Depresia postnatala sau postpartum (DPP)

uff alexa... trebuie sa mergi la doctor sa iei ceva.. mie mi-a dat prozac dar sincer am avut mari retineri si pentru ca nu vreau sa devin dependenta de o substanta toata viata.
Am rezolvat depresia mea prin confruntand temerile mele.. desi sunt o persoana foarte sigura pe mine, nervii ma omoara si depresia mea a fost mai mult accentuata de faptul ca sotul meu era foarte ocupat cu munca si desi venea dupa 5 acasa imi venea sa il omor.si eram putin paranoica... adica daca il lasam singur sa doarma in cealalta camera, imi era frica sa nu ii faca cineva rau.
Ce am facut ? Pai l-am alungat pe sot in celalalt dormitor si am dormit cu baietelul meu in acelasi pat, astfel atasandu-ma mai mult de el.. Ar trebui sa vorbesti cu doctorul .. aici sunt specialisti in domeniu .. mie mi-a fost prea rusine sa vb cu cineva.. Cum ai luat initiativa de a vorbi,  cred ca ai facut un lucru foarte bun!

_alexa_ a scris:

nu stiu daca am postat unde trebuie, dar cred ca am asa ceva.
sa incep cu inceputul.
dupa ce-am nascut pur si simplu m-am schimbat, am devenit mai nervoasa, mai irascibila, mai paranoia! ma enervam doar daca imi pica ceva pe jos si luam foc daca de ex imi dadea ceaiul in foc si eu doar vroiam sa-l incalzesc. Cu timpul starile mele nervoase s-au accentuat, sunt o adevarata bomba cu ceas, plus astea... plang mereu si fara motiv, am impresia ca nu sunt iubita, am impresia ca toti imi vor raul. Resping copilul, nu vreau sa-l iau in brate, ma enerveaza, ma irita existenta lui si nu-l suport. Am rare momente cand simt ca-l iubesc, si foarte rar se intampla sa nu regret ziua in care am ramas gravida. Cand plange eu ies din camera ca am avut momente cand mai aveam putin si deveneam agresiva cu el. Simt ca nu ajung la un liman si nu numai o data am vrut sa ma omor. Prima oara am pus mana pe cutit si a doua oara am vrut sa ma arunc de la etajul 9. Caut activitati care sa ma relaxeze, citesc, ma chinui de una singura sa ies din starea asta dar nu pot.
imi resping iubitul cu toate ca inainte eram absolut lesinata dupa el, si gasesc tot felul de motive stupide sa fug din patul nostru.
am cautat pe net sa citesc cat mai multe despre starea mea si ceva concret n-am gasit. anume... TRATAMENT! chiar n-as vrea sa apelez la un "specialist" care sa ma duca rau de tot cu pluta si sa ajung pe undeva internata in camasa de forta.
am nevoie de cat mai multe sfaturi. daca cunoasteti pe cineva care-a trecut prin ce trec eu, sau daca stiti de vre-un medicament miraculos

hai incearca intii fara medicamente...lasa copilu cu altcineva macar 2-3 ore pe zi
pleaca din casa si fa ceva ce iti face placere, ceva pentru tine
e firesc sa iti respingi iubitul, inconstientul tau spune ca el e de vina pentru ce ti se intimpla si intr-un fel asa si e...cheia insa este sa descoperi ca de fapt nu ti se intimpla mare lucru...nu copilul te tine aresrtata la domiciliu, tu te tii...lasa-l cu altcineva deci citeva ore(sigur va supravietui) si pleaca, cum spuneam...fara copil si fara iubit...vezi-ti de tine, asa cum obisnuiai inainte de sarcina...
vei vedea ca la intoarcere iti va fi din ce in ce mai simpatic si copilul si iubitul....iubit pe care eu zic sa il implici cit de mult se poate in activitatile legate de copil(sa il spele si el nu doar tu, sa il hraneasca si el, sa mearga si el sa vada ce se intimpla cind copilul plinge)....
nu e o perioada usoara din viata femeii perioada asta si in plus hormonii sunt dusmanii numarul unu...trece insa daca iti recunosti limitele si nu iti asumi mai mult decit poti duce....nu te teme, asta nu inseamna ca nu esti o mama buna, si nici ca nu te ridici la inaltimea asteptarilor, inseamna doar ca esti un om absolut normal care vrea sa fie recunoscut si tratat ca atare si nu ca un apendice al copilului....
hai incearca asa, plecind din casa citeva ore zilnic, si mai vedem

plimbari, mergi la film, iesi la un suc-poate chiar cu iubitul 
o sa vina si soarele si o sa ne dezmorteasca...si eu ma simt tare trista si dezamagita, desi nu as avea motiv....dar o pun pe astenia de primavara care se instaleaza mai devreme
succes!

ma chinui, ma chinui si nimic!!! ba din contra, a fost cat p-aci sa-mi vars nervii pe copil!!!!!! sunt un pericol pentru el. cand el plange eu turbez.... parca nu mai sunt eu si-mi vine sa dau cu totul de pamant. si nu ma pot opri din plans.... si cel mai rau e ca sunt plina de sentimente de regrete, ca l-am facut! regret ca am copil si imi vreau viata inapoi. numai asta gandesc, si biata fiinta nu are nici o vina... bebelul meu plange ca vrea in brate si eu ies din camera, si inchid usile in spatele meu sa nu-l mai aud. cat de javra pot sa fiu?!?!? cand trece?!?!? cand???? ca sunt fix pe marginea prapastiei si sunt pe cale sa sar

alexa, traiesti intr-o atmosfera de nesiguranta? instabilitate in cuplu? te nemultumeste statutul tau? poate ca aici e problema.
nu te pedepsi pe tine si nu pedepsi copilul, este parte din tine, sufletul tau, inima ta! si are atata nevoie de tine...
doamne fereste, sa intampla ceva si realizezi cum e FARA EL.
ajungi NEOM, epava, rest uman...
imi amintesc cum era sa moara copilul meu inecat cu lapte... am simtit atunci ca se prabuseste cerul pe mine, ca viata se scurge ... nu din ea, ci din mine...m-am vazut intr-o fractiune de secunda fara copil... a fost cel mai cumplit cosmar din viata !
crede-ma, vei constientiza asta cand hormonii se vor mai potoli.
fa un test!
du-te in oras la plimbare cateva ore. si analizeaza ce simti cand esti fara copil! ai sa vezi ce frica si ce temeri apar!ca e copilul fara tine, singur, fara protectia ta!
si atunci o sa intelegi!

pentru ce cabinet psihiatric? doamne fereste, nu e necesar. o sa treaca peste ...
toate am trecut peste asta, mai usor sau mai greu...
probabil la ea e mai greu, dar nu are nevoie de psihiatru. ce sa-i dea? somnifere? s-o tehuiasca de cap?

depresia posnatala este o chestie foarte serioasa.. daca ea nu poate functiona ca un om normal atunci trebuie sa ia pastile. pentru inceput trebuie diagnosticata de un specalist. va raspunde la o serie de intrebari pe baza carora se va pune un diagnostic. daca medicul va crede de cuvinta ii va prescrie unul dintre medicamentele speciale.. Nu sunt din gama celor care te adorm, ci din contra. Imi pare rau ca nu mai am chestionarul pe baza caruia m-au diagnosticat pe mine .. dar ea are unele simtome ceea ce nu e bine.
Nimeni nu poate intelege acel nor care te urmareste peste tot .. poate o ala persoana depresiva o poate face, sau un specialist.
last edit: Depresia o poate avea orice alta femeie... ca doreste un copil sau nu se poate intampla oricui.

Ultima oara a fost editat de SoareleMeu (2009-02-12 15:25:17)

lili pala a scris:

pentru ce cabinet psihiatric? doamne fereste, nu e necesar. o sa treaca peste ...
toate am trecut peste asta, mai usor sau mai greu...
probabil la ea e mai greu, dar nu are nevoie de psihiatru. ce sa-i dea? somnifere? s-o tehuiasca de cap?

de ce zici tu ca nu are nevoie? daca tu nu ai avut nevoie nu inseamna ca asa se intampla la toata lumea. si psihiatria nu inseamna numai somnifere. cand te doare ceva, nu mergi la medic?

Alexa, imi pare tare rau... ce sa zic trebuie sa te aduni si sa incerci sa mergi mai departe. Ar fi f bine daca ai putea apela la ajutorul parintilor. Mult calm si ai sa treci si peste incercarea asta