Parintii si relatia. Am o relatie de un an cu-5

fetelor sunteti niste dragute dar de la vreo 16 ani incoace tot am toate discutiile posibile cu mama si tot degeaba. da, m-a facut cum am spus pe fata dupa cateva luni bune de cand faceam sex si stia cu primul si singurul iubit din dragoste nu ca aveam eu chef sa mi-o trag... nu am visat vreodata ca este in stare sa ma considere asa... am inghitit si am mers mai departe, atat timp cat eu nu ma consider asa este bine cand am vrut sa dorm prima oara cu iubitul, i-am spus ma duc sa vorbesc cu mama, el considerandu-se o persoana deschisa si sincera si total anti-minciuna, inclusiv sa te ascunzi, stiind cum e mama a spus socat 'dar, nu o sa te lase!', i-am raspuns ca eu nu vreau sa ii mint pe ai mei, sau ma ascund de ei, pentru ca nu vor stii/ intelege niciodata cine naiba sunt cu adevarat si pe cat de greu imi este sa ii spun cam orice pentru ca este extrem de inchisa, plina de prejudecati, ilogica, irationala, si comunista, si cu 34 de ani diferenta intre noi, femeie virgina pana pe la 30 de ani, tata fiind singurul barbat din viata ei... si nici macar nu il iubeste... nu vreau sa o mint. am vorbit cu ea si dumnezeule abia dupa vreo luna cred am inteles ca ea nu pricepuse aproape nimic din ce discutasem... oricum mama stie mult prea multe despre mine si nu merita sa stie aproape nimic de ce a reactionat asa? simplu: pentru ca stie un singur lucru, adica felul ei de a percepe lumea, si femeia care face sex si nu se casatoreste cu barbatul si nu e singurul, si nu e o data sau de doua ori in viata ca sa faca copii e curva glumesc, dar e cam 99% adevarat inteleg si eu multe, dar ea nu intelege nimic, si intr-un final ma mai lasa, dar oricum cu scandal de fiecare data sa dorm cu iubitul, motivul fiind sexul ii tot explic ca pot foarte bine sa mi-o trag si ziua, si dormitul impreuna satisface alte nevoi, cel putin la mine/noi si nu pricepe (ii explic pentru ca ma acuza ca nici cuplurile casatorite nu o fac asa de 'des'... deci dumnezeule pana si frecventa contactelor o stabileste ea ca litera de lege ) nu ma intelegeti gresit. asta este partea rea din mama, cealalta jumatate... o ador, o admir, ma face mai buna, m-a facut cine sunt azi, si jumatatea aia e cea mai buna mama din lume

Ultima oara a fost editat de frankie (2011-12-17 23:48:05)

Nici eu nu sunt de acord cu faptul ca vrei sa-i anunti la telefon, in speranta ca or sa se roage de tine sa vii acasa si sa se ingrijoreze ca de fapt ai fugit de acasa. Asta e genul de relatie pe care vrei sa o ai cu parintii tau? Exigenti sau nu, sunt parintii tai, iar daca, doamne fereste, relatia asta nu merge si vei fi nevoita sa te primeasca inapoi acasa, o vor face. Dar scandalul va fi si mai mare daca tu hotarasti sa le spui la telefon "stiti, eu raman aici".
La un moment dat vor fi nevoiti sa accepte faptul ca tu ai crescut si ca trebuie sa-ti faci un rost in viata, sa-ti intemeiezi o familie, nu pot sa te tina legati de ei toata viata. Iar de la o varsta incolo, de la o experienta de viata incolo (job&co), vor fi nevoiti sa reconsidere altfel parerea si deciziile tale.

Maica-mea mi-a zis ca eu am voie sa ma mut cu persoana iubita de-abia dupa casatorie. Tata a zis sa incerc, sa vad cum e sa fiu responsabila si sa iau viata in piept, nu sa depind o vesnicie de ei, sa vad ce inseamna sa tin o casa, sa cantaresc banii pe care ii castigam etc. Si m-am mutat cu al meu dupa 3 sau 4 luni de relatie... n-au fost cei mai fericiti, eu nu mai facusem asta niciodata pana acum, de-abia puteam sa raman la vreo "prietena" peste noapte pana la varsta respectiva (23 de ani), dar probabil si-au dat seama ca nu pot sa ma tina in lant acasa pana la 30 de ani, ca nu am nicio sansa sa vad ce inseamna responsabilitatea daca fac asta... plus ca nu aveam nicio sansa reala sa stiu ce inseamna o relatie adevarata, cu bune si rele, daca ne vedem doar la suc in oras si o tinem asa 5 ani de zile... iar cand ne hotaram sa ne casatorim sa ne mutam impreuna si sa constatam ca nu ne suportam tabieturile unul altuia si sa divortam.

In concluzie... ai rabdare si cantareste bine felul in care comunici cu ei, felul in care incerci, constient sau in subconstient sa ii educi, sa creasca alaturi de tine. Nu cu santaj si cu amenintari, ca nu rezolvi nimic... si nici nu cred ca vrei sa-i exclusiv definitv din viata ta, pentru ca, repet, parintii sunt, pana la urma, parinti!

E dificila situatia in cazul in care se lasa influentat de parinti, sau daca e importanta parerea lor pt. el, daca nu si stie sigur ce vrea nu e nici o problema.

din punctul meu de vedere are mari sanse relatia, acum depinde si de fata cata importanta da spuselor parintilor ei. E ok sa iti asculti parintii si sa faci cum spun ei pt. ca ei nu iti vor raul, dar uneori mai trebuie sa faci si cum vrei tu, cum simti ca iti e tie bine.