Exista viata dupa chiuretaj?!-5

"s-a intamplat..il dau afara, il pastrez"...astea erau vorbele ei...ii era indiferenta situatia, ceea ce conta era doar ce spunea idiotul acela, pe el sa nu il piarda..nu s-a opus in niciun fel in final, era oarecum relaxata, doar speriata de doctor si de spital..

hmm..idiotul ala va avea o discutie cu mine si mama, a jucat doar teatru, nu era nimic concret intre ei..il calc in picioare..nu am urat niciodata pe nimeni, insa acum urasc.

da, foarte bine zis, pink
cred ca nici amestecul asta excesiv in continuare in viata ei, discutiile cu prietenul ei s.a.m.d. nu ar ajuta pe nimeni

am stat mult sa ma gandesc daca postez sau nu la topicul asta. pentru ca din pacate toate topicurile cu subiectul asta au degenrat... in ceea ce a degerat si asta.
haideti sa nu alegem sa transformam discutia in altceva decat a dorit initiatoarea topicului. pentru ca problema nu este pro/contra avort, ci este asta:

insa eu nu mai pot...de ieri nu mai sunt om...imi este rusine, frica...

faptul este deja consumat, nu ne-a cerut nimeni parerea cu privire la legitimitatea sau moralitatea lui, onyca ne-a cerut un sfat vizavi de sentimentele cu care se confrunta ea azi.
ca idee generala nu pot decat sa fiu intru totul de acord cu heimdall, n-am ce sa mai adaug la parerea ei.
ce pot sa mai adaug, onyca, este urmatorul lucru: intr-un complex de imprejurari pe care doar voi il cunoasteti exact (adica doar tu si mama ta), ati luat o decizie. sunt convinsa ca ati cumpanit indelung asupra ei (spui ca sunteti credinciosi), ca ati pus in balanta toate aspectele care trebuiau luate in considerare. si ati ales. asta n-o mai poate schimba nimeni acum. ce poti tu sa faci este sa discuti cu mama ta despre sentimentele astea care te apasa. pentru ca, odata ce ai luat  decizie, iti asumi automat si consecintele care decurg din ea. nu inteleg de ce anume ti-e frica, la fel cum nu inteleg de cine ti-e rusine. si nici nu mi se pare avortul o chestiune care sa tina de notiunea de rusine, e o decizie care e personala/intima si care nu ar trebui disecata in prezenta altora. asa ca nu vad de ce sau de cine ar trebui sa-i fie rusine surorii tale...
la fel, tu ar trebui sa te impaci acum cu decizia pe care ai/ati luat-o. sigur ca e discutabil aspectul punctat de heimdall, respectiv granita aceea foarte fina intre discernamantul unei persoane si lipsa acestuia, lipsa care necesita luarea deciziilor de catre alte persoane. voi ati considerat ca el lipseste (in privinta asta cel putin) si ati actionat in consecinta.

Poate ca" sunt multe...poate ca avea probleme,poate ca nu,de unde stim?stia atunci doctorul?sau putea  vreun  doctor sa garanteze asta? fiecare copil are dreptul la viata.Numai ca noi....de ce sa nu acceptam adevarul? acum ca sora avea probleme  si nu putea sa decida singura e altceva, daca asa e...acum eu n am inteles daca avea ea sigura putere de decizie sau nu.. sunt de acord cu Denorah si cu Blue.

Ultima oara a fost editat de LikeIt (2012-06-09 21:27:01)