, nu in ultimul rand, ca ar contine anticorpi anti-idiotip care contracareaza direct multe din efectele de agresionare a autoanticorpilor, cum sunt AAF, protejand astfel trofoblastul. Femeile cu testul AAF pozitiv si care au, de asemenea, testul pentru activitatea anormala a NK pozitiv par sa beneficieze de imunoterapie selectiva cu gammaglobuline intravenos. Mai mult de 75% dintre femeile cu AAF pozitiv si care au crescuta activitatea celulelor NK au de asemenea anticorpi anti-fosfatidiletanolamina si/sau antifosfatidilserina. Se recomanda tratamentul cu Igiv pentru cazurile in care, in ciuda unor transferuri numeroase de embrion de buna calitate, implantarea nu a avut loc si este asociata cu activarea celulelor NK si unde exista antecedente personale sau heredocolaterale de boli autoimune in asociere cu testul pozitiv pentru celulele NK activate. In cazurile cu esec aloimun al implantarii si activare izolata a celulelor NK activate fara a avea si contextul clinic, nu exista in sine o indicatie pentru terapia cu Igiv, deoarece anumite femei cu NK activate concep si continua sa aiba sarcini sanatoase fara terapie cu Igiv. Tratamentul cu Igiv va fi initiat cu cel putin 7 zile inainte de transferul embrionului/blastocistului. Doza de Ig este de 400 mg/kg/zi timp de trei zile consecutiv, lunar pana cand celulele NK devin normale sau pana la 28 de saptamani de sarcina. Folosirea selectiva a imunoterapiei da posibilitatea de a obtine sarcini la multe paciente care au avut anterior esecuri repetate ale fertilizarii in vitro (4 sau mai multe).

Inhibitorul factorului de necroza tumoral (TNF inhibitor) Prin aceasta terapie s-a incercat contracararea actiunii TNF si raspunsul citokinic tip Th1. In prezent, nu sunt disponibile date despre eficacitatea unei astfel de terapii. Avand in vedere interesul lumii medicale pentru acest domeniu, este de asteptat sa se dezvolte in viitor noi strategii terapeutice "

Ultima oara a fost editat de mikado (2012-08-31 22:40:11)

O noapte cu...luna plina!

Ultima oara a fost editat de lazy_cat (2012-08-31 23:04:33)

Madle, cred ca m-am lamurit ENA= anticorpilor fata de antigenele nucleare extractibile (ENA), deci tot analiza imunologica. cu placere

rya, lazy, nopate buna! 

Somn usor tuturor!