Virgin la 28 de ani-36

doctoressa a scris:

_alexa_ a scris:

daca e viata asa nashpa pt el, dc nu isi curma suferinta? c`moooon just do it

_alexa_....si aici ai dat-o in stamba!

atentie sporita....

nu consider ca fi virgin e o suferinta...ci eventual la o varsta inaintata poate deveni un complex...asa ca nu vad motivul pt care sa isi curme suferinta,ca din punctul meu de vedere nu exista...de ce trebuie unele persoane sa dea cu bata in balta...omul asta poate e necajit,trebuie sa il mai necajim si noi?

_alexa_ misto sau nu...am mai scris si cateva pagini mai incolo...nu postezi daca nu ti convine...asa ca te rog nu ma mai obliga nici pe mine sa postez aici ca nu mi place sa fac audienta acestui topic...si hai sa iesim de aici oky?

pai cel mai bine e sa lasi totul sa vina de la sine

Acuma revii cu aceleaşi "traume" (că nu e bună viaţa la ţară, doar aia dintre "blocurile gri" şi de pe mess) şi cu "alfa dominanţii" aceia ( nu trebuie să crezi că e bun tot ce găseşti pe net - faza cu "seducătorii"  ).

E simplu de spus ce ai de făcut dar de tine ţine totul: vorbeşte cu oricine: cu dentistul, cu v?nzătorul de ziare, cu ... omul l?ngă care stai ?n autobus. Trebuie să depăşeşti "teama" că ce spui va fii considerat greşit. Dacă arăţi un pic de deschidere lumea este tare amabilă , şi ... cine ştie de unde sare "iepuroaica" (scuze ptr expresie, dar era cea potrivită )

a, şi ...

atunci sa-ti duci copii la tara, sa le sara in cap cocosul, gansacul, curcanul, sa se intepe in spini, sa se taie pe fata cu frunze de porumb.

- lasă că nu au nici pe dracu', vrei să nici nu ştie cum arată o găină?? dec?t din poze?

nu inteleg de ce fetele  cauta protectie, doar nu cad meteoriti din cer (daca ar cadea unul mare oricum murim toti, ar fi mai bine atunci)

nici eu, dar se spune că asta trebuie să oferi ... poate ne lămureşte vreuna

A, era să uit! Eu nu cred că face mişto. De fapt sunt sigur că nu face.

Ultima oara a fost editat de alex_ipatie (2008-04-18 23:39:08)

citystar a scris:

colegii mei de camera din facultate, participau la chef-uri dar nu ziceau bancuri si povesti, nu cantau ca oamenii beti, nu dansau decat daca le luau prietenele lor de brat sa danseze fortat; Si cu toate astea, acum sunt casatoriti (si-au gasit prietena din adolescenta)

pai atunci n-ai nimerit unde trebuia :D dar nu-i un capat de lume... e timp de-acu incolo. si totusi... pt curiozitatea mea... ce faceau aia la chefuri?

citystar a scris:

dar nu despre diferentele de varsta vorbeam eu. ci de faptul ca degeaba un om are talent daca nu are mediul favorabil in care sa-si manifeste acel talent (indiferent de varsta)

pai DE ACUM ai mediul favorabil... daca e "indiferent de varsta", asa cum spui (si cum sunt de acord cu tine)... atunci ce te impiedica sa te realizezi ACUM? (la asta ma refeream eu ?:) )

citystar a scris:

iar cu "fiintele supreme" din fata blocului... ma enervezi, pe bune!!!

inseamna ca ai avut parte de copilarie, si acum un copil nu ti se mai pare "o fiinta superioara"

poate... ti-am zis, am suferit ca nu aveam pe nimeni la bloc cu care sa ma joc... si doream si eu betoane si 10 etaje. dar acum n-as vrea sa schimb ce-a fost... datorita experientelor trecute (copilarie included) suntem oamenii care suntem acum. cu alta copilarie n-as mai fi eu.. si n-ai mai fi tu.

citystar a scris:

Un copil poate sa stea catarat de un gard, de o banca, nu neaparat pe beton; Experienta sociala acumulata in fata blocului ii va aigura calitati de alfa dominant si nu va emana frica sau suferinta cand va fi adult;

tocmai ti-am explicat ca nu am avut nici un fel de "viata sociala" la blocul ala.... socializam cu mosnegii, cel mult.

citystar a scris:

atunci sa-ti duci copii la tara, sa le sara in cap cocosul, gansacul, curcanul, sa se intepe in spini, sa se taie pe fata cu frunze de porumb etc daca asa iti place la tara;  sa se joace cu frica in san ca poate oricand sa iasa din tufe un sarpe.  la tara nu e nimic interesant; Nu exista parcuri de distractii profesionale. Nu exista topogan, balansoar, etc  Acolo copii, murdari din cap pana  in picioare, se joaca in pamant si nisip, printre gainati, balega de porc, si alte kkt-uri.

eu mi-am dorit "kkturile" alea cand eram copil... si am sa le ofer alor mei, CA PROPUNERE. daca n-or sa vrea... n-am sa-i oblig cu nimic. dar vreau sa le arat ca exista... alegerea e a lor. eu una m-as muta la tara... nu vrea iubi... dar cine stie ce rezerva viiorul...

citystar a scris:

pai vezi ? munca grea, chiar groaznica; normal ca nici unui adolescent suprem nu o sa-i placa munca la tara. mai ales ca munca in agricultura nu ajuta la agatat fete

vad ca scopul suprem in viata ta e agatatul... in cazul asta...n-ai sa prea reusesti... un om care isi doreste ceva cu disperare NU va avea acel ceva... si iar vorbesc din experienta trista :|

citystar a scris:

si daca nu stie sa faca o supa ce e rau in asta ? poate invata in 3 minute. Daca este bun la scoala, invata usor; Si nu trebuie sa traiasca in infernul rural ca sa prepare o supa;
Intr-o vara , cand mancam seara, afara, la asfintitul soarelui, impreuna cu parintii, o insecta s-a oprit din zbor fix in castronul meu cu ciorba.... si mai cadea si cate un carabus....

cu prima parte sunt partial de acord.. teoretic ai dreptate, dar stii ceva? in omuletzul ala inteligent si aerian trebuie sa mai exista si o urma de VOINTA de a invata. ori daca nu-i decat nesimtire si indiferenta, un "lasa sa munceasca prostii, ca eu sunt destept si stau sa fiu servit pe tava"... atunci, crede-ma, nu mai dai doi bani pe inteligenta unui "om" care nu-i OM deloc.

citystar a scris:

Un copil crescut in puf este superior unuia crescut "in balega".

asta e o aiureala... inseamna ca n-ai avut "onoarea" sa te enervezi cu cate un plod mofturos si fitos... eu am avut o multime in jurul meu, de la colegii de liceu (apropo. toti extrem de inteligenti, toti olimpici si medaliati... dar cel putin jumatate dintre ei niste scarbe la caracter) la copiii la care merg la pregatire (preddau engleza in particular.... toti sunt copii "de familie buna" si cu bani, dar uneori te sperii ce figuri au in cap). eu prefer un om "simplu", in sensul de lipsit de scoli inalte, dar cu un bun simt natural.

citystar a scris:

pai sa zicem ca eu trebuie sa montez un raft pe perete.   Pentru asta  imi trebuie o masina de gaurit sa dau niste gauri in perete. Sa zicem ca vecinul de alaturi are masina de gaurit (nu se merita sa cumpar una pentru a da 2 gauri odata la 5 ani). Daca eu stiu sa folosesc o masina de gaurit, stiu sa montez un raft, dar nu  am  tupeu sa bat la usa vecinului sa o imprumut ptr cateva minute, nu ar crapa femeia de nervi ?

:)) ba da... in cazul meu, cu siguranta da... alta poate ar fi mai draguta... dar eu iti spun sincer ca m-as enerva.

citystar a scris:

sau sa presupunem cazul cand am masina de gaurit, dau gaurile in pereti, si fac zgomot astfel incat vecinul vine si bate la usa nervos ca nu poate dormi, ca nu l-am anuntat mai devreme ca o sa fac zgomot.  Dar, eu fiind timid, nu am tupeu sa bat la usa vecinului sa-l anunt mai devreme, sau sa-mi cer scuze ca voi face cateva minute zgomot. Ai prefera un asemenea barbat ? pot sa bat pariu ca nu.  degeaba ce stie un barbat sa  dea o gaura in perete daca nu are tupeu sa  bata la usa vecinului sa vorbeasca ceva cu el.

sau daca vine vecinul la mine nervos si incepe  sa tipe ca l-am deranjat, eu nu ripostez verbal, dar as incepe a plange..... Ce face atunci femeia ?! Ce ai face tu daca barbatul tau ar incepe sa planga intr-o asemenea situatie ?

Si exemplele pot continua...

in cazul asta, femeia (ma pun in situatia asta si ma gandesc ce-as face eu, dar nu inseamna ca e universal valabil) l-ar trimite la plimbare pe vecinu' cu vreo doua vorbe care sa-l racoreasca, ori l-ar calma ori l-ar enerva, dar baremi i-ar zice cateva "pe romaneste", sa nu faca pe seful in casa altuia pt o jum de ora de zgomot. apoi, dupa ce ala ar inchide usa... probabil ca femeia ar incepe si ea sa boceasca (de nervi) si s-ar deprima bine... apoi ar incerca sa-si calmeze cu blandete barbatul,  dar, in sinea ei, prea multumita de "victorie" nu ar fi. si asta stii de ce? pt ca s-ar simti SINGURA intr-o lupta pe care ar trebui s-o duca 2. fii sigur ca ea ar face fata la treaba... dar, psihic, s-ar duce la vale incet. uite un motiv pt care femeia isi doreste un barbat puternic si protectie... pt ca, nush de ce, prin natura lucrurilor, ea nu simte mare glorie daca "taie si spanzura", daca lupta si se descurca si razbeste singura. POATE face asta, uneori mai bine ca barbatul, dar nu-i decat o povara, o oboseala, nicidecum o bucurie. ori la barbati e altfel... sunt mai cocosi din fire, lupta e terenul lor.

iti vorbesc din perspectiva pur personala... exact asta simt daca iubi vine acasa si se intampla sa treaca pe langa un lucur stricat/aruncat aiurea si nu-l repare/pune la loc. as putea sa-l fac eu (si de multe ori asa si este)... si il inteleg ca nu vine de la joaca, ci de la munca si ca-i obosit. dar, totusi, undeva inuntru, in momentele alea ma supar... exact pt ca simt ca trag singura la casa a doi oameni.

in scenariul tau... daca ar fi sa patesc faza cu vecinul nervos si barbatul bocind... stii de ce m-as deprima? nu pt ca barbatul meu nu-i "mister muscolo" care il ia de gat pe vecinu' si-l lipeste de perete....  nu pt ca trebuie sa fac eu asta (ca n-as avea deloc jena sa-l trimit la mama huciului daca simt ca n-are dreptate.. gura am, slava Domnului, mai multa decat trebuie)... nu pt ca mi-ar fi rusine daca individul chiar are dreptate, i-as cere scuze, de asta suntem oameni, sa recunoastem cand gresim... nu pt ca ramane treaba neterminata sau... ami stiu eu ce. ci pt ca as simti ca, pt barbatul MEU, nevoile mele/noastre ca si cuplu/familie sunt mai prejos decat nervii unui vecin STRAIN. ca parerea lui, a STRAINULUI, conteaza mai mult decat NOI. ca, daca barbatul nu se ridica sa APERE ce-i AL LUI, atunci inseamna ca tine la asta mai mputin decat la rusinea/fricile lui proprii. eu am fost invatata de acasa pe principiul "in familie te ajuti nbeconditionat". chiar daca eu stiu ca barbatul sau copilul meu a gresit, il apar ca vulturul in fata strainilor... dup-aia, cand ramanem numai noi, ii spun ce si cum a gresit... dar fata de altii, noi suntem uniti. poate gresesc, dar eu asa am fost obisnuita sa gandesc. pe iubi m-am suparat f tare odata, la un curs... eu vorbeam cu una in timpul cursului si alta mormaia ca n-aude... eu n-am perceput-o si nici ea nu ne-a zis nik, dar s-a trezit iubi sa tipe la mine sa vorbesc mai incet. chestia asta mai ca m-a facut sa bocesc in timpul cursului. ok, avea dreptate... dar ce era el, ,avocatul STRAINEI, ca parerea ei sa conteze intr-atat incat sa tipe la mine pt asta?

iar daca barbatul meu n-ar avea curajul sa bata la usa la vecin sa-i ceara masina de gaurit... la fel de "radical" cred ca as vedea lucrurile. adica daca n-ai curajul sa faci ceva pt NOI pt ca ti-0e rusine de vecin... du-te, frate, si traieste cu vecinul...

citystar a scris:

adolescentii de bani gata au aceasta prima calitate....comunicarea. Restul vine de la sine.
Eu nu am aceasta prima calitate. Deci sunt un om mort.

nu-i adevarat...a dolescentii de bani gata sunt VORBARETI, turiue multe.... dar, f multi, sunt inchisi afectiv si nu COMUNICA. a vorbi si a comunica sunt 2 lucruri diferite. tot liceul am fost vorbareata.... dar nu comunicam mai nimic. eram inchisa. de aia nu s-a lipit nimeni de mine atunci.

iar tu... cel putin asa, "virtual"... comunici destul de bine :D mai coerent ca multi adolescenti. si sa nu-mi zici "da, dar cand ajung in fata unei fete nu mai scot o vorba". asta e o reactie fireasca la majoritatea oamenilor, oricat de "gura sparta" sunt in rest. si eu pateam la fel cand "vrajeam" cu iubi... ma pierdeam de tot. si multi patesc asta... deci nu-i o tragedie.

citystar a scris:

ziceai mai sus sa zic bancuri la petreceri. Ca sa zic un banc trebuie sa deschid gura.......

asa-i... dar daca tot ce poti "comunica" in viata sunt bancuri sau alte maruntisuri... atunci doar vorbesti, nu comunici. da, ok, e un inceput si asta... dar de aici pana la a spune unui om ce ai pe suflet sau a-l convinge asupra unei chestii principiale... e cale luuunga. iar tu ar trebui sa incepi sa deschizi gura, pt ca ai avea ce zice... nu esti cu nimic handiucapt. multi care vorbesc scot pe gura numai tampenii.... si, totusi, contuinua. tu ai avea ce comunica...dar te"descarci" pe internet.. periodic...

citystar a scris:

lupt... cat pot. dar ti-am zis.. una e sa-ti intelegi mental problema si alta e s-o poti eradica din suflet... eu mai am de luptat :) post si rugaciune... si mai multa smerenie... si se vor rezolva toate.

daca nu ti-a facut cineva vraji ai sa reusesti.

offtopic, ca tot veni vorba... se pare ca "am reusit". a pus ghilimelele pt ca nu o consider o reusita personala, nu e meritul meu, STIU ca n-am luptat destul... din contra... la ce ganduri am avut in ultimul timp, meritam o agravare. dar asa a vrut Dumnezeu... "reusita" e darul de la El si calea care mi-o ofera... eu nu stiu de ce, pt ca nu  ma asteptam si nu ma simteam "vrednica". dar, probabil, se aplica treaba cu "Dumnezeu da fiecaruia cat poate duce". si adevarul e ca nush daca mai puteam duce acum un rezultat prost... asa ca mi-a facut cadou unul bun. Ii multumesc pt asta.

citystar a scris:

se spune ca Dumnezeu iti ofera CE AI NEVOIE, nu CE VREI. eu chiar cred ca asa e. trebuie doar sa VEZI... chiar daca e greu tare...

si mie acum imi ofera singuratate, plans, disperare si moarte. De asta am eu nevoie acum.
26 de ani de suferinta. Am mers recent la Manastirea Frasinei/jud Valcea.

exact... asta ai nevoie, poate trezesti si-ti dai seama ca totul depinde de TINE, de modul in care percepi tu existenta, de modul in care te raportezi la bucuriile /suferitnele primite. un om care e multumit si impacat chiar si in suferinta va primi bucuria... unuia nemultumit de fericirea care i se ofera, i se va lua si aceea.  e greu, dar.... fiecare isi are lectia sa. e uimitor cat de repede dispare suferinta atunci cand omul si-a insusit lectia... si cat de tare te afunzi in ea daca nu vrei sa bagi la cap nimic si doar te plangi.

mai du-te la manastire... iti prinde bine...

stii, e o boala f rara (nush cum se numeste), in care omul nu simte durerea. se arde, dar nu-l doare. ei, oamenii aia sunt niste inadaptati pe viata, traiesc numai in centre specializate, sub stricta supraveghere. pt ca nu pot sa invete sa se fereasca.... nu poti invata pe un copil ca "nu-i bine" sa nu bage mana in foc. daca el baga mana si si-o arde pana la os, dar nu simte nik, nu si-o retrage si nu tine minte ca "doare", ca, a doua oara, sa se fereasca... nu intelege, copil fiind, ca "nu-i bine". asta e rolul suferintei in lume.... extins, ai putea sa te gandesti DE CE suferi si ce trebuie sa inveti sa ADAPTEZI.

citystar a scris:

sa inteleg ca esti specialista in bioenergie ?

in nici un caz specialista... doar "ating" domeniul cu varful degetului mic. dar am cunoscut adevarati specialisti...

citystar a scris:

campul electromagnetic este detectabil.
ptr curent electric avem voltmetru, avem aparate.

Cum se numeste aparatul care detecdteaza campul de suferinta emanat de un om ? suferintometru ? sau daca eman frica, fricometru ? As vrea sa cumpar si eu un aparat din ala care detecteaza tot ce emana un om.

ROFES, SCIO... si altele... nu-mi amintesc acu... detecteaza cantitatea si calitatea energiei pe meridiane. cu alte cuvinte, da, poate sa-ti arate si fricile si suferinta pe care o emani. si, apropo, exista si aparate de tip "voltmetru"... cu ac si electrod... dar sunt cele mai primitive din serie, de fapt, nici nu prea mai sunt folosite. astea noi sunt conectate direct la computer si sunt mult mai precise. iar ca baza stiintifica functioneaza exact pe baza rezistentei diferite a pielii la trecerea unui curent electric de intensitate data; punctele de acupunctura corespund modificarilor parametrilor masurati de aparat, pe baza electromagnetica. nu ma pune sa-ti explic exact pt ca nu ma intereseaza si, deci, nu stiu... dar in mare asta e principiul.

citystar a scris:

nu ti s-a intamplat niciodata sa fii in preajma unui om si sa te simti aiurea brusc?

nu.

eu da... cu persoane cu care n-am avut nimic... un individ intr-o excursie pe munte....unde se presupune ca toti sunt prieteni cu toti... tipul era chiar simpatic... dar nu-l suportam prea aproape de mine. pur si simplu ceva din mine il respingea, parca il simteam ca "mi se baga pe sub piele", parca simteam nevoia sa ma apar. si, repet, omul nici nu-mi era antipatic psihic, nici nu mi-a facut nik niciodata. doar "interactiune" intre doua campuri care, ori erau prea asemanatoare si se "bateau", ori, celmai probabil, "vibrau" toatal diferit si nu isi gaseu nimic comun.  alteori mi se intampla sa ma doara capul cand vorbeste cineva... o profa de la acupunctura, de exemplu.... explica minunat, vorbeste cu un entuziasm de toata frumusetea... dar nu exista ora cu ea de la care sa nu ma doara capul cand ies de acolo. tocmai fiindca are un camp foarte puternic, amplificat si de dorinta ei de a ne transmite cat mai multe informatii... si de faptul ca are aceeasi "calitate" a energiei ca si mine (are acelkasi tip de exces.... ori, cand la mine paharul e deja plin, ea mai toarna inca deasupra... asa ca se revarsa). ori tipa mi-e chiar draga.... dar asta e reactia. si e reciproca... ori de cate ori ii puneam intrebari, se enerva cat timp imi dadea raspunsuri. cu altii nu patea la fel...

citystar a scris:

daca stau langa o fata, simt suferinta (indiferent ca fata e vesela sau trista, ca e nervoasa sau bine dispusa).. avand invedere ca sufar foarte mult din cauza singuratatii. Uneori incep a plange.
Daca stau in preajma unui copil de oras, incep sa tremur, incep sa ma simt in sufletul lui/situatia lui,  dar suferinta ca nu sunt copil in acel moment este mult mai puternica, ma emotionez, tremur si uneori incepe sa ma doara capul si incep sa plang.  Cum se simte un om cand sta in preajma unei fiinte supreme ?!!
Daca copilul este de la tara, simt suferinta (chiar daca el este vesel)

ce zici tu e altceva decat la ce ma refeream eu... aici la tine sunt reactii psihice, pornite din convingeri/suferinta ta proprie, reflectata asupra lumii din jur. adica ti-e milka de copilul de la tara pt ca stii ca ii e greu, esti gelos pe cel de la oras, te uiti cu jind la o fata etc. un fost prieten de-al meu imi spunea ca, inainte de a avea pritena, nu putea sa vada un film in care se saruta doi pt ca suferea ca el nu are cu cine. asta e de la psihic, nu e organic.  ce spuneam eu ara altceva... reactii inexplicabile, de tipul celor descrise mai sus.

citystar a scris:

d-na psiholog mi-a zis ca eman suferinta.

eu am zis frica...merg mana in mana, sa stii. frica vine din suferinta si invers. daca nu ne-am arde, nu ne-ar fi frica de foc, asa cum iti explicasem mai sus cu boala aia.

citystar a scris:

nu inteleg de ce fetele  cauta protectie, doar nu cad meteoriti din cer (daca ar cadea unul mare oricum murim toti, ar fi mai bine atunci)

:)) aici m-ai facut sa rad....si tu, dar mai ales alex_ipatie... asa de sincer nu intelegeti voi, barbatii, de ce avem noi nevoie de un om tare langa noi... chiar m-am distrat. hai, bre baieti, sa va lamureasca vreuna :D (pe langa ce am scris mai sus, care nu ami repet, respectiv faptul ca femeia nu e nascuta sa fie o luptatoare, ci sa apere doar copiiii si casa, in timp ce barbatul e facut sa lupte "in lume"). ca femeie ai nevoie de o siguranta afectiva... e "acel ceva" care ne face sa te simtim bine in bratele voastre, pt ca sunt "protectoare"... si e acelasi ceva care va face pe voi sa va simtiti "cocosi" cand luati in brate pe fata voastra, o ridicati in aer, ii puneti geaca voastra pe spate cand ii e frig etc. (apropo de asta.... niciodata nu am acceptat geaca vreunui barbat de frig, pt ca rezist f bine la frig.... dar, de cele mai multe 9ori, mi-a placut sa accept GESTUL).  de aia ea se simte bine dedesubt, dominata, si voi deasupra, dominanti :). asa e legea naturii... si vine "genetic", de demult, de cand barbatul pleca la vanatoare si feemeia tremura acasa cu droaia de copii dupa ea, de frica sa nu moara el sau sa nu vina dusmanii peste casa lor, sa o omoare pe ea si pe copii. cred ca de acolo vine. cand era el acasa, ea se simte aprata.

chestia asta s-a perpetuat si a ramas... acum, chiar daca femeia a devenit "producator" si ea (merge la servici, aduce bani etc), sentimentul a ramas. poate datorita faptului ca suntem mai slabe fizic. poate datorita faptului ca, subconstient, asteptam toate graviditatea, cand vom avea nevoie sa fim ajutate si ingrijite.... si vrem sa avem siguranta ca cel de langa noi este capabil sa ofere aceasta grija. poate pt ca, inca, asa ne educa societatea ("sexul slab", "sexul tare"). sau, poate, pt ca vedem in barbatul nostru siguranta zilei de azi si de maine.

asta va spune o reprezentanta a "sexului slab" care, de mic copil, a vazut in casa o mama care se descurca 99% singura cu treburile casei, care repara paturi si dulapuri si care era daramata nervos de asta... ca e "Treaba de barbat" si o face ea singura, cu copchiii. si de la care am auzit, non-stop, textul: "orice ar fi, tu trebuie sa fii tare, trebuie sa fii in stare sa te descurci, sa ai grija de casa, de frate-tu etc etc". si mi s-a intiparit asta in minte... si am ajuns un mic baietoi in haine de fetita, copil fiind ma bateam si ma luptam cu sabiua de lemn mai mult decat ma jucam cu papusile. intrecerile sportive si concursurile de "curaj" erau la ordinea zilei. am ajuns "luptatoarea" pe care si-a dorit-o mama si am desurc singura in ce ma bag. dar asta m-a inchis afectiv foarte mult... ori o femeie trebuie sa contribuie cu afectivul si cu sexualul intr-o relatie, in timp ce barbatul cu creatia si cu mentalul. ori eu eram exact invers.... habar n-aveam de sexualitate, afectivul era puternic, dar orientat catre animale, plante sau copii mici.... si, nicidecum spre baieti. da, mental imi doream enorm un prieten (la fel ca tine, citystar), dar afectiv nu eram in stare sa cladesc o relatie (nu te supara, la fel ca tine, in momentul de fatza). imi era prea frica, eram prea mult un "soldat" preacut, atenta la orice detaliu si cu frica de a ma deschide, pt a nu suferi dup-aia. nu aveam incredere in nimeni... dar nu constientizam asta, spuneam (la fel caz tine), ca "eu las pe oricine sa-mi intre in suflet". dar nu lasam, de fapt, pe nimeni. vorbeam mult, nu comunicam nimic. iubirea mea era translata intr-o grija excesiva, matera, fata de omul drag... eram perfecta de mama la 16 ani, dar nu de sotie/iubita. asa mi s-a stricat un simulacru de relatie... sa-a dus, dar n-am suferit, pt ca eram prea rece. cel care a reusit sa-mi "umbe la butoane si setari" a fost iubi, care m-a ajutat sa ma deschid... si (aici voiam sa ajung cu povestea asta) A FOST O USURARE enorma sa nu mai trebuiasca sa simt mereu ca eu sunt "baza", "cea tare", "cea care are grija de altii". si sa ma pot cuibari eu in bratele cuiva care sa-mi zica mie "o sa fie bine". si nu invers.... sa tin eu in brate pe altii si sa le zic "o sa fie bine". de aceea acuma sufar enorm daca el uita de "grija" asta.... repet, nu pt ca nu m-as descura eu (ba uneori chiar mai bine, de acum "mi-a intrat in reflex sa ma descurc si sa am grija de altii), ci pt ca AM NEVOIE, ca femeie, de o baza solida, reprezentata de barbat ca principiu masculin, cu care sa pot evolua impreuna in armonie. ori armonia asta inseamna sa nu-mi fie frica. un scriitor celebru de carti despre relatii (dr. john gray - "barbatii sunt de pe amrte, femeile sunt de pe venus") zicea ca e absolut NORMAL pt o femeie sa aiba perioasde de depresie. cica ar fi traume din copilarie, legate de momentele eii de NESIGURTANTA, care ies acum la lumina TOCMAI pt ca ai siguranta in barbat, tocmai pt ca "ai la cine face mofturi". si tocami pt a se VINDECA. daca ea incepe sa se planga din sensin ca numai ea munceste, se ia de el deodata pt toate maruntisurile (ca alsa dezordine, ca se uita prea mult la tv etc etc), el, de cele ami multe ori, se mira ce a apucat-o. sau, daca ea plange, el face greseala majora si-i spune :" lasa, iubita, NU-I NICI O PROBLEMA". el spune asta cu cele ami bune intentii dar....e amre greseala. pt ca problema EI e reala si nu scapa de ea asa, negand-o... el ar trebui sa-i fie alaturi, sa fie dragut cu ea si sa o inteleaga, fara sa-i nege problema (oricat de absurda vi se pare - asta apropo de "cine intelege si femeile astea!" :D). eu una am recunoisc in scenariul asta. si, cica, ai mai multe stari de astea cu cat ai avut mai multe momente de nesiguranta ca si fetita. acu nu ma intrebati de ca barbatii "n-au voie" sa faca la fel... nush, cred ca ei reactioneaza altfel la suferinta... oricum, parerea mea e ca acel "boys don't cry" e cea mai mare tampenie posibila... si barbatii sunt oameni (bine, am recunoscut :)) ). ideea e ca pt femei e o nevoie ORGANICA de protectie si de siguranta... ori, daca barbatul nu-i ofera asta, ea va fi nesigur, depriamta si speriata, fara chef de activitate sociala, fara chef de munca... afectiv va avea echilibrul daramat. asta e valabil si pt cele ami "puternice" femei (aici nu ma refer la alea masculinizate, cu capul nuami la cariera si pt care restul sunt amanunte.... acelea sunt inchise afectiv si oricum nu vor suferi pt o relatie/un om).

mai vorbim... tot asa mult :)) si poate ne-om vedea totusi... propune si tu cand poti. inclusiv in timpul saptamanii...

Satina a scris:

Tare mi-esti draga Katami

si tu mie... mai sa fie ce chestie

clar

katami, eşti foarte tare ...
Mulţumesc mult . Trebuie să salvez ce ai scris, şi să ... "fiu atent" pe viitor .

mulumesc, multumesc....

varkyrie... pai am dat peste una... eu insami prin "tinerete" ... am trecut prin faza asta . nu chair asa de radicala, dar cam asa actionam, chiar daca nu declaram asta. am avut bafta de niste oameni dragi, mult mai in varsta si cu multa experienta, oameni la a caror parere tineam (si tin) foarte mult. ea era pe structura mea... o femeie dura, care "rupea muntii" cu 25 kg in spate, tare de gura si vesela. si ma miram cum impaca ea firea asta cu "pisicuta" care devenea in preajma omului ei iubit, ma mitram de conceptia ei hotarata conforma careia "femeia ajunge la desavarsire prin barbat". acceptam  eu, pt ca, repet, tineam la autoritatea lor.... dar, in sinea mea, nu prea intelegeam, nu traiam asta. mereu m-am mirat.. si nu-mi placea, sincer, in unele momente, cand o vedeam uitand de toate pt el, indiferent de felul in care se purta el... am ajuns s-o inteleg abia cand mi-am descoperit si eu "jumatatea". asa ca... nu se stie ce-ti va povesti peste ani feminista ta

Daca un copil vrea sa vada animale se poate uita la Animal Planet.
pai atunci daca un copil de la tara vrea sa vada orasul sa se uite la tv sau la poze.