O casnicie fericita...sau o cariera reusita?-14

P?nă pe la 24-25 de ani, eu nu prea am ştiut ce vreau sa fac cu viaţa mea, profesional vorbind. Am ?ncercat mai multe direcţii p?nă să o găsesc pe cea bună, care ?mi place.
Acum, la 27 de ani, fac o specializare care va face diferenţa intre "doar un job" si "cariera" in meseria mea. Si odată terminata specializarea, va trebui imediat sa   o fructific, sa intru puţin (mai mult) in p?ine.
Doar ca tot acuma a ?nceput să-mi sune ceasul biologic rău de tot si vreau si copil, că organismul meu nu ?ntinereşte.
Şi de aici dilema mea, că nu ştiu ce şi cum şi ?n ce ordine să fac.
Nu pot să zic ?Hai că acuma mai trag tare 10 ani să mă satur si apoi mă liniştesc şi graţie tehnologiei medicale moderne, cumva-cumva, fac un copil la 37-40 de ani?. N-aş vrea să fie aşa o diferenţă mare ?ntre mine şi copil, deja 30 mi se pare un pic cam mult dar nu mai am ce face.
Dar nici nu pot să las baltă tot, să apăs pe "hold" şi să ies din activitate 1-2 ani p?nă fac copilul şi stau cu el acasă, ca apoi să o iau iar (aproape) de la ?nceput.

Mai mult, pe mine nu mă mulţumeşte DOAR una din astea două. ?n sensul de a le face pe r?nd. Nici să muncesc p?nă pic lată dar să nu am o familie cu care să mă bucur de realizări şi cu care să cheltui banii, dar nici nu aş putea să mă ocup exclusiv de familie (pt mai mult de 2-3 luni) fără să n-am nicio satisfacţie profesională, pe l?ngă bucuria firească de a-mi vedea bebeluşul cresc?nd.

Am nevoie de c?te un pic din fiecare, de un oarecare echilibru şi nu prea ştiu cum să fac.

la 21 ani am ales intai sa-mi fac o cariera si la 24 mi-am facut si o familie.copilul   zic eu trebuie sa-l faci cand esti pregatita si eu abia acuma ma simt in stare si fac 30.

Eu in momentul asta parca sunt presata de timp sa fac un bebe , am impresia ca-s deja batrana la 25 ani , eu imi doream de mult dar asa a fost sa fie ...asa vrea o familia cat mai repede si apoi ma indrept si catree cariera cu pasi repezi , n-as vrea sa stau 2 ani acasa cu bebele , cred ca un an ar fi de ajuns 

hmmmm ......ce imi doresc mai mult ....sincer, la momentul actual consider ca am un job fain dar daca ar fi vorba sa trebuisca sa ma mut cu familia in partea opusa de lume, as face-o fara sa ma uit in urma .....as lasa totul pentru fericirea mea personala ....cariera poti face oriunde, familie in schimb nu .....
si da, as lasa orice pentru a avea un copil si pentru al creste intr-un mod cat mai placut .....cariera poti sa faci si la 40-50 de ani ....copii nu ....nu degeaba se spune "toate la timpul lor"

nu mai zic ca si iubitul meu e foarte familist de felul lui.. nu va spun cum stam si ne uitam pe la raioanele de imbracaminte pt copii si ne minunam cat de micute sunt toate lucrusoarele... asa suntem noi, mai oldschool

tu si iubitul tau? sau noi? eu implinesc 19... amandoi de fapt.. suntem precoce, stim

mama cred ca daca as trece de 20 m-as panica deja.. asa sunt eu. mereu m-am visat avand copii devreme, casatorindu-ma devreme..

nu, ziceam ca si acuma sunt nerabdatoare (nu vreau copil, e doar utopie evident ) cand o sa trec de 20 o sa fiu si mai nerabdatoare deabea astept sa am familia mea

Eu stiu ca foarte multe prioritati ti se schimba in momentul in care ai un copil si ca iti schimbi modul de a gandi complet, etc. Stiu de la altii, ca pana nu o sa fiu in situatia aia, nu am cum sa stiu sigur. Pana atunci asa gandesc, ca o sa fac tot posibilul sa le fac pe amandoua, cat mai bine, si jobul si copilul. Chiar daca evident copilul va fi mai important.

Dar un alt motiv pentru care vreau sa imi dau copilul la cresa si la gradi este ca am avut in jurul meu destule exemple de copii care au stat numai cu mamele in primii ani de viata si asa s-au obisnuit, ca nu mai puteau sta cu nimeni altcineva. Si ma ingrozeste ideea de a nu putea - de exemplu - sa merg intr-un weekend undeva cu sotul,sau de ce nu, intr-o delegatie in alt oras - si sa ma sune mama /soacra ca urla copilul non stop ca nu poate sta fara mine. Am auzit cazuri reale. Sau care nu puteau cobori pana la ABC ca li se agata copilul de picior sa-l ia si pe el, chestie de 5 minute cand mergi si vii. De aia vreau sa-l invat cat mai adaptabil la orice membru al familiei, la orice pat in care sa doarma, sa asculte si de ei nu doar de mine, etc.

Si de altfel, cand eram mici multe dintre noi, prin anii 80, mamele nu stateau atata acasa, cel putin a mea nu cred ca a stat decat cateva luni, dupa care a trebuit sa se intoarca la serviciu. Apoi m-a dus la bunici, dar si ei lucrau si ma duceau la gradi. Si n-am avut niciun moment senzatia de abandon, ci am invatat ca ai mei ma iubesc dar au si servicii. Si parintii si bunicii 

Ultima oara a fost editat de kathrynn (2010-11-05 21:23:27)