Cum le spun parintilor?-3

Ai mei n-au avut nimic impotriva sa ne mutam impreuna. stiau ca avem planuri de casatorie, ca vrem sa muncim si sa facem ceva impreuna...eu aveam 22, el 24. ne-au ajutat parintii foarte mult, e adevarat, insa amandoi eram deja plecati de acasa cu facultatea de la 18-19 ani, cu exceptia vacantelor... Probabil e o chestie de alegere si de matur esti...eu de cand am terminat liceul mi-am dorit sa plec de acasa...intr-adevar, nu se compara cu statul la mama acasa, insa esti liber sa faci ce vrei, pe propria raspundere. Oricata bunavointa ar avea parintii, tot mai exista frecusuri cand locuiesti la ei acasa. Noi am avut salarii foarte mici la inceput, ne-am descurcat greu si nici acum nu putem avea tot ce vrem, chiar daca am muncit si ne-am facut cateva lucrusoare... Pentru mine insa perioada cat am stat impreuna si nu aveam aproape nici un ban conteaza mai mult acum decat daca as fi avut atunci un parfum sau o rochie in plus si sa nu fi fost impreuna. De altfel, noi am stat aproape 2 ani separati din cauza serviciilor in orase diferite si nu prea ne-a incantat sistemul de "dating in weekend".
Si da, viata pe propriile picioare in cuplu sau nu implica multe responsabilitati, asa ca e bine sa va doriti cu adevarat asta inainte sa plecati de acasa.

Melany,eu cred k e cel mai important daca va iubiti si vrei intr-adevar sa faceti pasul asta.dupa cum am citit,ati avea vreo 30 mil in casa daca te-ai angaja si tu,din care v-ati descurca bine.
inteleg si punctul de vedere al fetelor care zic k intai trebuie sa ai o situatie materiala f buna ca sa pleci...dar va puteti descurca si cu mai putin,fara lux,doar sa fiti impreuna zi de zi
iar in ceea ce priveste responsabilitatile zilnice(curatenie etc) le puteti imparti in 2 si nu ar fi problema.

Ultima oara a fost editat de OneOnly (2009-06-04 11:30:51)

anca9 a scris:

a, deci tu erai deja plecata de acasa. e mult,mult mai simplu cand faci desprinderea de parinti de dinainte, cu alta ocazie.

dap, eram deja la facultate, nu stau in acelasi oras cu ei
daca eram acasa probabil mi-ar fi fost mult mai greu sa vb depre asta, tinand cont ca tata e mai autoritar

katami a scris:

si pink... si fetele care au fost impotriva.... sunt lucruri mai importante pe lume decat sa ai bani sa-ti iei diverse eu am prins perioade cum spuneti voi, in care veneam rupta acasa si 20 de mii in buzunar erau sarbatoare.... dar, acum, daca ma uit in urma... a fost TARE FRUMOS si nu-mi pare rau deloc pt perioada aia si intre a trai cu omul iubit si a trai "pe picior mare".... nush care se poate numi O AMBTITIE PROSTEASCA

da, asta voiam sa spun si eu.. cand m-am mutat impreuna cu fostul meu prieten aveam impreuna 100$ pe luna si ne mai ajutau parintii cum puteau... nu prea ne permiteam multe, dar cu mana pe inima va spun ca niciodata n-am fost mai fericita ca atunci si n-am avut nicio clipa sentimentul ca ma privez de ceva. si nici nu am simtit apasarea treburilor casnice, desi nu aveam masina de spalat, de exemplu, si spalam de mana  faceam totul impreuna cum puteam si ne bucuram de faptul ca suntem impreuna

heimdall a scris:

katami a scris:

si pink... si fetele care au fost impotriva.... sunt lucruri mai importante pe lume decat sa ai bani sa-ti iei diverse eu am prins perioade cum spuneti voi, in care veneam rupta acasa si 20 de mii in buzunar erau sarbatoare.... dar, acum, daca ma uit in urma... a fost TARE FRUMOS si nu-mi pare rau deloc pt perioada aia si intre a trai cu omul iubit si a trai "pe picior mare".... nush care se poate numi O AMBTITIE PROSTEASCA

da, asta voiam sa spun si eu.. cand m-am mutat impreuna cu fostul meu prieten aveam impreuna 100$ pe luna si ne mai ajutau parintii cum puteau... nu prea ne permiteam multe, dar cu mana pe inima va spun ca niciodata n-am fost mai fericita ca atunci si n-am avut nicio clipa sentimentul ca ma privez de ceva. si nici nu am simtit apasarea treburilor casnice, desi nu aveam masina de spalat, de exemplu, si spalam de mana  faceam totul impreuna cum puteam si ne bucuram de faptul ca suntem impreuna

exactly. nu stiu cum se face, dar tare frumos a mai fost. e bine acum, caci treburile casnice de exemplu, le impartim...si daca n-am chef, nu fac nimic, pur si simplu, ma odihnesc, nu are cine sa vina sa ma puna sa fac curat ...daca sunt prea obosita sa gatesc, gateste el sau facem ceva rapid sau cumparam...

Si eu sunt intr-o situatie destul de ciudata... cu mutatul.
Eu am 19 ani, termin clasa a 12a... si mai am o sora, de aceeasi varsta . Parintii mei stau in america de 2 ani si ceva.. adica de cand aveam 17 ani. Am ramas singure in casa iar de 1 an s-a mutat prietenul meu la mine (ei nu stiu asta, desi nu cred ca ar fi foarte socati daca ar afla)... In fine.. problema este urmatoarea: ei ne-au impus (de curand) ca la vara, dupa ce terminam liceul, sa ne mutam cu ei acolo.. Eu nu sunt pregatita sa fac un pas atat de mare, vreau sa raman cu prietenul meu cu care am planuri de viitor, etc. I-am anuntat, la inceput nu au fost prea incantati, dar au zis ca e decizia mea.. La toamna ma voi muta in bucuresti cu facultatea. (am uitat sa mentionez, sora mea va ramane acolo).
Ieri am primit viza, pe 4 august am bilet si voi merge la ei. Ma voi intoarce cel mai probabil in septembrie inapoi.
Au facut ei niste calcule si mi-au spus urmatoarele lucruri : ca imi aloca 1000$ pe an pentru facultate, 100$ pentru chirie (ceea ce e f putin...) si inca 500$ pe luna pentru intretinere, mancare si alte cheltuieli...
Nu stiu exact cum o sa ma descurc... banuiesc ca in primul an de facultate o sa fie dificil sa si lucrez (plus ca nu am nicio specializare)... dar ramane de vazut..
Iar legat de statul impreuna.. intr-adevar... sunt anumite sacrificii dar eu nu pot sa zic ca mi-a fost deosebit de greu.. atata timp cat pana acum parintii ne-au sustinut financiar cu cat am avut nevoie, nu cu o suma fixa lunara.

blueeyes a scris:

Eu zic ca perioadele de vacanta sau weekendul nu sunt suficiente. Noi, inainte sa ne mutam, stateam impreuna in fiecare weekend, si totusi cand am ajuns sa locuim in aceeasi casa, eu am avut un soc, exact asa cum a scris katami...

Deci trebuie o perioada mai lunga, o luna-doua, ca sa-ti dai seama ce inseamna convietuitul in aceeasi casa.

asa zic si eu....

cat despre partea financiara... cred ca pana la urma depinde de ce-ti doreste fiecare

katami a scris:

cat despre partea financiara... cred ca pana la urma depinde de ce-ti doreste fiecare

maaare adevar graiesti
imi regasesc inceputurile relatiei in povestea lui heimdall, cu bani putini si fara masina de spalat
spalam de mana tot in afara de lenjeria de pat (aia o duceam la parinti la spalat): eu lucrurile mai marunte, el, in cada, blugi, pulovere, etc... asta in conditiile in care tocmai terminasem facultatea si nu aveam servici, muncea doar el. mama ne mai facea mancare, ne mai dadea un ban... in rest, ne descurcam cum puteam. si acum imi amintesc cu multa placere de vremurile alea, cand o bere insemna sarbatoare, iar iesirile adevarate prilejuri de bucurie.
si revin la ce a spus katami: depinde de ce-si doreste fiecare, de cat e de indragostit si de "nebun" in momentele alea.
pink martini, e si asta un mod de-a vedea lucrurile ("vreau totul sau nimic"), insa in zilele noastre, "totul" asta e cam relativ. risti sa astepti o viata intreaga sa locuiesti cu persoana iubita doar din cauza ca nu ti s-a indexat salariul in raport cu indicele inflatiei...

Ultima oara a fost editat de alinda (2009-06-04 14:30:10)

alinda a scris:

pink martini, e si asta un mod de-a vedea lucrurile ("vreau totul sau nimic"), insa in zilele noastre, "totul" asta e cam relativ. risti sa astepti o viata intreaga sa locuiesti cu persoana iubita doar din cauza ca nu ti s-a indexat salariul in raport cu indicele inflatiei...

Mie nu mi se pare ca trebuie sa astepti o viata intreaga sa ai un salariu de 20 de mil. Avand 40 de mil per familie e destul de bine. (pentru inceput)
Nu stiu de ce dar am impresia ca toata lumea pe aici crede k viata ti se termina la 30 de ani. "Vai cum sa astept atata pana castig k lumea sa ma mut cu iubitul" Fratilor viata nu se termina peste 1 an asa ca nu mai ganditi asa prapastios. N-au intrat zilele in sac

Ultima oara a fost editat de pink_martini (2009-06-04 14:38:41)

alinda a scris:

anca9 a scris:

nu se termina la 30 ani, dar nici sa te duci cu copilu' la gradinita si sa-i spuna educatoarea: "vai, ce bunica tanara ai!"

asta pe de-o parte. in cazul copiilor, tendinta e clar spre cresterea varstei potentialilor parinti si e de inteles. cresterea unui copil chiar costa multi bani, timp, etc...
pink_martini, nu stiu cine a afirmat ca se termina viata la 30 de ani. dimpotriva, atunci incepe!  insa mie personal varsta de 30 de ani ca reper pentru "oficializarea" relatiei (adica mutat impreuna) mi se pare cam inaintata. pentru ca, daca n-ai fost pe picioarele tale pana la varsta aia, s-ar putea sa resimti schimbarea (care e majora) ca fiind o corvoada. la 30 de ani caracterul si comportamentul unui om sunt bine definite si deja foarte greu de modelat.
pe de alta parte, sunt oameni care, datorita calificarii sa zicem, nu vor castiga niciodata 20 de milione pe luna. sa inteleg de aici ca locuitul impreuna e doar apanajul oamenilor bogati?

huh? nu imteleg, e cineva pe aici care are pprieten care e strungar sau lucrator la rebu? Am plecat de la premiza ca toti suntem oameni inteligenti cu anumite calificari sau studii in viata. (Nu ca as vrea sa jignesc pe cineva care are 3 clase) Dar discutia pe baza acestui fapt se face. Alinda, un salariu de 20 de mil nu prea e mare scofala, e un salariu mediu ca sa nu zic chiar mic, in anumite contexte sociale.

insa mie personal varsta de 30 de ani ca reper pentru "oficializarea" relatiei (adica mutat impreuna) mi se pare cam inaintata. pentru ca, daca n-ai fost pe picioarele tale pana la varsta aia, s-ar putea sa resimti schimbarea (care e majora) ca fiind o corvoada. la 30 de ani caracterul si comportamentul unui om sunt bine definite si deja foarte greu de modelat.
Totusi vorbim de 30 de ani nu de 40 sau mai mult. Deci ti se pare k daca la 30 de ani nu esti deja pe picioarele tale, deja au plecat niste trenuri din gara ta?
Poate asta e valabil in alte tari calde, dar in Romania intervalul 20-30 de ani e de formare di de-abia dupa 30 de ani , daca merg toate ca pe roate. te poti numi o persoana pe picioarele ei, cu o cariere in mana, si cu conditie materiala substantiala.
Nu inteleg de ce va autofortati si va autoinduceti aceste ganduri ca daca pana la 30 de ani nu ti-ai oficializat relatia intr-un fel sau altul gata esti mama-bunica, o sa fie ami greu sa te muti impreuna sau varsta e deplasata.
Te intrebai cine a zis k viata se termina la 30 de ani, pai dupa cate vad eu toate cam ganditi acelasi lucru dar formulat altfel.