Psihologia copilului - de la perioada prenatala la marea copilarie-38

pai diferenta dintre acasa si public i-o insufli tu, explicandu-i in amanunt toate nimicurile ce se intampla in jurul lui. asta se face cu rabdare si...dedicare.
de ex, cand merg cu yannick in biserica si incepe sa tipe, ii spun la urece, aici suntem la biserica, nu putem tipa, tre sa ascultam etc.

nu-l ti intr-un balon, dar nu-i insufli rusinea, ci codul bunelor maniere sa zic asa. ii explici cum este bine/frumos sa faca.

eu nu m-as zbate sa obtin locul ce-l vrea copilul meu de la cineva mai imatur ca el care vrea sa-mi invete mie copilul buna-purtare. i-as explica lui. atat. mama aia daca n0a facut-o a avut motivele ei, nu stiu.

eu asa as face si n-ar insemna ca-l tin in balon, dar nici ca-i dau pe fata la 3-4 ani cat de rea e lumea doar ca "sa nu fie trecerea traumatizanta"

iar replica mea "stai sa nasti" n-a fost deloc cu intelesul ce l-ai luat tu.
era, stai sa nasti sa vezi ce dragoste care accepta totul vei simti. chiar si crize in autobuz, farasa simti ca l-ai da cu capul de pereti pe copil, asa cum probabil simti pt alti copii in crize.

deno, pai asta ziceam si eu. sa-i explici frumos copilului ca nu se cade sa faca in public tot ce face el acasa. de ce nu se cade... nu stiu. daca nu pt ca "e rusine", atunci poate gasesti un motiv mai bun - poate sa-i dai ca exemplu ceilalti oameni si copii din jur. important e sa-i spui ceva copilului, nu sa-l lasi sa faca circ, pt ca ai citit tu ca sunt normale crizele la varsta lui. da, tu ai citit, dar tipa de 20 ani de langa tine nu stie treaba asta si in gandul ei tot pe tine te acuza ca nu stii sa-ti cresti copilul. poate vei spune ca nu-ti pasa, dar traind in societate nu-i poti ignora pe cei din jurul tau. nu esti indreptatita sa incalci niste reguli de bune maniere pt ca lumea ta se restrange acum la copilul tau, ceilalti nu mai exista.

exact intelesul de care spui tu i l-am dat. de asta am si zis ca le inteleg pe mame, stiu ca nimic si nimeni nu mai conteaza deindata ce ti se naste puiul. esti capabila sa fii nepoliticoasa, rautacioasa chiar cu cei din jur, ca sa ii satisfaci un moft copilului. tu te crezi indreptatita, dar ceilalti te percep si pe tine la fel de prost crescuta ca pe copil. vorbesc la modul general, nu o lua personal .

april sunset a scris:

nu stiu cum a fost ziua ta, dar nici tu nu o stii pe a mea. A, daca spui frumos: "domnisoara, am avut o zi foarte grea, ma puteti lasa sa ma asez putin?" e deja altceva. Moarta de oboseala sa fiu si nu as putea sa refuz. O fi asa mare branza sa spui frumos ce vrei? Mama aceea, daca tine asa mult la copilasu' ei ce vrea asa putin, sa stea la geam, nu putea sa caste gura sa roage pe cineva sa ii cedeze locul? e mai usor sa pufai si sa te  strambi la cei care stau jos. cat de obosit sa fii sa nu poti spune "va rog, o puteti lasa pe fata mea sa stea jos"?

exact! atitudinea, felul in care obtii ce vrei conteaza!
ne aprobam reciproc, april

heim, eu ma refer la atitudinea mamei. nu ma astept ca un copil de 3 ani sa fie gata educat ca la 7. ma astept insa sa o vad pe mama ca schiteaza ceva. ca ii explica atunci cand face circ (chit ca o face pentru a o suta oara si copilul tot nu se potoleste), nu ca se uita sfidator in jur si bombane. daca esti obosita si nu mai ai energie sa o iei de la capat cu explicatul, macar iti ceri scuze fata de cei din jur, pt deranjul creat de odrasla ta. cum spunea april - cu vorba buna, nu cu tupeu.

multi ignora foarte bine "faptul ca asta e o etapa normala in dezvoltarea copilului". unii poate n-au interactionat niciodata cu copii si atunci nu au de unde sa stie de la ce varsta se vede buna crestere. da, unii se trezesc parinti pe nepregatite si nu pricep de ce nu tace copilul dupa ce au epuizat toate metodele ce le-au venit in minte. "psihologia copilului" nu se face nici in scoala generala, nici in liceu si nici nu ne nastem cu ea in sange. de asta nu sunt toti famliari cu ea.
cunosc un baietel de 2 anisori care, daca mama ii spune ca nu are voie sa faca vreun lucru, nu-l face. poate va urma etapa "NU", cand va reactiona exact pe dos, dar deocamdata e ascultator.

pai si concluzia care e, ca daca atatia fac si cresc copii fara sa aiba habar de psihologia copilului, sa ignoram si noi, care avem studii superioare si posibilitatea sa ne informam, lucrurile astea ?
anca, copilul respectiv se comporta asa fiindca asta e temperamentul lui, nu fiindca e mama vreun geniu al educatiei
eu eram genul asta de copil docil, fratele meu era genul care urla si se tavalea pe jos... nu cred ca si-a schimbat mama metoda de educatie de la un copil la altul; si uite ca, in ciuda acestui lucru, nu a ajuns nici vreun infractor si nici vreun antisocial, ci un adult normal si politicos
cred ca nu ma exprim eu bine cumva... vad ca pentru tine primeaza aparentele sociale, ma gandesc ca si tu ai fost educata la fel ca mine, ca e mai important ce impresie lasi celorlalti decat ceea ce simti tu cu adevarat... numai ca eu vreau sa gasesc un echilibru, copiii mei sa nu ajunga ca mine (nici niste mici teroristi care oripileaza babele, dar daca ar fi sa aleg intre a-i traumatiza pe viata si a scandaliza strainii sper sa pot alege ultima varianta)

eu incerc, ca si anca, sa inteleg mecanismul ca sa aleg cel mai bine cand va fi cazul, nu duc vreo lupta de idei sa schimb parerea cuiva, daca o are deja formata

Ultima oara a fost editat de heimdall (2013-04-05 11:11:26)

nu, heim. concluzia mea era sa nu avem pretentii de la ceilalti. sa nu ne asteptam sa ne inteleaga (pe noi, in postura de mame), ca nu toti au cum.
e posibil sa fie chestie de temperament, nu zic nu.

da, pt mine sunt importante aparentele sociale. probabil, asa cum spune deno, cand voi avea copilul meu, nu vor mai fi (sper totusi sa nu).
da, e ideal sa gasesti echilibrul, astfel incat copilul tau sa nu ajunga nici vreun smecher descurcaret din categoria "prietene, n-ai un foc?", nici vreun timorat care va avea mereu de pierdut pt ca nu indrazneste sa deschida gura sa spuna ce vrea.
ce nu pricep eu, e de ce ar ajunge copilul in a doua situatie, daca il inveti cu vorba buna, de mic (de cand incepe sa inteleaga ce-i spui), niste reguli de integrare in societate? reguli pe care adultii le respecta; nimic in plus, umilitor.
sa il inveti sa ceara ce isi doreste in mod politicos, nu autoritar, nu sa incerce sa obtina cu forta.
toate astea, atunci cand e in public. ca altfel veti spune ca ii reprim copilaria, impunandu-i sa se comporte ca un adult. cand e acasa, poate sa faca ce-i trece prin minte, cat timp nu e vreun pericol. la fel, cu prietenii ori la gradinita.. sa se joace cum isi doreste, dar sa respecte totusi niste reguli minime de integrare in colectiv.

Ultima oara a fost editat de anca90 (2013-04-05 11:25:54)

anca, acum ti se pare ireal si inadmisibil faptul ca poti sa-i pui la dos pe toti si toate, candva gandeam exact ca tine.

oricate mame vor intra aici, vor avea parerea mea. si majoritatea fetelor fara copii, vor avea parerea ta. de ce? pt ca n-ai cum sa intelegi SCHIMBAREA pana nu apare "el/ea"

referitor la "e rusine" sunt atatea cai de a nu baga motvul asta la mijloc.
explicandu-i din prima zi de viata toate lucrurile, la varsta de 4-5-6 ani va intelege fara efort.
in autobuz, avion, mijloacede transport, copiii au pretentia de a fugi pe-acolo etc. yannick se cerea plimbat. a inceput sa chitaie si i-am explicat ca asta e locul nostru si trebuie sa stam jos pt siguranta noastra. i-am dat si o solutie de compromis sa zic asa. i-am zis ca maxim ce pot face pt el, este sa ne mutam pe un alt scaun si ne plimbam pana acolo. coinidenta sau nu, cand ne-am asezat pe noul loc, a aceptat sa-l leagan si sa doarma.
eu cred ca asa se cladeste educatia de miiici mici, explicat intruna.


LE: am citit "de cand incepe sa inteleaga ce-i spui"  noi am credeca dupa 1-2 ani.
TREBUIE din prima zi. ca sa nu fiu "absurda" sa zic ca din sarcina.
oi fi fost eu cu capu dar eu vorbeam enorm de mult cu copilul si ii explicam toate prostiile din burta. dar nu asta e relevant.
cu copilul trebuie vorbit TOT de cand il ai.
ei sunt mai destepti ca noi, ei pe noi ne inteleg, noi pe ei la varste mici, mai greu

Ultima oara a fost editat de denorah00 (2013-04-05 11:29:58)

faptul ca de la cea mai frageda varsta mi s-a explicat ca nu e ok sa-ti exprimi sentimentele (ca e rusinos, ridicol, te faci de ras etc) si ca sunt mai importanti ceilalti si ce cred ei despre tine


asta deja e o situatie extrema. nu ii spui copilului sa-si reprime sentimentele! ii zici ca stii ca vrea sa stea la geam si e normal sa vrea asta, doar ca in momentul de fata nu se poate. si ai mei au practicat asta, maica-mea prin fapte, taica-miu prin vorbe. maica-mea nu era dragastoasa, nu ma lua in brate (deci mesajul primit de mine: nu-ti arata sentimentele), iar taica-miu, cand ma mai enervam ca nu statea papusa in picioare, zic si eu, imi spunea clar "nu ai voie sa fii nervoasa! de ce sa fii? tu nu trebuie sa fii nervoasa!" (mesaj: ma desconsidera cu totul, eu nu am voie sa simt).

deno, tu faci ceva, incerci sa il linistesti - asta vrem sa sublieniem. doamna de care tot discutam, cu cele 2 fete, a bombanit si atat.

ce am vazut acum 2 zile in tramvai: a urcat o fata de vreo 11 ani cu ma-sa. asta din urma a ramas pt a composta biletul, iar fata s-a asezat pe un scaun. cand a venit ma-sa, i-a spus sa se aseze in spate. deci a pus-o sa se ridice cand putea ea foarte bine sa se aseze pe locul liber. fata s-a asezat pe partea dreapta, unde e un singur scaun pe rand, deci nu in spatele maica-sii. imediat a urcat un domn maaare (in sensul de bine facut, solid) la vreo 70 de ani. idioata de mama i-a facut semn fetei sa se ridice pt a ceda locul si tot drumul apoi ea a stat frumos pe scaun si fie-sa in picioare langa. imi venea sa-i dau in cap cu ceva. si pe "domn" l-am blamat. putea sa refuze politicos ca era ditamai zdrahonul, iar fata avea si un ghiozdan imens in spate. daca eram mai langa ele, i-as fi cedat locul fetei. si daca ar fi indraznit idioata de ma-sa sa spuna ca nu e nevoie, ca nu vrea sa stea (si ar fi spus-o, o stiu din alte astfel de situatii), as fi intrebat-o de unde stie. de unde stie ea ca fata nu vrea sa stea jos? mai ales ca se si asezase intr-o prima faza.

si acu' mi-e ciuda ca nu am fost mai aproape de ele

sunset, crunt ce povestesti

ideea este ca eu nu-i caut scuze doamnei, dar cum ati spus si voi, nu putem sti biata femeie cat se lupta cu crizele copiilor, daca se lupta, sau prin ce-a trecut in ziua respectiva, etc.

eu tot ce am inteles de aici este ca prea repede judecam, si prea ne punem mintea cu cine nu trebuie

passenger a scris:

attachment parenting e adeseori confundat cu rasfat total la copil si miserupism din partea mamei.

exact. eu recunosc ca il privesc astfel si tare mi-as dori sa vad niste contraargumente. poate imi schimb parerea.
LE: miserupism fata de cei din jur, nu fata de copil .

Ultima oara a fost editat de anca90 (2013-04-05 12:16:54)

bine ca te-au mancat, ca tare bine ai zis
exact asa gandesc si eu dar nu stiu s-o zic atat de bine.

clar trebuie imprimate copilului pe creier bunele maniere care sa fie aceleasi si acasa si in public.
nu e normal ca acasa sa-l lasi sa traga vanturi, ragaieli fara sa zica un pardon, trebuie invatat si sa iasa din situatiile jenante daca se baga in ele.

pe mine m-a zgariat pe cap ce a facut povestitoarea, nu copila.

copilul ala, cu aportul nostru, al "celor care nu oferim un scaun" va ajunge adultul de maine care va face asa:

acum 2ani sotul meu a fost operat la ochi. in timp ce il asteptam sa iasa din sala, 2 parinti cu un copil de vreo 3 ani foarte bolnav(stare generala proasta, molesit etc) asteptau la rand. scaunele erau toate pline plus multa lume in picioare.
ordinea locurilor era : mama, OMUL PROST, tata cucopilul in brate si eu. femeia l-a rugat daca poate schimba locurile sa stea ea langa copil si el sa vina in locul ei, la care omul "eu stau bine aici" si n-a vrut sa se mute...
m-am ridicat eu si am lasat-o sa stea ca eu etam de cealalta parte a copilului.
deci nu mi-a venit sa cred ochilor si urechilor.