Din nou...CANCER!-8

hai Armand...fii tare...acum e cel mai greu ....acum trebuie sa lupti cu tot ce ai.. hai curaj!!! o sa fie bine!!!!

repet mama s a vindecat cu ajutorul lui fulga nu mai are absolut nimic deci de aceea i am recomandat sa se duca la dansul.

Armand, iti doresc din suflet multa sanatate, curaj si tarie sa lupti cu boala.

Cryss nu vreau sa te supar, dar ciroza nu este o boala care se vindeca. Diagnosticul de ciroza se pune pe baza unei tomografii (in care se vad noduli de ciroza), pe baza biopsiei ficatului si pe semne exterioare (ascita, umflare, etc) si analize sange.
Cu riscul de a fi off topic, ciroza este o boala destul de complicata in functie de cauza care a produs-o (mai ales daca este de la hepatita C/B). Nu trebuie sa te ghidezi numai pe analizele de sange si pe faptul ca se simte bine.
Ciroza inseamna ca ficatul nu mai functineaza corect, celulele hepatice se fibrozeaza si se distrug. Ciroza poate evolua catre cancer hepatic in timp.
Iarta-ma ca insist, eu am pe tatal meu bolnav de ciroza, dar la el a evoluat in cancer intr-un an, cu toate ca analizele de sange erau bune, iar semne nu erau deloc.
Te sfatuiesc sa urmaresti evolutia mamei tale, sa sa se duca la controale regulate la doctor. Eventual o tomografie/RMN la cateva luni (cam 6 luni) nu ar strica.

armand a scris:

am un amic bun de la care am preluat o expresie: sunt tare ca fularul!
Va iubesc, voi care imi scrieti! Chiar va iubesc! Nu ma simt singur cu voi...ma faceti sa imi fie frica un pic mai putin si e ceva!
Noapte buna!

sa stii ca apropo de 'sunt tare ca fularul"....sunt sigura ca te simti slab...si neputincios in momentul asta...dar esti o persoana foarte inteligenta si sunt sigura ca realizezi ca singura solutie pentru tine este sa lupti, iti datorezi asta tie...si mai mult, fetitelor si sotiei tale...nu am cum sa-mi dau seama cat este de greu...asta numai tu stii...nu pot decat sa-mi imaginez ce este in sufletul tau dar te rog mult sa nu renunti la lupta...sa stii ca poti sa faci mai mult decat crezi...nu spun asta doar asa...chiar cred ca depinde foarte mult de tine, de modul in care privesti tu situatia ta...uite-te mereu la fetitele tale...si nu te gandi decat ca PENTRU ELE faci tot ce faci....si trebuie sa faci si de data asta...eu iti multumesc pentru felul in care vorbesti si pentru ca am invatat si inca invat mult de la tine...si imi doresc sa ma inveti muuuulti timp de-acum in colo......sunt sigura ca pana la urma vom povesti despre experienta asta ca un exemplu de om care A REUSIT!!!!

(scz. ca am folosit majuscule...nu am tipat, am vrut doar sa evidentiez ce mi se pare mie esential... )

Armand..... sunt fara cuvinte! Am trecut prin multe lucruri in viata, ai am avut si o perioada de 3 luni in care am stat in spital si doctorii imi dadusera foarte putine sanse. Nu am crezut niciodata in dumnezeu, desi mama mea crede cu tarie....  Cand am iesit din spital(aveam 15 ani), era 8 martie, eram in bucuresti.... cand intrasem erau nametii mari.... 3 luni am iesit doar la geam si cei care ma vizitau imi aduceau bulgari de zapada..... am lacrimi in ochi cand iti scriu.jur! cand am iesit ..... plouase si numai ce iesise soarele. era 8 martie si erau flori pestetot. pe trotuare la florarese, in mainile trecatorilor..... pur si simplu cand mi-am dat seama ca traiesc m-am pus pe plans! Am plans de fericire si te rog sa ma crezi ca a meritat 3 luni de chin pentru trairea de o secunda ce am simtit-o in acea zi!  Pana acum cateva saptamani nu credeam in nimic! nici in dumnezeu, nici in nimic. Noaptea ma puneam in pat si, aproape in fiecare seara ma speria gandul mortii extraordinar de tare! chiar daca eram sanatoasa, si nu aveam vreo problema . Ma speria gandul de nimic, de sfarsit. L-am citit deunazi pe Petre Tutea...... din lucrarile lui...... o fraza mi-a schimbat viata! nu retin exact cuvintele, dar ideea sa era ca nu mor decat cei care nu cred in nimic! cei care cred in dumnezeu nu privesc ideea mortii cu frica! m-am gandit la toti cei pe care ii cunosc si mi-am dat seama cat sunt de urati cei care nu cred in nimic! si cat sunt de linistiti cei care cred! Trebuie sa ai o vointa extraordinara! Trebuie sa te gandesti la familia ta, si trebuie sa CREZI! in orice! daca nu in dumnezeu si sfinti, atunci in reincarnare... sau orice! crezi in ceva! nu crede in sfarsit!  pentru ca nu exista! in plus esti un om in floarea varstei.... corpul tau poate lupta daca il ajuti spiritual! in afara de doctori si tratament viata ta sta si in mainile tale! succes, si  sper sa aud cuvinte pline de optimism in zilele ce urmeaza!

Cryss nu te supara pe mine, bineinteles ca stiu ca virusii C/D sunt in sange. Sunt sunt si in ficat, nu numai in sange. Cantitatea de virusi din ficat este cam de o mie de ori mai mare decat in sange. In spun asta din articole pe care le-am citit din literatura de specialitate.

Si tata are hepatita C, asa ca sunt bine informata. Ceea ce vreau sa-ti spun este ca hepatita C poate evolua in timp la ciroza si cancer hepatic. Este cazul tatalui meu (are cancer facut pe fond de ciroza).
Hepatita C poate fi vindecata prin interferon. Analiza care arata vindecarea se numeste viremie (care trebuie sa fie nedetectabil).
Acum din ce inteleg eu de la tine, daca mama ta avea burta umflata inseamna ca a avut ascita care este o complicatie a cirozei. Din moment ce a avut asa ceva inseamna ca nu este vindecata de hepatita C.
Si tata a urmat tratamentul de la Fulga acum 2 ani, un regim strict la mancare, cu niste ceaiuri si solutii pe care i le-a dat.
Te sfatuiesc (ca o persoana care trece prin multe greutati cu boala tatalui) sa ai grija de mama ta, sa se duca sa faca o tomografie sau RMN (eventual biopsie la ficat daca nu a facut de curand), sa-si urmareasca starea de sanatate. Faptul ca nu mai are burta umflata, nu inseamna ca nu mai are ciroza. Tata nu are burta umflata, dar are ciroza (ciroza uscata, asa se numeste ciroza fara ascita).

Sanatate multa tie si mamai tale.

PS. Daca doresti iti pot trimite ce am citit eu despre hepatita C si ciroza, unele dintre ele sunt traduceri din tari in care se fac studii.
Scuze din nou pt

Dumnezeu sa ii ajute!!

Multumesc pt tot......
Seara intru ca un copil pe forum, sa imi gasesc un pic de sprijin inainte de a ma lupta iar cu demonii care nu ma lasa sa dorm.
Copiii sunt de ceva timp la parintii sotiei, nu departe de noi. Azi am fost la ele si inainte de a ajunge, a trebuit sa ma scutur, sa plang, sa ma prefac.....ele nu trebuie sa vada cat sufar. Am avut surpriza sa vad ca le afecteaza faptul ca ma vad plangand...si nu pot sa le las sa ma mai vada. Le strangeam in brate pe rand si ma umflam de plans....au vazut si am simtit ca le afecteaza. Una dintre ele ma tinea strans in brate si nu se mai dezlipea de mine....mi se rupe sufletul cand imi aduc aminte.
Cand sunt la serviciu, sotia mi-o da la telefon pe care o prinde prin casa si imi canta mac-mac.....ca nu stie prea multe.
azi am plecat de la ele cu sufletul greu, abia am putut conduce din cauza lacrimilor. Credeti-ma, e un chin insuportabil. Moartea, daca asta mi-a harazit-o hazardul, imi va fi o izbavire. Mai greu pt cei ce raman dupa mine.
Hazardul e cel care m-a adus in situatia in care am facut prima faza de tratament in tara, unde nu a fost f corect.
O sa va explic zilele astea exact cum a fost, sa imi spuneti ce parere aveti.
Incerc sa adorm, azi a fost o zi f grea pt mine, sunt cazut psihic si parca din ce in ce ma afund. Parca moartea ma cuprinde cu aripile ei si incet incet imi consuma si ultima sfarama de energie, de viata.
Stiu ca trebuie sa lupt pt sotia mea, pt prietenii mei care ma ajuta sa pot sa imi fac tratamentul afara, pt copiii mei. Pt mine.......daca as fi singur......cred ca as fi renuntat pt ca am obosit sa ma lupt cu a intelege sensul vietii, nu mai rezist sa ma lupt cu frica si cu demonii care ma pandesc la tot pasul.
Dar.....nu pot sa imi las sotia sa aiba mustrari de constiinta ca poate ma puteam vindeca.
Poate chiar o sa ma vindec, dar cred asa de putin.....
Daca as putea sa va dau mesaj la un moment dat si sa va spun ca sunt ok.......sa stiti ca atunci nu va mai scriu eu, ci un nebun de fericire!
Noapte buna!

Draga Armand nu trebuie sa te dai batut.
Trebuie sa incerci totul pentru sanatatea ta si atata timp cat exista posibilitati de tratament, incearca-le. In felul acesta veti fi impacati toti, si mai ales cei de langa tine care trebuie sa aibe contiinta impacata ca s-a facut tot ce se putea.
Iti spun asta din proprie experienta, si sa sti ca, uneori chiar daca incerci tot ti se pare ca se mai putea face ceva.
Asa ca tu trebuie sa lupti.