Mame agresive-7

_alexa_ a scris:

Sincer cand vine vorba de iesit in parc si eu sunt putin paranoica. Il las sa faca orice vrea, dar stau langa el. Daca pica de ex de pe topogan sa am cum sa-l prind. In schimb nu-l las sa se indeparteze de mine, merg dupa el oriunde se duce. Daca a depasit 2m distanta am luat-o la fuga dupa el. Tot ce am in cap eu este: "daca mi-l fura cineva?" avand in vedere de cate cazuri am auzit. Mi-e frica, traiesc cu o frica constanta in mine sa nu se intample asta. Poate e ceva normal... Singurul lucru care nu-l las sa faca este sa se duca la groapa cu nisip. Nu ca se murdareste (ca oricum nu spal eu hainele ci masina) dar ca baga nisip in el de zici ca-i cine stie ce gustos

Exact asa sunt si eu!

Katami, eu nu pot intelege de ce unii lovesc copiii. Cum nu il intelegeam nici pe sotul meu, cand o mai altoia. Acum, ca e mare, nu o mai face. Si mie mi se pare chiar paradoxal. Adica puiul acela mic, care nu se poate apara, si nu poate nici protesta, merita sa fie lovit? I-am si spus sotului meu, ca eu ar trebui sa il lovesc cand nu imi convine ceva? Avea obiceiul tampit de a ii da peste gurita, ceea ce pe mine ma scotea din minti! Nu il pot intelege, cum putea sa o loveasca peste gurita?

Se mai enerva cand nu facea bine ceva. I-am explicat - sotului! - ca unui copil trebuie sa ii explici unde a gresit si de ce, nu doar sa ii spui NU E VOIE!

Ultima oara a fost editat de Marlyn (2010-10-05 22:07:56)

si eu le dau mana libera la copii...ii las la nisip, dar am grija sa nu bage in gura...in schimb luci e mult mai grijuliu si i-am spus sa-i mai lase si sa-i supravegheze de aproape...parerea mea e ca e datoria noastra sa-i indrumam, dar sa-i lasam mai intai sa vedem cum se descurca si ei...acum cateva sapt eram la joaca, la nisip si a venit un baiat mai mare la darius si il tot speria, darius nu s-a speriat, il ignora...el l-am lasat pe baitul ala in pace...in schimb luci m-a certat, ca de ce nu l-am luat la rost...atat timp cand darius nu s-a speriat si nu l-a deranjat pt ce sa reactionez? voi interveni in mom in care vad ca ei nu se pot apara, increderea in ei cum o capata?

pacat maryl ca s-a inatmpat asa...sa inteleg ca n-ai avut cum sa-l faci pe sot sa inteleaga ca a gresit 

a scris:

Am citit tot ce ati scris aici si am cazut pe ganduri.. ma gandesc cu groaza ca nu voi stii sa ma comport cu copilul meu

Am fost un copil timid, rusinos, nu aveam curaj nici sa vorbesc. Se pare ca le-a reusit educatia pe care mi-au oferit-o.
Problema e ca nu mi-au dezvoltat si respectul de sine, increderea in mine, am ramas acelasi copil timid care are impresia ca toata lumea e mai desteapta si mai speciala decat el.
Cand eram mica, toti copiii din fata blocului aveau voie sa faca mult mai multe decat mine. Eu aveam ora de intrat in casa mai devreme decat toti ceilalti, cand toti se duceau "pana la colt" eu trebuia sa ii astept la scara blocului, ca daca iese mama pe geam si nu ma vede ??? Iar daca uneori ma mai duceam si eu cu ei, ma astepta acasa scandalul de pe lume si amenintari de tot felul.. oribil sa cresti cu frica de parinti si cu frica de a face orice.

Sper din tot sufletul sa-mi dea Dumnezeu minte si sa pot sa-mi cresc copiii altfel decat m-au crescut ai mei pe mine. Nu zic ca au fost niste parinti rai, le sunt recunoscatoare ca nu mi-a lipsit niciodata nimic... dar.... pot sa spun ca sunt ignoranti. Nu stiau daca fac bine sau nu, actionau la primul impuls si nu ii interesau consecintele pe termen lung, probabil nici nu erau constienti de asa ceva.

Clar, nu vreau ca si copiii mei sa se simta cum m-am simtit eu toata copilaria, dar ce faci daca il lasi prea liber si dai in partea cealalta?

parca as fi scris eu...in plus eu nu m'am simtit dorita...ai mei s'au casatorit la 20 de ani DIN CAUZA mea (deci nu m'au vrut, m'au facut pentru ca n'au avut de ales), au fost nevoiti sa locuiasca cu parintii tatalui meu tot din cauza ca erau foarte tineri, maica'mea nu s'a inteles niciodata cu soacra, iar toate frustrarile ei s'au revarsat asupra mea. Imi aduc si acum aminte fraza pe care mi'o arunca maica'mea cand o enervam cu ceva "mai bine ma duceam la buda si trageam apa decat sa te fac pe tine".
Din fericire pana pe la 7 ani am cam stat pe la bunici, iar venitul acasa era un chin. Ma gandeam zilele astea ca eu nu le'am spus niciodata alor mei "te iubesc" pentru simplul fapt ca in familia mea orice manifestare a sentimentelor era considerata semn de slabiciune si motiv de mistouri.

sunt multe lucruri pe care as vrea sa le spun, ca din cauza lor sunt o inadaptata, ca din cauza lor am impresia ca toata lumea rade de mine si mi'e rusine sa vorbesc in public tocmai ca sa nu se rada de mine...
Cat despre un copil, mi'e teama sa fac unul tocmai pentru a nu fi un parinte rau...

fetelor nu exista parinte profiii...fiecare parinte face cum crede el ca e bine...hai sa nu ne condamnam parintii..si eu am facut asta..dar sunt la o varsta la care deja nu mai depind de ei asa ca trebuie sa iau initiativa si decizile eu...suntem destul de maturi pt a nu mai da vina pe ei...deacum incolo ne educam singuri...si poate copii vostri o sa va creada pe voi ignorante..asta e atat au putut bucurativa de momentele bune..

Emilya a scris:

czuky chiar daca avem o anumita varsta, actiunile parintilor lasa urme care cu greu se pot sterge, uneori niciodata

de acord... desi ce zice czuky e corect macar ca deziderat.

emilya si din greselile alor nostri avem ce invata... n-are de ce sa-ti fie frica sa fii mama, vei sti ce greseli sa eviti (si, evident, vei face unele noi, ca nimeni nu e perfect )

e trist fetelor, asa e parintii marcheaza copii pe viata prin comportament si atmosfera din casa pe care o impun...nu pot sa zic ca eu am vazut numai lucruri bune, tata o inseala pe mama f mult, o chinuia si o tratat urat, iar mama n-a divortat pt ca vroia tata la copii...nu pot sa o judec, nu sunt eu omul sa judec pe nimeni, nu am acest drept, dar aceasta decizie sa ramana lg tatal copiilor ei nu a fost cred ca cea mai buna alegere...asa ca am vazut multa violenta in casa, bautura, femei...distractii si am zis ca vreau sa impun in casa noastra sa fie liniste, iar daca noi ca si parinti mai avem neintelegeri copii sa nu le afle...emilya imi pare f rau pt copilaria ta, mai gandeste-te ca poti chiar tu sa schimbi ceva, nu-ti face griji ca vei fii un parinte rau pt ca invatam din greselile parintilor 

culmea e ca desi unele lucruri ies la suprafata din cand in cand nu pot sa ii indepartez, sa ma doara undeva de ei sau sa ii urasc...incerc chiar si acum sa ma apropii deci cateodata mi-o iau in freza

emilya eu am stat cu tata pana a murit , practic mi-a murit in brate..l-am ingrijit, l-am spalat si i-am dat de mancare...chiar daca s-a purtat urat cu mama pt mine a fost si va ramane cel mai bun tata pe care l-as fii putut avea...incearca sa lasi de la tine si sa-i ierti, ai nevoie de ei asa cum sunt

Doamne fereste