De ce ne inseala barbatii-35

sioux a scris:

Si iata cum se vede cine stie cu ce se mananca viata asta

  ana si heim, sunt alaturi de voi de data asta... si-acum degeaba incercati sa le convingeti ca e inutil, puneti-va in locul lor, daca va zicea cineva voua asta la 20 de ani, il alergati cu matura

mama, ce de am mai pierdut cat am fost plecata 
multumim pt sustinere 
cat despre alergatul cu matura...ai maaare dreptate, l-as fi alergat cu parul nu cu matura. si as fi mers pana in panzele albe pt convingerile mele de atunci, care nu pot sa spun ca erau gresite, dar nu se bazau pe experienta, atata tot

heimdall a scris:

si acum serios vorbind, daca aflai cu ceva timp inainte, sufereai mai putin ?
si eu am fost inselata si ultimul lucru la care ma gandeam era gura lumii, in timp ce viata mea se ducea naibii...

nu-i vorba ca as fi suferit mai putin dar nu imi place sa inspir mila sa zic asa,ma simteam tradata de toti cei care stiau.nici eu nu pun mare accent pe gura lumii,dar parca totusi te intereseaza si parerea lor.iar la faza cu "viata mea se ducea naibii"nu sunt deacord si sa spun de ce:un barbat care greseste odata si il ierti,o va face de n-ori ptr ca stie k il ierti.in plus ar trebuii sa pretuiasca ce are langa el iar noi sa incercam sa nu mai fim cicalitoare si mult mai deschise la dorintele lor dar si ale noastre,sa incercam sa comunicam mai mult si sa ne petrcem cat mai mult timp langa ei,nu numai in bucatarie sau nu mai cu copiii.

Katalyna2311 a scris:

tu vrei sa iti inseli iubitul sau sa te desparti de el? de ce? nu am gasit povestea ta pe aici si nu stiu despre ce-i vb

ziceam doar ca sunt ispitita sa-l insel...stiu ca dau dovada de lasitate dar nu vreau sa l pierd

el in schimb nu face nimic pentru noi si asta ma deranjeaza...sau poate face dar prea putin si nu atat cat mi as dori(oare i cer prea mult?sunt prea pretentioasa? o serie de intrebari care  ma tot chinuie)
cateodata ma intreb de ce mai stau cu el..dragoste cu fortza nu se poate

detzy, ai mare dreptate.
dc imi spunea cineva acum 2 ani ca peste 1an-2 o sa fac anumite lucruri probabil izbucneam intr`un ras isteric si nu puteam sa cred ce mi se spune. dar cu timpul, principiile alea de care tineam cu dintii s`au cam sters si ajungi sa accepti lucruri pe care nu le`ai fi acceptat in mod normal. nu ma refer la inselat aici (pt ca la mine nu a fost cazul, nu am inselat si nu am fost inselata), ma refer la lucruri pe care le accept de la prieten (din nou, nu va ganditi la batai sau alte chestii de genul asta, ma refer la certuri pe care in mod normal nu le`as fi tolerat intr`o relatie). dintr`o data ma aflu in imposibilitatea de a ma desparti de prietenul meu, chiar daca am momente in care realizez ca relatia asta nu duce nicaieri.

in principiu nu as accepta...dar am mai zis pe-aici, din experienta relatiei mele de 6 ani, au fost cu siguranta momente cand am simtit ca lupt de una singura...depinde de cat esti tu dispusa sa lupti si sa faci pentru relatia voastra...pentru ca din pacate ...pe langa floricelee...fluturasi...inimioaree sunt eforturi de facut ...destul de mari in anumite momente...si de fapt asta e ideea...care este limita  ta (pentru ca oricine are ...asta e clar o limita...) de suportabilitate..la asta trebuie sa te gandesti

in_love a scris:

problema e ca ma demoralizez usor si nu vreau decat sa ne fie bine la amandoi...dar parca totul se complica acum si mai mult

imi plac relatiile de lunga durata si gandesc spre viitor.nu vreau sa ma trezesc ,peste cativa ani, ca o frustrata ,ca nu am putut sa schimb la el ce ma deranjeaza pe  mine
si mare lucru nu i cer decat un pic de atentie si iubire

complicata viata!

da...e cea mai mare greseala...sa lasi sa se intample asta

anabella_n a scris:

in_love a scris:

problema e ca ma demoralizez usor si nu vreau decat sa ne fie bine la amandoi...dar parca totul se complica acum si mai mult

imi plac relatiile de lunga durata si gandesc spre viitor.nu vreau sa ma trezesc ,peste cativa ani, ca o frustrata ,ca nu am putut sa schimb la el ce ma deranjeaza pe  mine

si mare lucru nu i cer decat un pic de atentie si iubire

complicata viata!

uite, as vrea sa adaug si eu vreo 3 lucruri vis-a-vis de situatia asta
barbatii in general nu se schimba daca le cerem noi, ci daca vor ei. si de obicei nu prea vor, asta e o regula. mai lasa pe ici pe colo de la ei, dar nu se schimba
al doilea, G.G Marquez spunea ca "doar pentru ca cineva nu te iubeste cum vrei tu, nu inseamna ca nu te iubeste". Omul asta poate chiar te iubeste dar nu ti-o si arata asa cum iti doresti tu. nu uita ca barbatii nu sunt la fel de sentimentali si romantici ca femeile, insa chiar si in cele mai crude momente, cand noi credem ca nu mai insemnam nimic pt ei datorita "indiferentei" cu care ne trateaza, ei pot sa ne iubesca din tot sufletul
si al treilea, poate are nevoie de o trezire brusca la realitate, la ei totul se reduce la fapte, nu la vorbe, urasc sa discute despre relatie ore in sir si mai ales urasc momentele lacrimogene si reprosurile noastre. ar prefera sa repare o masina facuta praf decat sa discute despre relatie si ce anume scartaie (zilnic)
lasa vorbele deoparte si ia-ti talpasita o vreme, vezi daca reactioneaza (eu am aplicat un tratament mult mai dur, dar nu cunosc datele problemei la voi si nici ce fel de oameni sunteti, ca sa stiu daca in cazul vostru ar functiona)
nu stiu, poate e doar o perioada de "intrebari existentiale" si de calm si asezare a lucrurilor, care apare in fiecare cuplu la un moment dat, dar asta nu inseamna ca nu te mai iubeste

sioux a scris:

"Omul asta poate chiar te iubeste dar nu ti-o si arata asa cum iti doresti tu. nu uita ca barbatii nu sunt la fel de sentimentali si romantici ca femeile, insa chiar si in cele mai crude momente, cand noi credem ca nu mai insemnam nimic pt ei datorita "indiferentei" cu care ne trateaza, ei pot sa ne iubesca din tot sufletul"

Cat de adevarat

si iata ca vine si confirmarea din partea unui barbat

Detzy a scris:

voi ati inteles gresit partea cu varsta...nu e vb de imaturitate...sau de altceva...dar din pacate eu de exemplu ma certam cu toata lumea apropos de niste principii pe care le aveam...si de niste idei in sine...si nu ma combatea nimeni pentru ca eram in stare sa sar la gat..pentru convingerile mele...dar de-atunci si pana acum, la 26 de ani am asistat la niste intamplari care m-au marcat intr-o anumita masura...si-am inteles ca de fapt...nu intotdeauna lucrurile sunt intr-o extrema sau alta, nu intotdeuna se pot rezolva niste probleme cu "da" sau "nu" ... si am ajuns sa cred in : niciodata sa nu spui niciodata...
deci....mi-as dori sa mai pot fi atat de convinsa ca acum cativa ani...de niste lucruri...mi-as dori sa ma mai pot bate cu pumnu-n piept ca nu exista decat alb si negru...dar nu mai pot... (nu ma refer aici la acceptarea infidelitatii sau ceva de genu asta....vorbesc de principii in general)

in ultimul timp incep sa va dau dreptate din ce in ce mai mult....si nu stiu daca faptul ca realizez anumite lucruri e un lucru bun sau nu