Din nou...CANCER!-6

..............o buna perioada de timp nu am mai intrat aici
am avut experiente dramatice, dpv psihic......
inca nu am putere sa va povestesc, dar am fost la un pas la am lua adio de la voi.
Mai o cura si termin cele 8...insa urmeaza alte,e, pt ca tumoarea a fost prea mare. A scazut, incurajator, dar tot mare e.
Din pacate ce am eu e mai rau decat hotkins..........ca pronostic.
Voi reveni cu ce s-a mai intamplat......oricum trec printr-o groaza de nedescris.

Suntem alaturi de tine armand si cand vei simti nevoia sa impartasesti, noi vom fi aici sa te ascultam.

scuze..acolo la inceput am scris gresit a avut in mediast mai multi dar mici nu unul de o anumita masura ca scrisesem invers...tu in perioada asta ce faci te duci la  servici?sau cum iti ocupi timpul ca e f important sa iti distragi atentia sa nu stai tot timpul sa te gandesti sa ai grija cat poti si de sotia ta ca si ei ii este ff greu in perioada asta...

ok. O sa incerc, cat pot sa va spun prin ce am trecut.
avand in vedere ca dupa ce spun medicii de aici, urmeaza radioterapia.....m-am interesat sa vad cum pot pleca afara, pt asta, pt ca aici e dezastru. credeti-ma !
am ajuns in barcelona si in israel.......amanuntele, cine ma ajuta, cum nu conteaza. cert e ca i spania m-au acceptat sa continui la ei tratamentul, dupa ce termin ce fac aici. asa am constatat ca exista niste diferente intre ce fac cei de aici si cei de afara......concluzia? au bagat doze mai mici in mine si frecventa curelor nu a fost chiar ca afara.
eu i-am intreabat pe cei de aici daca fac la fel ca afara...si au zis ca da. medicamentele sunt la fel, macar atat. si oricum am bagat bani in ei.....fiti siguri de asta. I-a cam durut in fund per total.....asa cum e tot sistemul medical. dar aici e vorba de viata si moarte. despre asta o sa mai discutam, inca nu am energie sa ma ocupe acest aspect.
La interval de o saptaman am plecat in israel, la un spital mare de la ei, tot pt o eentuala continuare, pt ca din spania am primit raspunsul mai tarziu.
acolo..........graoznica experienta.......tara ostila, eram la spital chiar cand aduceau ranitii dintr-un atentat din ierusalim, ceva cu un excavator.
Spitalul nu are un cuvant scris in engleza, e ca un oras.......ideea e ca avand programare la sefa de la hematologie, m-a pus sa fac un pet-ct, un examen radiologic, unde s-a vazut ca am tumoarea inca.....cum ma asteptam, ca am o suspecta activitate tumorala in ficat,....dar acolo sunt dubii, din anumie motive.
Mi-a spus ca propunerea ei e sa fac doua cure super tari de chimio si sa incerce sa imi faca autotransplant. Cam 4 luni maxim de izolare, daca ajungeam la autotransplant, pt ca trebuia sa imi distruga orice celula canceroasa.
soc pt mine!!!! care stiam ca mai sunt etape pana acolo.
am ajuns acasa daramat pur si simplu.......sotia mea urma sa vina cu mine , sa stea acolo.......ce faceam? o expuneam unor riscuri......unde mai pui ca acasa lasam 2 copiii mici.
am trait o drama fabuloasa, incat am inceput sa imi aranjez diverse lucruri, care sa le fie de folos lor, dupa ce eu nu as mai fi fost.
din fericire, am primit tel din spania, unde aveam programare la medic si s-a dus in locul meu un prieten care sta acolo si am vb prin intermediul lui cu medicul de acolo.
Si a reusit sa ma adune de pe jos......
Asa am hotarat sa plec acolo pt ce va urma. Am scapat de un stres f mare, cela de a-mi expune familia unei si mai mari nenorociri. cred ca nu as fi rezistat psihic in spitalul ala. Nici nu cred ca plecam.......doar pe lumea cealalta.
din pacate am citit atat de mult despre boala mea, incat am creierii varza.....mi se bat in cap tot felul de procente de supravietuire, etc
In fiecare dimineata ma trezesc cu o groaza care ma arunca din pat direct pe jos, ma tavalesc de frica, de neputinta de a intelege ce mi se intampla.
Dumnezeu? pt unii e, pt altii nu. Eu nu cred ca exista, pt ca nu vad de ce mi-ar fi dat asa ceva.
cred ca sunt povesti pt oameni disperati....cate drame nu se intampla in lume? am doar 34 de ani.......si sunt pe punctulde a lasa doi ingerasi la nici 2 ani sinuri, fara tata.
Am stat si m-am gandit o groaza la sensul vietii......am ajuns la concluzia ca viata asta nu are sens. Totul se repeta ciclic......ducand la moarte in final. mai devreme sau mai tarziu.
Sunt obosit sa ma lupt cu demonii.....ma doare sufletul pana la disperare cand ma uit la puii mei.....unde e dumnezeu? ce am facut sa ma chinuie asa? ei ce vina au?
Eu am murit din ziua in care am aflat ce am. e de neinteles ca la 34 de ani sa ai asa ceva......si cand credeam ca sunt cel mai fericit om din lume, aveam puii mei.
Acum nu am mari sperante.....sunt f cazut.
daca mor, voi fi ars si cenusa imprastiata in  mare....asta e dorinta mea si asa va fi. Apari din nimic si nimic ramne din tine.
Viata ca atare....nu e nimic. Nu are sens. ca mori la 30, 40 70......tot fara sens ti se pare, sa dispari pu si simplu.....ceva dupa moarte? din moment ce nimic nu ne demonsteaza asta......Si totusi care e sensul? Pt ce ne nastem?
De ce m-am nascut oare? sa traiesc un chin inimaginabil?
Curaj? Moral ridicat? de unde? cum sa il ai cand ai ceva atat de grav?

ideea e ca fiecare dintre voi.......din pacate veti ajunge in momente de astea. Sper la 80 de ani nu mai devreme. dar de moarte nu scapa nimeni. si nu o intelegi. si ti-e frica, o frica nebuna. Eu traiesc intr-o lume paralela, nu mai sunt eu, viata mea s-a oprit de 5 luni.
da, inca pot spune ca poate ma vindec, inca nu am un verdict final.......mai exista speranta, cel putin pana aflu cum stau cu evolutia bolii in spania.
Sunt amanunte pe care nu vi le spun acum, legat de medici, de anumite situatii....
sper sa ma vindec, dar daca nu , nu voi pleca de pe lumea asta fara sa imi iau adio de la voi.
Promit. Si va voi da nume, etc.
mai vorbim......acum cred ca ajunge cat de coerent am fost

este f bine ca poti pleca in afara, sistemul sanitar de acolo nu se compara cu cel de la noi.In privinta autotransplantului cunosc un caz care a obtinut un rezultat fericit.Nu iti pierde credinta in Dumnezeu, eu zic sa te rogi pt ca numai Dumnezeu te poate ajuta oricate tratamente ai face, care bineinteles ca sunt foarte importante, dar e nevoie si de ajutor de acolo de sus.Multa sanatate!

buna armand..eu sunt diana ..sunt noua pe acest forum..am intrat pentru o problema da din curiozitate am intrat la acest post deschis de tine..infiorator dar capul sus..stiu k este greu da cel de sus nu te uita fii sigur...eu locuiesc in spania si te pot asigura k medici de aici sunt extraordinari..nu numai faptu k isi practica meseria de nota 10 ci si faptul cum vorbesc...eu nu cred k un medic din romania si-ar petrece 2 ore in cabinet cu pacientul numai s ail consoleze..sa ii explice pas cu pas ceea ce se va intampla in viitor...eu am ramas surprinsa sincer...
iti doresc multa santatate...ambitie....credintza...si sa ai parte de dragostea celor din jur k si asta ajuta ff mult

pupici

diana

armand a scris:

ok. O sa incerc, cat pot sa va spun prin ce am trecut.
avand in vedere ca dupa ce spun medicii de aici, urmeaza radioterapia.....m-am interesat sa vad cum pot pleca afara, pt asta, pt ca aici e dezastru. credeti-ma !
am ajuns in barcelona si in israel.......amanuntele, cine ma ajuta, cum nu conteaza. cert e ca i spania m-au acceptat sa continui la ei tratamentul, dupa ce termin ce fac aici. asa am constatat ca exista niste diferente intre ce fac cei de aici si cei de afara......concluzia? au bagat doze mai mici in mine si frecventa curelor nu a fost chiar ca afara.
eu i-am intreabat pe cei de aici daca fac la fel ca afara...si au zis ca da. medicamentele sunt la fel, macar atat. si oricum am bagat bani in ei.....fiti siguri de asta. I-a cam durut in fund per total.....asa cum e tot sistemul medical. dar aici e vorba de viata si moarte. despre asta o sa mai discutam, inca nu am energie sa ma ocupe acest aspect.
La interval de o saptaman am plecat in israel, la un spital mare de la ei, tot pt o eentuala continuare, pt ca din spania am primit raspunsul mai tarziu.
acolo..........graoznica experienta.......tara ostila, eram la spital chiar cand aduceau ranitii dintr-un atentat din ierusalim, ceva cu un excavator.
Spitalul nu are un cuvant scris in engleza, e ca un oras.......ideea e ca avand programare la sefa de la hematologie, m-a pus sa fac un pet-ct, un examen radiologic, unde s-a vazut ca am tumoarea inca.....cum ma asteptam, ca am o suspecta activitate tumorala in ficat,....dar acolo sunt dubii, din anumie motive.
Mi-a spus ca propunerea ei e sa fac doua cure super tari de chimio si sa incerce sa imi faca autotransplant. Cam 4 luni maxim de izolare, daca ajungeam la autotransplant, pt ca trebuia sa imi distruga orice celula canceroasa.
soc pt mine!!!! care stiam ca mai sunt etape pana acolo.
am ajuns acasa daramat pur si simplu.......sotia mea urma sa vina cu mine , sa stea acolo.......ce faceam? o expuneam unor riscuri......unde mai pui ca acasa lasam 2 copiii mici.
am trait o drama fabuloasa, incat am inceput sa imi aranjez diverse lucruri, care sa le fie de folos lor, dupa ce eu nu as mai fi fost.
din fericire, am primit tel din spania, unde aveam programare la medic si s-a dus in locul meu un prieten care sta acolo si am vb prin intermediul lui cu medicul de acolo.
Si a reusit sa ma adune de pe jos......
Asa am hotarat sa plec acolo pt ce va urma. Am scapat de un stres f mare, cela de a-mi expune familia unei si mai mari nenorociri. cred ca nu as fi rezistat psihic in spitalul ala. Nici nu cred ca plecam.......doar pe lumea cealalta.
din pacate am citit atat de mult despre boala mea, incat am creierii varza.....mi se bat in cap tot felul de procente de supravietuire, etc
In fiecare dimineata ma trezesc cu o groaza care ma arunca din pat direct pe jos, ma tavalesc de frica, de neputinta de a intelege ce mi se intampla.
Dumnezeu? pt unii e, pt altii nu. Eu nu cred ca exista, pt ca nu vad de ce mi-ar fi dat asa ceva.
cred ca sunt povesti pt oameni disperati....cate drame nu se intampla in lume? am doar 34 de ani.......si sunt pe punctulde a lasa doi ingerasi la nici 2 ani sinuri, fara tata.
Am stat si m-am gandit o groaza la sensul vietii......am ajuns la concluzia ca viata asta nu are sens. Totul se repeta ciclic......ducand la moarte in final. mai devreme sau mai tarziu.
Sunt obosit sa ma lupt cu demonii.....ma doare sufletul pana la disperare cand ma uit la puii mei.....unde e dumnezeu? ce am facut sa ma chinuie asa? ei ce vina au?
Eu am murit din ziua in care am aflat ce am. e de neinteles ca la 34 de ani sa ai asa ceva......si cand credeam ca sunt cel mai fericit om din lume, aveam puii mei.
Acum nu am mari sperante.....sunt f cazut.
daca mor, voi fi ars si cenusa imprastiata in  mare....asta e dorinta mea si asa va fi. Apari din nimic si nimic ramne din tine.
Viata ca atare....nu e nimic. Nu are sens. ca mori la 30, 40 70......tot fara sens ti se pare, sa dispari pu si simplu.....ceva dupa moarte? din moment ce nimic nu ne demonsteaza asta......Si totusi care e sensul? Pt ce ne nastem?
De ce m-am nascut oare? sa traiesc un chin inimaginabil?
Curaj? Moral ridicat? de unde? cum sa il ai cand ai ceva atat de grav?

ideea e ca fiecare dintre voi.......din pacate veti ajunge in momente de astea. Sper la 80 de ani nu mai devreme. dar de moarte nu scapa nimeni. si nu o intelegi. si ti-e frica, o frica nebuna. Eu traiesc intr-o lume paralela, nu mai sunt eu, viata mea s-a oprit de 5 luni.
da, inca pot spune ca poate ma vindec, inca nu am un verdict final.......mai exista speranta, cel putin pana aflu cum stau cu evolutia bolii in spania.
Sunt amanunte pe care nu vi le spun acum, legat de medici, de anumite situatii....
sper sa ma vindec, dar daca nu , nu voi pleca de pe lumea asta fara sa imi iau adio de la voi.
Promit. Si va voi da nume, etc.
mai vorbim......acum cred ca ajunge cat de coerent am fost

Dumnezeu ne supune la anumite incercari,....important pt noi este sa incercam macar sa trecem peste ele.....nu te descuraja!!exista sanse sa te vindeci chiar dak ele sunt f mici.Macar pentru fetitele tale minunate incearca sa ramai cu capul sus si sa mergi mai departe...O sa vezi....va exista si pt tine acel Dumnezeu care a existat si pentru altii...dar nu-ti pierde speranta! multa sanatate!

capul sus armand! nu trebuie sa te gandesti la tine acum,ci la fetitele tale.....ele trebuie sa creasca alaturi de tine.......este mult adevar in ceea ce spui si e normal sa fii demoralizat....altfel nu ai fi om....DAR noi suntem aici si sunt convinsa ca te vom ajuta sa treci peste asta....trebuyie doar sa vrei ......te pup si sanatate multa!

din fericire, am prieteni in barcelona. ei mi-au inlesnit accesul la spital. multumesc mult pt incurajari si ganduri.
medicul din spania spunea ca au avut cazuri si mai rele rezolvate.....cum ar fi sa fiu si eu vindecat?
azi sunt mai linistit, dar doar pt ca am luat aseara ceva de calmare.

buna..am si eu o nelamurire..de 2 luni menstruatia mea dureaza foarte putin...inainte dura 4 zile si era mai abundenta acuma dureaza 2-3 zile si e putina..Mi s-a zis ca e de la stres..si in plus am niste dureri groaznice..mereu am avut astfel de dureri si mi s-a zis ca asa este normal..Dak dureaza asa putin si nu e abundenta este normal? ms