Probleme cu iubi-4

ai dreptate, Lelaina. Pai lipseste intr-adevar comunicarea pentru ca eu m-am complacut destul timp, de parca consideram ca nu merit ceva mai bun. De curand am realizat ca am facut multe greseli. Am trecut prea usor cu vederea unele lucruri. El nu e afectuos deloc, daca face vreun gest de afectiune, o face mecanic...am mers impreuna la mare 3 ani la rand...eu stateam si visam pe malul marii, el era cocotat pe pietre. Ma deranjeaza ca eu mereu am vb deschis cu el si despre sex. A fost o perioada cand ii faceam sex oral. Apoi am renuntat treptat pentru ca nu imi sta in fire sa fac asta si pentru ca o faceam doar ca sa vada ca eu ii fac orice placere, crezand ca si el va face la fel. Mie nu mi se pare suficient de matur, de barbat...Cu alte cuvinte, in relatia asta lipseste pasiunea...e totul rutina. Ma deranjeaza ca atunci cand merg la el, nu avem intimitate, usa camerei lui e mereu deschisa ca sa il poata striga parintii in caz ca e nevoie de ceva ajutor. Si la el este o dezordine de nedescris in camera...cand spun asta ma refer ca e chiar o dezordine exagerata. El mereu se joaca pe calculator cat sta acasa. Am trecut mult timp cu vederea peste unele lucruri. Am avut si eu ceva probleme cu stima de sine dupa divortul parintilor mei. Dar acum lucrurile s-au schimbat. Un alt lucru care ma deranjeaza la el...uite ca acum imi vin asa la gramada in minte, este ca nu vine niciodata cu vreo initiativa cand vine vorba de iesit in oras sau de vreo alta activitate. E foarte, foarte comod. Si cand vine vorba de sex, se intinde pe pat, cu mainile sub cap sau prefacandu-se ca doarme si imi spune mie sa incep sa fac ceva. Problema mea e ca la inceput, eu fiind o fire inclinata spre partea umanista, mereu ma aprecia, imi citea poeziile, imi admira desenele...acum ma ia in ras...daca ma rastesc la el si ii spun ca anumite lucruri ma deranjeaza, ori plange ca zice ca ma iubeste, ori ma ataca si el. Momentan cel mai tare ma streseaza problema cu ai lui. Nu vreau sa vina momentul in care sa imi ceara sa ma mut acolo. Oricat respect as avea pentru niste oameni bolnavi, nu pot sa imi sacrific viata ingrijindu-i.
In ceea ce priveste lipsa de comunicare, faza e ca eu nu am avut niciodata curajul sa il intreb de parintii lui pentru ca imi face impresua ca nici el nu stie unele lucruri. Si nu am vrut sa fiu marul discordiei. Daca eu il intrebam daca sunt parintii lui sau nu, si el nu s-ar fi intrebat niciodata asta?
Una din ultimele intamplari care m-a facut sa ma simt prost...a fost ca am mers o data la el si maica-sa m-a rugat sa o ajut sa se clateasca pe par dupa baie, ca ea nu poate cu o singura mana. M-am simtit folosita si am avut asa un flashforward cu viata mea viitoare.

Ultima oara a fost editat de Happycloud (2010-12-06 21:03:58)

Da dar intr-un fel si tin la el si nu pot sa dau cu piciorul la 4 ani de relatie asa...adica exista un fel de atasament...aici e problema mea...mi`e sa nu fiu eu aia prea pretenioasa si sa dau cu piciorul relatiei dupa care sa regret.

va multumesc mult lelaina si space pentru sfaturi. Aveti dreptate. Voi incerca sa discut serios cu el. Dar daca el imi va spune ca normal ca nu vrea ca eu sa am grija de ai lui si normal ca ne vom muta impreuna dar singuri...si dupa o vreme ai lui ar incepe sa ii reproseze ca nu ii ajuta, sau mai mult...daca stand singuri ne-am si casatori...atunci eu as fi parte din familie si atunci ai lui mi-ar putea reprosa. Deocamdata el e angajat ingrijitor la taica-su pentru niste banuti acolo pe luna si ca sa ajute. A zis ca la anu dupa licenta renunta la asta si se angajeaza.

nu va renunta niciodata la parintii lui si nici nu ii poti cere asa ceva. rai, buni, defecti cum sunt, sunt parintii lui si el are grija de ei.
partea cu parintii e una mica, pe tine te deranjeaza multele alte chestii pe care NU le face. asa e el, asa a fost 4 ani, asa va fi si de acum incolo. eu nu stiu cum ai putut accepta sa fii in continuare cu el mai ales dupa faza cu "prima data" ..in fine. cand o sa se umple paharul o sa-l dai naibii de atasament si iti vei vedea de viata ta. e clar ca el nu iti ofera ce vrei, nu te face fericita, deja gandul unei familii cu el ti se pare insuportabil din x motive. timpul trece
mai facem si compromisuri dar nu trebuie sa ajungem bataia de joc a altora 

Ultima oara a fost editat de green_fairy (2010-12-06 23:19:28)

Cam asa zic si eu ca si fetele de mai sus... Ai grija la ce te inhami. Fiind asa cum sunt parintii lui, el nu o sa accepte niciodata sa se mute doar cu tine pentru ca s-ar simti ca si cum i-ar abandona. Dar indiferent de cum sunt parintii, sanatosi, bolnavi, rai sau buni, cool sau de  moda veche, ai tai sau ai lui, eu personal sunt impotriva locuitului impreuna cu ei. Tinerii cu tinerii si parintii cu parintii.
Probabil ca ti-e greu sa renunti la el dar gandeste-te bine la ce fel de viata iti doresti ...

Buna! Acesta este prima data cand imi fac si eu cont pe un forum si sper sa nu fiu gonita din cauza varstei... Am 15 ani
Mi-am facut acest cont deoarece am nevoie de niste sfaturi,daca se poate.
Am un prieten de cateva luni care ma iubeste nespus dar eu simt ca nu mai merge aceasta relatie Adica niciodata nu mi-a reprosat nimic,niciodata n-a indraznit sa ma contrazica,intotdeauna a facut ce am zis eu si de fiecare data cand eu eram trista el simtea si ma linistea. Era sufletul meu, omul care ma linistea mereu,asta pana cand eu am considerat ca suntem diferiti.
Eu sunt mai linistita de felul meu... Adica niciodata nu m-am dat in spectacol la petreceri,nu prea injur,nu beau,nu fumez etc,in schimb el cand e cu prietenii e schimbat total Spune cele mai porcoase lucruri care ma fac sa ma simt foarte prost. Foloseste un limbaj de birjar daca ii pot spune asa L-am rugat sa nu se mai comporte in felul asta,mi-a promis ca n-o sa se mai intample insa nu s-a tinut de cuvant. Nu vreau sa pretind ca eu sunt o sfanta,dar totusi cred ca asa ceva nu se poate. Toata lumea rade dar eu ma simt scarbita.
Nu stiu cum sa-i spun ca vreau sa ma despart de el. Am impresia ca incep sa-l urasc Imi e mila intr-un fel deoarece ma iubeste foarte mult si nu as vrea sa fie asa ranit. Tot acest lucru nu cred ca provine doar din prostiile pe care le face. Pur si simplu nu mai merge. Adica nu mai suport sa ma atinga,sa ma pupe etc
Ce sfaturi imi puteti da? Cum sa-i spun acest lucru?

in primul rand in nici un caz nu vei fi gonita din cauza varstei, nu esti singura fata de 15 ani de pe aici
in al doilea rand ma bucur ca ai atitudinea asta atat de degajata si ca gandesti lucrurile la rece! vorbeste cu prietenul tau si explica-i ca atata timp cat nu isi revizuieste comportamentul tu te simti mai degraba rau decat bine langa el....si ca in timp interesul tau pt el a scazut! Va trebui sa inteleaga si poate veti ramane prieteni!

Din cate spui tu aceasta relatie chiar nu mai merge Uite,gandeste-te in primul rand la sufletul tau nu al lui. De ce sa ramai cu el daca tu simti ca nu va potriviti? Spune ce ai de spus pentru binele tau si nu-ti fie frica de sentimentele tale Iti doresc mult curaj!
P.S.: Ai 10 din partea mea pentru exprimare si gramatica