Relatie de viitor-4

Wow, divya, multumesc pentru raspuns si pentru disponibilitatea de a vorbi! Nici vorba sa cred ca ma judeci !Chiar as dori sa mai povestim pe tema asa, din cate am citit din posturile tale ai experienta cu asa ceva si imi place mult felul in care gandesti.

Departe de mine gandul de a ma supara pe tine, din contra, ce mi-ai spus mi-a facut sa imi pun unele intrebari asupra mea. Eu ii fac cand pot complimente, ii spun ca e dragut sau frumos sau mai stiu eu ce porcarii din astea..Si ii spun ca-l iubesc, insa asta imi spune si el, nu doar cand ii spun eu.

Am discutat aseara cu el mai mult pe tema asta si mi-a spus ca el nu trebuie sa-mi tot repete chestiile astea ca sa stiu ca asa e, mi-a spus ca ma apreciaza si cand l-am intrebat totusi ce ii place la mine, mi-a spus ca " imi place de tine pentru ca esti asa cum imi place mie sa fie o fata" . Mi-a spus ca i se pare " cheesy" sa-mi spuna asemenea lucruri, pur si simplu nu e stilul lui, dar ca asta nu inseamna ca nu ma iubeste. Si mi-a mai spus ca totul e bine acum, si ca va fi bine si pe viitor dupa ce vom sta impreuna.
Doamne ajuta sa fie asa si sa nu mai scornesc probleme intr-o relatie care deocamdata merge bine!

Totusi, as vrea sa aflu daca si alte relatii sunt asa, daca de la un moment dat faptul ca-l iubesti si-l apreciezi pe langa tine vine de la sine, nu trebuie confirmat in vreun fel. Inainte de aceasta relatie pe care o am de 2 ani, cea mai lunga relatie a mea a fost 1 luna, si aceea la o varsta destul de frageda. Asadar, experienta nu prea am si nu stiu cum ar trebui sa fie o relatie de lunga durata.

Ultima oara a fost editat de space (2009-08-02 11:26:24)

Cam asa sunt si eu, ma stresez inutil si el n-are nici pe dracu. Asa ca eu, vazandu-l nepasator, ma stresez si mai tare si cateodata dau totul afara. E ca un cerc vicios O deosebire intre noi ar fi e ca noi fiind mai tineri (banuiesc), n-am vorbit despre casatorie la modul serios niciodata, ci doar ceva de genul ca daca vom mai fi impreuna cand terminam facultatea, atunci da, e o optiune. Si inca ceva, spuneai ca vine acasa obosit de la munca- ei bine, la noi problema e fix invers: prea mult timp liber , deci plictiseala e imensa cateodata.

Eu simt cateodata ca desi nu am un program anume, as prefera sa stau acasa sa dorm sau sa ma uit la un serial decat sa ma intalnesc cu el, si sa ne plictisim, si apoi sa ne certam (de multe ori e inevitabil- daca ne plictisim, automat ne si gasim un motiv de cearta, adica eu il gasesc tot timpul). Nu ma intelege gresit, nu e ca nu vreau sa-l vad, dar daca ne vedem, vreau sa stiu ca avem ce face, avem unde merge, sa facem ceva interesant, nu sa ne vedem doar ca sa nu zicem ca azi nu ne-am intalnit si sa terminam intalnirea cu o cearta. Oare e ceva in neregula cu mine?

Si la mine intrebarea "de ce?" e la ordinea zilei. De ce nu mi-a lasat offline pe mess cand a intrat, de ce nu m-a sunat mai devreme, de ce nu ma pupa, de ce nu ma ia de mana etc. Noroc ca nu i le spun pe toate, ca ar innebuni saracu' om. Dar in sinea mea tot le gandesc si tot ma macin, ca asa mi-e felu' . Asa as vrea sa fiu mai relaxata putin in legatura cu relatia noastra, asa cum e el...Niciodata nu ne-am certat din cauza mea, adica daca stau sa ma gandesc bine, el niciodata nu s-a suparat pe mine, tot timpul eu pe el. Ciudat lucru, abia acum mi-am dat seama de asta 

Mie mi se pare ce spuneti voi etelor cenzura. In relatia in care sunt eu acum spun tot ce imi trece prin minte, il intreb ce am de intrebat cand vreau si  pana la urma ramai fara intrebari. Daca vreau sa ii dau mesaj ii dau mesaj, daca vreau sa ii spun ca il iubesc ii spun, nu astept sa imi spuna el, sau ma gandesc de ce a trebuit sa ii spun eu. Iar daca gandesc asta ii spun si lui ca sa aiba grija sa faca asta mai des. Si el face asa. Daca simte ca eu fac ceva gresit imi spune, ma intreaba. De la inceput nu ne-am pus problema sa nu deranjam cealalta persoana. Am avut nororc ca am fost pe aceasi lungime de unda la chestia asta.

Acum ca planuim o viata impreuna imi dau seama ca e mai bine asa. Cred ca as inebuni daca ar trebui sa ma cenzurez o viata intreaga. Sa ma gandesc ce sa spun si ce sa nu ii spun.

Spunea cineva ca pentru a avea cu adevarat un lucru trebuie sa fi dispus sa-l pierzi ... Mult adevar a grait!

e ok, ne-am " impacat" ca sa zic asa, nimic deosebit. ne intelegem bine de cateva zile, dar am impresia ca stau intr-o relatie fara folos. Vom termina facultatea, impreuna sau separat. Daca vom fi impreuna, eu vreau sa vin inapoi acasa, el sigur nu se va intoarce in Romania. Prefer sa nici nu ma gandesc ce va fi peste 3 ani, ce decizii va trebui sa iau.

my_aa, nu stiu cum se face ca sunt tot mai dispusa sa-l pierd. Daca ne-am desparti cumva, stiu ca as trece peste mult mai usor decat as fi trecut acum un an. Am invatat si eu sa nu-mi pun toata fericirea intr-un singur om, ca nu e bine si exista riscuri sa fiu dezamagita.

Chiar daca atunci cand sunt cu el ne intelegem super bine, ma face sa rad si chiar ne simtim bine, cand vin acasa parca am un nod in gat , ma nemultumeste ceva permanent. Nu stiu ce e, poate ca ma agit eu fara sa fie cazul pentru ca se apropie momentul cand iar va trebui sa plec de acasa pentru nu stiu cate luni, poate ca ma enerveaza atitudinea lui, ma enerveaza ca n-am destula incredere in mine.

Pillblast, vorbeai de cenzura. Eu simt ca ma cenzurez din punct de vedere sentimental pe zi ce trece si nu stiu daca e bine sau e rau. Sa zicem ca daca acum un an, sau chiar doi, la inceputul relatiei noastre, simteam ca il iubesc pana la sufocare, acum parca nu-mi mai dau voie si de multe ori ma gandesc ca nu avem viitor impreuna si ca ne vom desparti in maxim 3 ani, asa ca trebuie sa-mi inhib cat mai tare sentimentele, sa nu fiu ranita. Ma departez de el tot mai tare si el nu face nimic sa ma impiedice

Ultima oara a fost editat de space (2009-08-05 21:30:02)

Inteleg ce spui, my_aa, si iti dau perfecta dreptate. Dar e o diferenta intre a fi dependent/obsedat de persoana respectiva si de a il iubi din toata inima. La inceput trebuie sa recunosc ca eram cam dependenta, dar intre timp m-am mai maturizat si am inceput sa il vad altfel, la fel si relatia noastra. Insa acum am ajuns sa nu-l mai iubesc din toata inima, sau cel putin asa simt acum, de teama sa nu fiu ranita. Il iubesc, insa mai rezervat. Si nu stiu daca e ok sau nu.

Hmm..dependenta de el, dar nu chiar. Nici nu stiu cum sa descriu aceasta stare in care ma aflu. De multe ori ma intreb de ce nu poate fi altfel. Cand citesc aici despre iubitii vostri ca ar face orice pentru voi, ma intreb de ce nu poate fi si al meu la fel. De ce nu am siguranta aceea ca ma pot baza pe el daca am vreo problema (el are tendinta sa minimalizeze orice problema as avea; e drept ca pana acum nu am avut nimic serios). Pur si simplu nu ma vad casatorita cu el ;  inca nici nu se pune problema, dar si daca se va pune, oricat de mult imi doresc de mult sa se intample, nu ma vad alaturi de el o viata intreaga. Nu cum e acum relatia noastra, in orice caz. Mai degraba nu il vad pe el alaturi de mine la " bine si la rau" , mai ales " la rau" . De asta in ultima vreme simt ca s-a pus intre noi un zid, nu mai pot sa fiu eu insami cu el, cum zicea cineva cu cateva posturi inainte, ca nu e normal sa-si puna problema daca sa-i scrie mesaj sau nu, daca sa-i spuna ceva sau nu. Ei bine, la mine cam asa a ajuns. Nu mai pot sa-i spun tot ce simt pentru ca nu ma intelege si nu ar recunoaste vreodata ca eu am dreptate. E orgolios pana in panzele albe si intotdeauna trebuie sa-mi demonstreze ca el are dreptate, si ca eu exagerez sau mie doar " mi se pare ca".

Judecand din punct de vedere obiectiv, relatia noastra e ok. El ma iubeste, eu il iubesc , ne vedem aproape in fiecare zi sau o data la doua zile, totul e in regula. Dar eu simt de ceva timp un nod in gat(ma scuzati ca repet ce am scris mai sus, nu stiu cum sa descriu altfel aceasta stare), e un sentiment ca " ceva nu e bine" . Ca trebuie sa ma cenzurez in fata lui, ca nu ma va intelege, imi va zice ca gandesc gresit, sau  din punctul lui de vedere nu e nicio problema cand eu ma framant aici ca o proasta. Ma enerveaza ca nu ar lasa macar o data de la el, si macar un pic, ca sa ma vada fericita. Cred ca asta e de fapt...nu zic ca vrea sa fiu nefericita, dar isi pune fericirea si linistea lui mai presus de a mea in 100% din cazuri. Si nu ar face ceva doar de dragul de a ma vedea fericita, macar o data, nu si-ar trece peste orgoliu.