Cel mai bun remediu pentru infertilitate...-20

Iulia, si eu am avut o perioada in care nici nu voiam sa aud de doc, chiar daca era clar ca aveam nevoie. Si tot din teama ca o sa-mi spuna transant ca am probleme mari si orice as face, nu se poate. Dar am inceput sa ma simt oarecum vinovata ca nu fac nimic.

M-am chinuit ingrozitor, chiar si pentru a-mi face analizele, avand in vedere ca la mine ciclul e cam inexistent. Urmaream chiar si cel mai mic semn, cea mai mica pata, care sa-mi dea un indiciu ca e un fel de ciclu (ca numai normal nu era), numaram zilele si fugeam repede sa-mi fac analizele, in ideea de a reusi sa le fac (au fost luni de zile cand nu am avut ciclul deloc).

Dupa ce in sfarsit am reusit sa le fac, am desoperit ca am infectia cu toxoplasma, desi, culmea ironiei, nu am avut niciodata pisica in casa, nu am atins nici macar cand eram copil vreo pisica. Si am mai tras si de asta vreo cateva luni bune.

Doctora la care am fost mi-a spus ca motivul infertilitatii e capacitatea ovulatorie scazuta, fapt pt care m-am infundat cu hormoni de stimulare vreo 3 luni. Evident fara niciun rezultat.

In primavara a murit tatal meu. Am sperat atunci ca Dumnezeu se gandeste ca in locul unui suflet disparut o sa apara altul.

Am schimbat doctorul. M-am gandit, poate cam tarziu, ca e bine sa cer si alta parere. Din nou analize, din nou stres ca rezultatele n-or sa fie bune.   Mi-a descoperit alta cauza: sinechie uterina. Incercare de histeroscopie, nereusita, concluzia: 'imi pare rau, doamna, dar asta e'. Acum...cu Dumnezeu inainte.

Am povestit toate acestea nu pentru a ma lamenta, nu am deloc stilul asta, desi de multe ori mi-am dat seama ca faptul ca nu am spus in gura mare ce probleme am m-a impiedicat sa obtin informatii care imi putea fi de folos. Doar ca pur si simplu nu pot sa ma vait.

Am povestit ca sa intelegeti ca e greu pentru toate, ca chiar daca noi ne vedem problemele ca fiind cele mai grave, poate exista cineva care are infinit mai mari greutati in a obtine o sarcina.

Nu stiu daca intr-un final o sa reusesc in ceea ce-mi doresc - la nivel rational sunt constienta ca e aproape imposibil - dar stiu ca am datoria de a nu ceda. Am si acum momente in care simt ca 'o iau in jos' - cum se spune, dar incerc ca momentele astea sa fie cat mai rarae si mai scurte. Imi impun, in astfel de momente, sa zic o rugaciune, chiar daca nu o zic cu maxima convingere si gandurile mele sunt imprastiate.

Si eu i-am spus sotului meu ca il rog sa se gandeasca serios daca vrea sa stea cu mine in conditiile astea. Am un imens sentiment de frustrare si de vinovatie ca-l privez de ce e mai frumos pe lumea asta. Il iubesc si mi-ar fi tare greu fara el, dar nici nu vreau sa fie nefericit doar ca tin eu cu tot dinadinsul sa stea cu mine, sa nu raman singura.

Scuze pentru polologhia asta.  Am o singura justificare: chiar simteam nevoia sa ma descarc.

Eleny, citindu-te imi dau seama cat de alintata sunt mai mult, sunt si fricoasa...ma tem de existenta vreunei probleme si in loc sa ma gandesc cum sa o infrunt, ii pun deja cruce si ma lamentez...te admir pentru putere si pentru curaj! Eu inca nu am confirmarea ca exista o problema, dar odata cu acesta confirmare am senzatia ca va veni si capitularea..poate de aceea inca nu sunt hoatarata sa merg mai departe cu investigatiile...nu ma vad in stare sa lupt...de ce? Poate pentru ca ma vad deja invinsa
La mine totul suna a lamentare si ca si tine, nu imi place sa ma plang...ba chiar aici e singurul loc unde vorbesc despre ce simt...ti-am citit povestea cu sufletul la gura si crede-ma ca am invatat ceva: trebuie sa lupt! Si o voi face

Cris

Eleny, eu sunt perfect de acord cu Cris. A dat niste sfaturi pertinente si care ne pot fi foarte utile. Schimba medicul. Si crede-ma, problema ta se poate rezolva 100%. Sunt probleme mult mai grave in lumea asta. Sunt probleme de infertilitate mult mai nasoale. Unele imposibil de tratat. Nu stiu daca iti amintesti, dar in vara noi toate iti spuneam ca un AMH mic nu e motiv de infertilitate...Medicul la care ai mers te-a indopat cu hormoni degeaba. Desi primul lucru pe care trebuia sa-l faca era sa verifice trompele, mai ales ca stia ca tu ai mai avut probleme- inteleg ca menstra iti venea o data la cateva luni. Stiu ca poate tu crezi ca noi vorbim degeaba aici, ca nu te intelegem. Dar putem invata si din experientele altora, nu numai ale noastre. Cere si alta parere, mergi la alt medic...Depinde doar de ceea ce-to doresti si esti dispusa sa faci pentru a-ti implini visul. Tu stii cel mai bine.

Eu cred in continuare ca toti oamenii au probleme, la un moment dat in viata asta. Nimeni nu e perfect multumit.Toti suntem la fel. Ne dorim sa fim fericiti...si alergam mereu dupa visul asta. NU uita daca tie ti se pare ca problema unora e floare la ureche pe langa a ta...si altii spun la fel despre dificultatile tale. A te compara mereu cu altii te indeparteaza de esenta ta.

Eu nu am copil(inca ) dar imi dau seama ca am alte daruri: un sot minunat, un job misto, un motan simpatic, nu sunt bolnava si multe multe altele. Si am pierdut si am suferit cat alti 20 intr-o viata. As putea spune asta....
Exista mereu un echilibru in viata noastra. asa cred eu...

Si pentru ca suntem la un capitol despre minuni, eu chiar cred ca mergand la biserica si spunand rugaciuni si cerand o minune si  citind un acatist nu e de ajuns... Mai trebuie sa si facem ceva. Sa cerem ajutor si inspiratie in faptele noastre. Sa ne rugam sa le lumineze Dumnezeu mintea doctorilor sa gaseasca o solutie pentru noi, sa descopere afectiunea care ne indeparteaza de visul nostru...si daca nu e sa fie, sa ne dea noua taria de a accepta si sa ne dea alte daruri care sa ne faca viata bogata.

Capul sus, fetele. Viata e frumoasa!

Ultima oara a fost editat de rona_persefona (2013-11-05 23:51:33)

Rona, multumesc pentru sfaturi si incurajari - si tie, si celorlalte fete. Evident ca orice idee imi e de mare folos, ca cea mai neinsemnata informatie poate avea, in anumite momente, o importanta capitala.

Azi o sa ma duc la alt doctor. La inceput recunosc ca mi-a fost frica sa merg la doctori, din ideea ca o sa-mi spuna clar ca nu se poate face nimic. Acum am inceput sa mai inteleg ca, oricat de grava ar fi problema, nici din punct de vedere profesional, dar nici moral, un medic n-ar trebui sa-mi puna o asemenea eticheta.

Nu gandesc nicicum ca problemele mele sunt cele mai grave. Insa raman la convingerea ca orice ai face in viata asta, oricate realizari ai avea si de orice natura, daca nu ai si nu cresti un copil, ai cam trecut degeaba prin viata, chiar daca asta tine sau nu de tine.

Frumos gand, emma si noi am vb despre asta si mi-as dori sa pot infia daca nu voi reusi sa am copilul meu natural sunt atatia copii singuri pe lume, pacat ca la noi birocratia e atat de nenorocita ca ajungi sa infiezi dupa ce bebelusul creste

Eleny sa stii ca si eu am sufletul impartit in aceasta privinta..am vb despre asta, dar am vb acum cand inca speram la un bebe al nostru...dar daca speranta asta n-ar mai si daca as pune in balanta, as prefera o viata cu un copil adoptat decat o viata fara   cine stie daca la fel ad gandi si daca as avea confirmarea ca nu pot face copii

Eu imi doresc sa nu fiu pusa in situatia de a alege, niciodata nu mi-a placut sa aleg, indiferent despre ce a fost vorba. M-am mai rugat in ultimul timp si ca Dumnezeu sa-mi indrepte pasii si calea spre cel mai bun si potrivit doctor pentru mine.

Dupa o perioada in care am am tot avut tot felul de probleme, si nu simple, in afara de cele ale mele, si dupa ce am rezistat destul de bine, acum am inceput sa cedez. Simt ca nu mai pot, nu mai rezist, am obosit si am impresia ca totul e in zadar, toata lupta e degeaba. Poate ar fi cazul sa renunt, sa inteleg ca asta e si nu se poate face nimic si sa nu ma mai zbat de pomana. In orice incercare ma lovesc de o noua problema, mereu apare altceva, nu e nimic care sa-mi dea speranta.

si ne dai tu solutii sa facem copii,adiocelulita?

idem ai 2 like-uri