Iubitii nostri si italia-2

deci...parintii mei sunt divortati si locuiesc cu tata...daca plec in italia, el imi va spune cu siguranta ca la el acasa nu am ce sa mai calc...deci voi fi singura in toata treaba asta in 2-3 ani strang ceva bani ca macar sa incep facultatea si pe parcurs voi gasi resurse sa o platesc...facultatea mai mult ca sigur va fi la id pt ca va trebui sa muncesc fff mult ca sa ma intretin...loc de munca imi va gasi el inainte sa plec acolo pt a nu sta ceva timp fara sa muncesc...tin sa spun ca el mai are 2 ani de scoala si nu il las sa renunte pt ca va avea nevoie cel putin de diploma de bac...m-am gandit si am calcultat si asa e cel mai bine...sa fac o facultate aici ar insemna sa mai stam inca 5-6 ani departe unul de celalalt si e imposibil din punctul meu de vedere pt ca vreau sa fiu langa el inca nu stiu cum sa fac ca sa plec pt ca daca afla tata va iesi cu scandal dar cred ca e cea mai buna solutie pt ca alta sincer nu vad nu stiu cum veti rezista voi atat de mult departe unul de celalalt...eu deja simt ca ma urc pe pereti de dor si imi e aproape imposibil sa ma gandesc ca va fi la fel inca muuulti ani

uff si eu am o situatie grea cu tatal meu. nu il accepta pe prietenul meu. a aflat de el in primul an de cand eram impreuna. nu i-a placut de el deoarece e mai mic ca mine si in plus sta intr-un cartier in care majoritatea sunt rommi.
bineinteles ca tata mi-a interzis sa mai vb cu el, dar nu am putut face asta si in urma tuturor sacrificiilor pe care le fac eu cu prietenul meu pentru a ne putea vedea iata ca si in ziua de azi suntem impreuna...avem 3 ani... si sincer chiar avem ganduri mari.
acum este plecat in spania, dar se va intoarce in decembrie...si mi-a promis ca odata cu intoarcea lui in tara ma va scapa de "calvarul" vietii mele (tata) si k ma voi muta la el.
mai am un an de facultate...abia astept sa il termin...
totusi eu cred ca dragostea poate invinge orice obstacol...si ca o sa rasara candva si soarele pe strada noastra candva.

daniela, dar mama ta ce parere are ? macar ea e de partea ta ? daca voi va intelegeti bine, va iubiti (si asta se vede, daca aveti 3 ani de relatie) si mai aveti si planuri de viitor impreuna, nu renunta sub nici o forma. tatal tau va accepta in cele din urma, si chiar daca nu (il) accepta, tu pastreaza o relatie buna cu el. de parinti avem nevoie toata viata. ia-ti curaj si mai rezista ! vor veni si vremuri bune ! da, dragostea poate invinge orice obstacol !.. kiar daca pt unii sunt doar vorbe "mari", eu cred in ele si sunt sigura ca asa este.

Ultima oara a fost editat de adina84 (2007-09-15 19:13:37)

cate suntem in situatia asta......eu am momente incare incep sa plang si jumatate de ora sau o ora plang incontinuu.

trebuie sa fim tari sau cel putin asa sa parem in fata altora.si eu sper ca dupa atata tristete sa avem parte de bucurii si de fericire alaturi de ei.meritam

si mai trist e cand parintii nu sunt de acord cu relatia si in fata lor trebuie ori sa ne prefacem ca n-eam despartit, ori ca nu renuntam...eu ma incadrez in a 2a situatie...cam de fiecare data cand vb cu tata despre asta iese cu scantei dar nu renunt!!
aveti dreptate...va veni si momentul in care vom fi si noi fericite alaturi de ei...

dati`mi voie sa va spun ca si eu sunt in situatia asta:D
a plecat de 2 saptamani:-s

mama imi zice mereu sa nu fiu fariera sa il astept pt ca beietii sunt cu 2 fete si sigur el are pe cineva acolo.si de fiecare data ii iau apararea si ii spun mamei ca il cunosc suficient ca sa stiu ce fel de persoana e.dar ea o tine pe a ei......sper sa nu aiba dreptate. acum imi vine sa plang de draci ca nu puteam vb (((((((((((

pe de-o parte ma bucur ca aflu ca nu sunt singura care trece prin asta insa nu ma bucur ca trebuie sa suportati atatea din partea parintilor...stiu cum e si mie tata imi zice ca sunt fraiera ca il astept, ca cica sa-mi gasesc pe altul ca nu voi avea un viitor cu prietenul meu si kestii de-astea pe care din pacate le pun la suflet si ma doare..nu e de ajuns ca trebuie sa suport distanta? mai trebuie sa intervina si el ?((( oricum...din punctul meu de vedere decizia e luata...nu stiu cum voi face pasul dar cu siguranta voi pleca la el...

ba da oana.asa ma simt si eu in momenutl asta!sunt suparata foc!nu mai suport situatia asta!eu stau si ii dau mesaje toata ziua ce fac si el nu imi da nimic.pur si simplu innebunesc!adica incep sa devin paranoica.am impresia ca vorbesc cu telefonul,cand ii dau mesaje.pentru ca stiu ca le dau,dar inapoi nu primesc nimic.eu il inteleg ca e mai dificil acum la inceput,dar pur si simplu nu mai pot de draci!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!vreau sa imi dea si mie ceva!cum vrea el sa mearga relatia,sa nu se raceasca daca eu nu mai stiu nimic de el?de ce e totul asa de greu?de ceeeeeee?de ce nu pot sa zambesc si eu cu toata inima?mi-e asa de dor de zilele cand eram fericita!uneori am impresia ca am visat totul.ca iubitul meu nu exista....