Cum scapam de o depresie?-2

Cand eram single daca ma apuca depresia era clar ca aveam nevoie de alt gagic, mainly unul cu care sa rad . Ca insarcinata, daca ma apucau dracii de ma certam cu cineva sau depresia pentru ca eram singura in oras strain ma uitam la stand up comedies... Hell, cateodata ma gandesc ca poate de aia a iesit fiimea asa "hlizita" cum i zicea o baba cand a vazut-o pe la 7 luni in carucior...
De unde ma gandesc eu ca rezolvarea e cineva/ceva care sa te faca sa razi.

....e greu...dar va trece...

nu pot sa ma bucur singura...m-am plimbat acum putin prin oras dar parca nimic nu era frumos.....eu traiesc prin altii....sunt dependenta de altii

Eu sunt o fire depresiva, mereu am fost asa, cred ca toata bocceluta de depresie mi-a fost pasata atunci cand am venit pe lume. Asta nu ar fi o mare problema atata timp cat invat sa traiesc cu ea ba chiar sa o domin si sa ii dau locul din urma in sufletul meu.
    Cand depresia atingea nivelul maxim, vedeam totul numai negru, speranta era ultimul sentiment de care aveam chef si credeam ca toate lucrurile sunt croite in asa fel incat sa imi dea mie in cap, sa imi faca in ciuda, ba mai mult credeam ca soarta imi rade in nas la fiecare pas pe care il fac. Este un sentiment crunt de singuratate (desi esti inconjurat de lume, ai cu cine schimba o vorba) amestecat cu deziluzie, deznadejde si moliciune. Deci, reteta perfecta a nefericirii. Asta pana cand am realizat ca am doua variante:

1.  Ma las prada acestor sentimente si atunci eu singura imi sunt dusman si nu soarta isi bate joc de mine ci taman invers, eu o amarasc. Aceasta este varianta cea mai simpla, drumul cel mai drept si uneori cel mai tentant tocmai ca simplitatea lui il face atat de atragator.

                                                                                        SAU

2.  Sa incep sa vad si partea frumoasa a lucrurilor, sa incerc sa inteleg de ce ma simt asa si mai ales sa incerc sa gasesc solutii. Dupa parerea mea, cel mai important lucru este sa se inteleaga fiecare sentiment pe care il traiesti si sa il accepti, sa nu se infunde undeva la fundul sacului ca pe o carpa murdara si jerpelita crezand ca astfel poate va dispare, nu, dimpotriva se va "imputi" mai tare si atunci cand va iesi la suprafata va fi cu mult mai urat si mai rau decat la inceput.

    Viata mea nu este perfecta, nici pe departe, ca orice om am si eu nemultumirile mele, dar vreau sa aleg sa lupt cu ele, sa imi cultiv calitatile (chiar daca uneori imi vine foarte greu sa le vad) vreau sa devin un om mai bun pentru ca STIU ca pot. In fond, de aceea am primit darul suprem si anume VIATA, pentru ca cineva de sus are incredere in mine si isi doreste sa reusesc, iar eu de ce sa dau cu piciorul unei asemenea sanse?!

    Desi este un cliseu puterea se afla numai in noi, depinde de fiecare in parte cum alege sa vada lucrurile. Daca azi le vezi in negru, de ce trebuie sa fie o regula ca si maine sa fie in aceeasi culoare? Poate vor deveni gri iar incetul cu incetul culoarea sumbra va dispare cu totul.
Am invatat ca in fiecare situatie (care noua ni se pare fara iesire) exista un lucru bun, oricat de mic si nesemnificativ ne pare, dar exista, important este sa ne agatam de el si sa tragem cu toate fortele.

    Poate sunt prostii, dar de ce sa aleg nefericirea cand pot fi fericita sau macar multumita?

Ca o concluzie, incercati pe cat puteti sa vedeti si partea frumoasa, ea exista, trebuie doar ca sufletul si mintea sa fie deschise si dornice de a primi orice fel de informatie.

uffff, daca stateai aici erai fericita?


Pfiuuu, cat am scris!!!

jess...eu cred ca e ceva in natura varsatorilor de a avea momente depresive.....
normal ca nici in tara nu as fi fost fericita....din alte motive.....sper sa reusesc sa scap de sentimentul asta altfel innebunesc

uffff si fiul meu este varsator si are exact aceleasi faze si momente ca tine,insa invata usor usor,ca daca el continua sa traiasca asa, se adanceste in mocirla mai rau.
este la fel ca tine,traieste prin altii,sufera daca nu e inconjurat de amici,are momente cand se uraste si uraste totul,inclusiv pe mine in momentele urate,insa...tot el spune ca viata e frumoasa si merita traita si se incurajeaza singur...

Asta este problema Varsatorilor, traiesc prin altii. Dar incet-incet invata ca nu e chiar atat de bine si se trezesc la viata.

uffff, pasi mici si desi, cam asta e regula. Usurel si catinel dar nu tot pi loc, da?

eu una foarte greu. am fost depresiva si luni la rand, in care nu putea nici sa ies din casa, decat daca era neaparat nevoie... sunt o fire mai pesimista asa si mi-e greu sa vad partea buna a lucrurilor, tocmai de aceea imi tine atat de mult depresia.