|
Nu esti logat.
Rana pe col si alte probleme#1 2006-12-20 11:50:01
rana pe col si alte problemedraga doctoressa, am nevoie de un sfat. pe scurt povestea mea se poate rezuma asa: de vreo 10 ani de zile (in conditiile in care am 23 de ani si mi-am inceput viata sexuala acum 3 ani si jumatate) prezint niste scurgeri vaginale destul de abundente. acum aproximativ 3 ani am fost pentru prima data la ginecolog, unde la lama a iesit diagnosticul "flora gradul 3", vulvovaginita si o iritatie si am primit tratament cu zanocin si ceva ovule, nizoral parca, dar nu mai retin exact, plus spalaturi cu musetel. ar fi trebuit si partenerul, dar nu mai aveam la vremea aceea. am facut tratamentul, o saptamana dupa aceea totul a fost in regula, apoi scurgerile au revenit ca inainte. acum un an am fost la un alt medic, la care analizele au iesit tot "flora gradul 3" si o rana pe col. am primit numai tratament cu ovule "magistral" si spalaturi cu femigin. prima data cand am facut tratamentul la farmacie mi s-a dat din greseala tricomicon, iar eu nestiind despre ce este vorba, am facut tratamentul asa, apoi l-am repetat cu ovulele "magistral". mi s-a spus ca partenerul nu trebuie sa urmeze niciun tratament, fiind vorba de ceva nespecific si netransmisibil. tratamentul a avut acelasi rezultat ca si data trecuta. in fine, dupa aproximativ jumatate de an am fost la un alt medic, acelasi diagnostic "flora gradul 3" si vaginita nespecifica plus rana pe col. am facut tratament cu cervugid ovule 12 zile si ciprofloxacina tablete. tot acelasi rezultat. tot asa, medicul mi-a zis ca partenerul nu trebuie tratat. tot nu se stie despre ce e vorba exact. testul papanicolau parca a iesit clasa a 2-a de fiecare data (nu mai stiu ce clasa exact, insa stiu ca nu erau probleme). alte simptome nu am avut niciodata, mancarimi, usturimi, ulceratii sau alte probleme, numai scurgerea aceea pe care o gasesc exagerata si mi se pare deranjanta. a, si ar mai fi de adaugat ca de putine ori nu am simtit absolut nici o mica durere, nici un mic disconfort in cadrul actului sexual, dar in general aceasta durere se manifesta numai la inceputul actului sexual, pentru cateva secunde, apoi disparea rapid, iar pe de alta parte placerea in general in timpul actului este foarte intensa. nu cred ca acest mic disconfort sa se datoreze lipsei de lubrifiere pentru ca ma simt "uda" si partenerul tot asa crede. de cateva zile parca am un usor disconfort dupa act si din cand in cand o usoara mancarime si am observat ca am doua dungi rosietice pe interiorul labiilor mici, ca niste mici zgarieturi, dar f slab vizibile. ma gandesc ca este posibil sa fie chiar zgarieturi (de la unghii sau un fir de par care sa fi ramas pe acolo si sa fie presat). ma gandeam ca as putea repeta tratamentul cu cervugid, de data asta 6 zile intensiv in loc de 12 (asa cum initial a zis doctorita, 6 zile ori 2 ovule, apoi a zis 12 zile cate unul) si sa incerc oare sa fac instilatii cu iaurt (nu prea stiu ce sunt, dar ma documentez pe site ca aici am auzit de ele)? ca nu stiu ce sa mai fac sa mi se echilibreze flora asta. probleme am cu mult inainte de a imi incepe viata sexuala, iar rana, dupa spusele medicilor, se datoreaza procesului de eroziune datorita scurgerilor (si probabil scurgerile sunt intretinute de rana samd)... ce sa fac? m-am saturat sa tot merg la medici, sa mi se spuna ca nu se stie exact ce e, nu e transmisibil, nu e candida sau altceva, nu e nimic dar totusi ce e?? si sa primesc tratamente cu efect de o saptamana...tratamente in care trebuie sa si intrerup viata sexuala...samd! Ultima oara a fost editat de plummy (2006-12-20 11:50:47) Offline #2 2006-12-20 12:02:38
Re: rana pe col si alte problemeplummy, am sa ma risc sa iti spun ca scurgerea ta este hormonala, asa esti tu de felul tau, mai uda. Eu zic sa te linistesti cu tratamentele, rana pe col daca chiar era ti-o cauteriza cineva pina acum. Asadar nici din cauza ei nu-ti fa griji. Evita spalaturile vaginale frecvente(nu mai des de 2-ori pe sapt sau dupa fiecare contact sexual si atinci doar cu apa si nu cu irigatorul) evita tampoanele tip OB si lenjeria intima din plastic si obisnuieste-te cu ideea ca secretia ta vaginala e mai abundenta ceea ce nu e o problema. daca vei insista cu fel de fel de tratamente vei reusi sa dereglezi flora vaginala pina la urma si chiar vei incepe sa ai probleme Comentariile de mai sus au in exclusivitate scop informativ si educativ. Ele nu sunt menite si nu pot inlocui examinarea directa de catre medic. Offline #3 2006-12-20 12:11:38
Re: rana pe col si alte problememultumesc mult pentru raspuns, ar fi foarte bine sa fie asa. insa totusi, rana de pe col nu poate duce in timp la cancer? cel putin asa mi-a zis ultimul medic la care am fost, ca nu trebuie neglijata? sunt f stresata cuchestia asta. si, daca este, se poate vindeca prin tratament cu ovule (cervugid) sau va trebui in final cauterizata? primul medic mi-a zis ca e "mica", al doilea "destul de maricica" si trecuse numai jumatate de an? nu cred sa fi crescut atat in asa putin timp. Offline #4 2006-12-20 12:33:56
Re: rana pe col si alte problemeplummy, ranile pe col, daca nu se vindeca de la sine, de regula se cauterizeaza. Am auzit de multe tratamente cu ovule incercate insa pe nimeni care sa fi reusit sa inchida o rana pe col astfel. Comentariile de mai sus au in exclusivitate scop informativ si educativ. Ele nu sunt menite si nu pot inlocui examinarea directa de catre medic. Offline #5 2006-12-20 12:39:28
Re: rana pe col si alte problememultumesc mult! asa o sa fac in ianuarie. Offline Publicitateloading...
#6 2006-12-26 14:16:15
Re: rana pe col si alte problemeam cautat pe forum o discutzie despre ob-rui shi am ramas aici sa intreb...ce prblm cauzeaza ob-urile shi kre sunt simptomele bn yo am habar de prblml cauzate de ob-uri o colega de-a mea a fost internata in spital am mai povestit eu pe forum despre asta o acuzau toti k a facut avort dar ea avea o infectzie de la ob-uri shi a fost la un pas sa moara...dar...nu mi-a explikt exact simptome shi etc...asha k va rog mult de tot spuneti-mi shi mie ce se poate intampla in urma folosirii tampoanelor interne... pt k in ultimele doua luni am avut o senzatzie foarte ciudata atunci knd foloseam ob-urile(mentzionez k numai tampoane interne foloseam ziua...doar noaptea puneam absorbant dar nu mereu.,,), iar luna asta am pus doar de 3-4 ori tampoane interne adik o zi shi o noapte la o petrcere shi am o senzatzie foarte ciudata nu ma pot pune pe scaun de durere simt k ma dor ovarele foarte foarte tare...in timpul actului sexual nu mai zic...k ma doare de innebunesc...dar se poate sa fie shi faptul k ma gandesc yo prea mult( sa nu ma doara sa nu ma doara)shi knd ma relaxez park mai trece...oricum mi se pare ciudat ash vrea sa ma duc la doctor dar aqm nu am cum k medicul meu e in concediu de sarbatori...astea...ash vrea un sfat ceva...aa am incercat s afac spalaturi vaginale cu pliculetze de femigin dizolvate ori in ceai ori in apa caldutza shi puse in pompitze din alea de neogyn(medicul mi-a zis sa pastreze pompitzele dupa ce cumpar de la farmacie lechidul ala cu pompitza asha shi sa le folosesc asha)...shi ma lasa durerea pe moment...shi ink o ora dupa aia sa zic dar mai mult nu...ash fi incercat shi ovule gynozol dar nujt dk avea rost d-asta va rog dati-mi un sfat Ultima oara a fost editat de mielushik (2006-12-26 14:19:08) Offline #7 2006-12-26 16:51:39
Re: rana pe col si alte problememergi la un alt medic. de maine cred ca gasesti un cabinet particular deschis. Nobody home Offline #8 2006-12-26 20:01:05
Re: rana pe col si alte problemese pare k multe rani pe col se pot vindeca prin cauterizare.. ar trebui sa acceptam asta.. altfel nu se poate (mai rar se pot vindeca prin ovule si spalaturi).. asta e concluzia mea.. sper k am inteles bine.. plummy, cred k ar fi bine sa ramai la un singur medic. in timpul tratamentului e recomandat sa nu ai contacte sexuale (daca iei ovule, faci spalaturi si ai contacte - sa nu afectezi intr-un fel mucoasa uterina ce oricum are acea rana, e sensibila, nu suporta mediul acid; ma rog poate folosesti prezervativ) si sa stai departe de frig, umezeala.. k deasta nu o functiona tratamentul.. mie asa mi-a spus doctorita, k si eu am rana pe col.. m-a prins frigul si umezeala si mi-a recidivat (bine -aveam si o anexita, dar e pe cale de vindecare), de unde rezulta timp si bani pierduti, medicamente luate aiurea, spalaturi si ovule luate degeaba.. (poate nu chiar degeaba, dar nu te vindeci mai rpd).. asa vad eu lucrurile.. scuza-ma daca te-am deranjat You think you know but you have no idea Offline #9 2006-12-27 14:16:31
Re: rana pe col si alte problememielushik, eu zic sa iei ceva antiinflamatorii, de tip aulin sau paduden sau nurofen si te vor lasa durerile. E foarte posibil sa ai anexita si atunci un tratament antibiotic va fi necesar, insa va stabili ginecologul asta. Nu cred ca ob-urile sunt de vina la tine....prietena ta e posibil sa fi facut soc toxico-septic(scrie si pe prospectul din cutia de ob despre el) Comentariile de mai sus au in exclusivitate scop informativ si educativ. Ele nu sunt menite si nu pot inlocui examinarea directa de catre medic. Offline #10 2006-12-28 20:52:14
Re: rana pe col si alte problemeexact asta a facut prietena mea k nu mai shtiam cum se numeshte soc toxico-septic...shi i-a fost foarte foarte rau...ok o sa incerc cu nurofen pana vine medicul...am telefonat azi la spital shi mi s-a spus s aincerc dupa revelion...deci asta voi face....pana atunci iau nurofen...k shtiu k nu interactzioneaza cu antibebe....mulztumesc frumos pt sfaturi Offline #11 2006-12-28 20:53:51
Re: rana pe col si alte problemeE acelasi lucru cu sindromul de soc toxic? #12 2006-12-29 13:05:56
Re: rana pe col si alte problemeda, e acelasi lucru Comentariile de mai sus au in exclusivitate scop informativ si educativ. Ele nu sunt menite si nu pot inlocui examinarea directa de catre medic. Offline #13 2007-01-11 16:51:54
Re: rana pe col si alte problemeok, deci scurgerea parca devine tot mai urata si mai enervanta, am fost la medic, am facut analizele si a iesit ceva de genul vulvovaginita acuta, cervicita eroziva, papanicolau cl II proces eroziv moderat nespecific. nici o infectie, doar flora bacilara exacerbata si alte cele. am inteles ca voi face cauterizare ca se pare ca rana nu a cedat la tratamentul cu ovule. aafurisita rana, de vreme ce nu am avut avorturi, sarcini, infectii sexuale, parteneri multipli...si totusi... in fine, din spusele medicului este o predispozitie mostenita intrebarea mea este: Ultima oara a fost editat de plummy (2007-01-11 17:48:35) Offline #14 2007-01-12 11:56:04
Re: rana pe col si alte problemesa o luam pe rind: Comentariile de mai sus au in exclusivitate scop informativ si educativ. Ele nu sunt menite si nu pot inlocui examinarea directa de catre medic. Offline #15 2007-01-12 14:29:01
Re: rana pe col si alte problememultumesc pentru raspuns, am primit si rezultatul de la lama (de unde am scris inainte era numai ce aparuse pe citologie) Ultima oara a fost editat de plummy (2007-01-12 15:25:57) Offline #16 2007-01-14 01:37:24
Re: rana pe col si alte probleme
Am si eu aceleasi probleme...o candida care nu mai trece.deja am 2 tratamente consecutive si nu stiu ce sa mai fac.Dupa tratamete apar iarasi senzatii de mancarime, o scurgere dubioasa si o depunere albicioasa pe labii.Revine iar si iar.Si am si rana pe col pe acre n-o pot cauteriza pana nu trece candida. Offline #17 2007-01-14 11:38:18
Re: rana pe col si alte problemeda un <cauta> aici pe forum.s-a mai discutat despre tratamente candida. Si-mi vine cateodata s'arunc cu grijile, problemele, cu mainile sus in aer...Si-mi place cateodata sa infrunt necazurile, stresul, gandurile cu mainile sus in aer Offline #18 2007-01-14 12:11:13
Re: rana pe col si alte probleme
Am cautat. Pe mine ma intereseaza sa tartez o candida care a reaparut dupa 2 tratamente consecutive,nu una aparuta uzual.Fac tratamente de ani de zile.Fiecare caz e special si chiar daca am citit si celelalte sub n-am gasit raspuns. Offline #19 2007-01-14 13:13:14
Re: rana pe col si alte problemecandida se trateaza de cate ori apare ca si cum ar fi aparut prima data, din cate am inteles... Nobody home Offline © Anticonceptionale.ro. Reproducerea integrala sau partiala a textelor sau a fotografiilor din oricare pagina a site-ului anticonceptionale.ro va fi posibila numai cu acordul nostru scris. |
|