Am dezamagit-o...

Simt nevoia sa scriu si sa ma descarc si mi-ar prinde bine cateva sfaturi din partea voastra,pentru ca in acest moment nu cred ca mai sunt in stare sa judec ceva,sa stabilesc ce am facut bine si ce am facut rau.

Am terminat liceul si voi merge la universitate in strainatate.Problema , care intre timp s-a transformat intr-un scandal cu mama mea, este ca merg cu prietenul meu si vom sta impreuna, prin forta unor imprejurari.

Sa incep cu inceputul.Eu si cu prietenul meu am hotarat-impreuna- sa mergem sa studiem la o universitate in strainatate,pe la sfarsitul lunii mai.Initial, vroiam sa mergem din 2009/2010 pentru ca eram convinsi ca de anul acesta era prea tarziu.Am reusit insa, sa intram la aceeasi universitate amandoi chiar de anul acesta. Vestea a venit ca un fel de soc pentru parintii mei- mamei i-am spus inca din mai ca as vrea sa plec impreuna cu el,iar tatei nu i-am spus nimic-recunosc- pentru ca nu vroiam sa agit spiritele cand nu era cazul.Odata ce am aflat ca am fost admisi- la inceputul lunii iulie- le-am spus si mama m-a asigurat ca am sprijinul ei. Era chiar mandra de mine.

Incerc sa imi organizez ideile,sa nu uit nimic, pentru ca as vrea sa inteleg de ce si-a schimbat asa atitudinea fata de mine(mama).Urmatoarea intamplare importanta a fost gasirea unui loc de cazare.I-am spus mamei ca deoarece ne-am inscris mai tarziu, exista sanse minime sa gasesc cazare astfel incat sa fiu doar eu intr-o camera.Cererea pentru cazare am facut-o online.Primele 2 optiuni au fost sa stau singura in camera,dar trebuiau completate 6 optiuni in total,asa ca a treia si a patra au fost sa stau intr-o camera "shared".(5 si 6 au fost irelevante).Aici poate ca am gresit.Sau poate ca nu.Dar m-am gandit ca mai bine decat sa stau cu cineva necunoscut,intr-o tara necunoscuta, era sa stau cu prietenul meu.I-am explicat mamei si atunci cand cazarea a fost definitiva(urma sa stau cu el) a inteles.Sau cel putin s-a facut ca a inteles.
Cred,din tot sufletul, ca nu m-am aruncat inainte sa stau sa judec putin situatia.Da, am doar 19 ani.Da, e vorba de mutat impreuna.Dar am incercat sa fiu cat se poate de rationala si am plecat de la premisa ca in primul si in primul rand, ma duc sa studiez acolo, si ca faptul ca acum plecam impreuna nu e o garantie ca vom ramane impreuna sau ca ne vom intoarce aici impreuna.

Astazi ma intorc acasa din oras,unde m-am intalnit cu o parte din fostii colegi.Ma intampina mama, suparata ca de obicei- ca " toata ziua umblu" (desi dimineata sunt mai tot timpul acasa si nici pomeneala sa ies in fiecare dupa-masa- oricum,la 10 trebuie sa fiu acasa orice ar fi).O poveste aparent banala a declansat un scandal destul de mare.Inainte de bac, o profesoara mi-a imprumutat o carte pe care recunosc, ca din neglijenta,am uitat sa o inapoiez,dar vroiam sa o sun maine sa-mi cer scuze si sa o inapoiez.Mama e prietena cu o alta profesoara care i-a transmis ca cealalta profesoara isi doreste cartea inapoi.
Recunosc- am fost neglijenta, am amanat- imi va fi invatatura de minte de acum inainte sa am bun simt fata de cei care m-au ajutat.Am inteles tot.Mi-am recunoscut vina.Stateam si ma intrebam oare ce pot sa fac sa remediez situatia; i-am cerut ajutorul mamei.

Aici a urmat predica: de cand sunt cu prietenul meu ( 1 an si 3 luni) m-am schimbat complet in rau, fac doar ce vreau eu,nu mai respect pe nimeni si nimic,mi-am schimbat complet "sistemul de valori" - asa cum zice ea.Iar despre el, imi spune acum, inainte sa plec, ca e un om "ascuns si viclean" pentru ca nu vine pe la noi. Oricat ii zic eu ca nu e asa,nu ma crede.Nu are incredere in mine.Doar ce stiu eu, am doar 19 ani si sunt naiva? Vreau sa cred ca nu e asa.Nu vine pe la noi pentru ca pana acum mama nu a zis nimica ca ar putea sa vina, de fiecare data cand el zicea " Nu ma chemi la tine?", mai in gluma, mai in serios, eu ziceam ca mai bine nu,dar numai de teama sa nu-i deranjez cumva pe parinti sau sa se simta jenati unul de prezenta celuilalt.Mi-a spus ca e nu crede ca vom ramane impreuna oricum si a tinut sa-mi repete ca am dezamagit-o "foarte tare" pentru ca plec cu el.Tin sa va reamintesc ca ea si-a dat acordul inainte si n-am facut nimic fara voia ei.

Am lucrat mult sa ajung sa am incredere in mine ,si am impresia ca de cand sunt cu el am inceput sa am mult mai multa incredere in mine.Ma doare acum cand vad ca mama imi spune cat de multe lucruri am facut rau si parca nu vrea sa le vada pe cele pe care le-am facut bine: am luat bacul cu 9.80, am intrat aici la facultatea pe care am vrut-o, apoi am fost admisa si acolo in strainatate. Nu am scris lucrurile astea ca sa ma laud,ca stiu ca nu e extraordinar ce am facut, ci simteam nevoia sa confirm ca am facut si lucruri bune,nu doar rele cum spune ea.

Nu stiu de ce se face din tantar armasar in cazul cu cartea; am gresit, recunosc.Trebuia sa am mai mult bun simt si sa-i inapoiez doamnei profesoare cartea mai repede cu multumurile de rigoare. Insa, pe de alta parte, mi-am recunoscut vina si sunt dispusa sa fac tot ce pot ca sa repar situatia; la urma urmei, e doar o carte..

Celor care au ajuns la finalul postului, va multumesc din suflet pentru rabdare. Deja nu mai plang,e incredibil ce mult m-am linistit scriind totul....