Psihologia copilului - de la perioada prenatala la marea copilarie-43

katami a scris:

Nu am inteles, de altfel, nici rostul pt care a postat chestiunea aici, la mamici, unde n-a mai scris (banuiesc) ever, e cam la fel cum m-as duce io pe un site de moda pe care n-am scris niciodata nimic constructiv si as zice ce nasol mi se pare ultimul trend. funia si casa spanzuratului, if you know what I mean. Dar tocmai din cauza asta, I'm done cu asta, va raspund voua la chestiuni ce deja au divagat.

in sfarsit am descoperit care e problema postului meu!

eu vreau sa invat si altceva, sa vad si perspectiva altora. chiar am avut de invatat de la cateva fete de pe aici si le multumesc!

le: o sa fiu mama intr-o zi si sunt sigura ca tot ce s-a discutat aici o sa ma ajute!

Ultima oara a fost editat de Melita (2013-04-16 17:27:03)

katami a scris:

ba cred ca exista, totusi, o situatie in care copiii (peste un 3 ani jum, cam asa), intr-adevar manipuleaza. Vreau sa cred ca e rara si se refera la cazurile in care NUMAI ASTA AU PRIMIT/VAZUT IN JUR, in care ei insisi pun egal intre relationare si manipulare. Parinti (o am acu in cap pe bunica-mea, de ex) care spun o minciuna tampita copilului si fac cu ochiul/rad in barba cu alti adulti pe seama "prostiei" copilului (care nu doar ca nu e prostit, ci intelege, sesizeaza facutul cu ochiul si sufera de imposibilitatea unei reactii), eh, atunci DA, copilul, cum scriam mai sus, imita ce vede. Si atunci manipuleaza si el, pt ca numai asta stie el ca exista, pt ca nimeni nu l-a invatat "gustul" unei relationari autentice. Dar, repet, vreau sa cred ca astfel de "modele de educatie" sunt exceptii in ziua de azi........

kata, nu cred ca sunt exceptii, din pacate. mie mi s-a dat ocazia sa vad ft des chestia asta .
da, poate ca manipularea apare in urma unui exemplu vazut in jur, dar odata invatata tehnica, e practicata de copii. nu sustin ca ar fi innascuta, ci doar ca exista in multe cazuri.
eu inca percep unele exemple de "relationare", din ce ai povestit tu, drept manipulare.
sa luam cazul copilului ce se da cu fundul de pamant. daca e la primul episod de acest gen, ok, e relationare, testare de limite. dar daca e la al 5-lea episod si stie ft bine ca in toate situatiile anterioare, cand a facut "scandal", a obtinut ce si-a dorit? asta nu e manipulare? i se spune ca nu poate obtine/face cutare lucru si se foloseste de o tehnica invatata si careia stie ca-i va ceda parintele, pentru a obtine totusi ce vrea.
unii copii se folosesc de alintari si dragalasenii pe langa mamica pt ca stiu, au invatat, ca atunci cand fac asta, primesc mai usor si aproape sigur ce isi doresc. sau parintele va accepta mai usor prostia ce tocmai au facut-o. nici asta nu e manipulare?

april, poate functioneaza la inceput. adica la prima amenintare, copilul poate sa se teama de tata, sa creada ca e mai "rau" decat mama. dar daca tatal nu va face nimic, a doua oara nu cred ca va mai merge amenintarea asta. orice i-ar spune mama, copilul stie ca tata nu e rau.

Ultima oara a fost editat de anca90 (2013-04-16 17:37:02)

anca tu in postul de mai sus te referi daca crizele ce au ca efect satisfacerea nevoii, atunci cand sunt facute pentru a 5-a oara mai sunt reale, adica o manifestare a emotiilor sau pur si simplu un act
Eu tind sa cred ca e vorba de un act, pentru ca prima oara intradevar supararea copilului e cat se poate de reala dar daca el vede ca a primit ce a cerut este un fel de reactie cauza - efect adica cauza=ma dau cu curu de pamant, efectul = primesc ce vreau. Aceasta cauza poate fi din punctul meu de vedere si un simplu te rog sau o simpla cerere, depinde cum i s-a raspuns copilului prima oara cand s-a comportat intr-un anumit mod

kata, cred ca la cris crizele sunt exprimarea frustrarii. stie ca nu obtine nimic nici daca se manifesta asa, dar plange de ciuda ca nu primeste ce vrea. in cazul asta, criza chiar e o exprimare a trairilor din interior, nu un "act", cum bine zice emilya.
cat despre exemplul meu, e posibil sa nu constientizeze copilul ca manipuleaza, chiar daca asta face.

s-o lasam asa, kata .
tu incerci sa ma convingi de inocenta si naivitatea copiilor, pe cand eu am convinegerea ca de la o varsta au si (unii dintre) ei viclenia si obraznicia lor (ca doar sunt adulti in devenire si trasaturile astea nu apar dintr-o data la 18 ani). incalca voit limite, nu pentru ca nu le-ar fi clar care e hotarul, ci din placerea de a le incalca ori din dorinta de a face acel lucru ce nu-l pot accepta ca interzis.
vorbesc aici de copiii catalogati adesea drept "obraznici, rai", nu de cei "cuminti" care nu ies din cuvantul parintilor si nici nu incearca sa-l schimbe.

heim, nu m-am referit nici la furt ori crima, nici la papat tot lapticul ori alte limitari ridicole, ci la micile nazbatii pe care le fac copiii. de exemplu: sa ia mancare din bol si s-o arunce pe jos ori s-o catapulteze pe mobila de bucatarie ori intre ochii mamei, sa picteze peretii cu acuarele, sa se agate de perdele, sa scoata tipete ascutite in public si sa rada cand mama ii tot repeta ca nu e bine ce face, etc. nu ma refer la limite absurde de genul: sa stea cuminte in fund si cu mainile la spate cand sunt in vizita, sa isi lase caciulita pe cap desi ii e cald dar mama nu-i da voie fara, sa nu cumva sa se aseze in fund pe strada ca isi murdareste pantalonasii, samd.

pai si care e diferenta intre ele, adica de ce e mai rau sa te joci cu mancarea sau sa-ti descoperi vocea decat alte lucruri "interzise" ? extrapoland ar trebui sa fie viclenie si sa faci pipi pe tine imediat dupa ce ti-am schimbat pampers-ul (daca ai o pisica o sa vezi ca miauna si ea doar asa ca sa-si auda vocea, sau face pipi la litiera in secunda 2 dupa ce i-ai schimbat nisipul... incerc sa spun ca sunt lucruri naturale si instinctive, chit ca ne indigneaza pe noi)
astea intra fix la explorare si invatat, ce ziceam mai devreme, nu la "desenez pe perete ca e ceva rau si o enervez pe mama"... pur si simplu pentru ei nu e nimic rau in asta (n-ar trebui sa fie nici pentru noi, de altfel, daca n-am fi atat de obsedati de control
nu vreau sa-ti demolez tie exemplele, pur si simplu astea nu mi se par din categoria "testat limitele"
uite, stiu pe cineva care atunci cand era mic a demontat televizorul familiei, piesa cu piesa... nu mai avea chiar un an, deci se cheama ca a facut-o in ciuda faptului ca era interzis, crezi ca a facut-o ca sa demonstreze ceva parintilor, ca sa le iasa din cuvant ?

daca tot am deviat cumva de la discutie, eu personal incerc sa inteleg unde se termina libertatea copilului de a experimenta si incepe pericolul, adica unde trebuie eu ca parinte sa pun o limita ca nu care cumva copilul sa nu-si faca rau (ex: cred ca toti cand eram mici am bagat degetele in priza O DATA, apoi am retinut ca nu e o experienta de repetat), nu sa nu murdareasca lucruri prin casa sau stiu eu ce mi-ar complica mie viata

katami a scris:

toate actiunile alea enervante [...] au in spate un intreg ansamblu de triggeri, totul tine de a-i identifica si a fi suficient de atenta [...] incat sa faci ce tb

de acord. cum ai spus si tu, asta e teoria, dar e imposibil de pus in practica 24/24.

heim, diferenta e ca unele incalcari de limite fie pun copilul in pericol, cum te-ai gandit si tu (agatatul de perdea se poate solda urat daca ii pica draperia in cap), fie nu pot fi reparate (daca iti distruge mobilierul din casa si iti murdareste peretii, poate nu iti permiti sa renovezi).
eu nu consider ca trebuie oprit copilul numai din ce i-ar putea face lui rau, iar in rest, sa faca tot ce-i trece prin minte. ca sa il educi, trebuie sa-i impui si niste limite ale convietuirii in societate. altfel, vei creste un salbatic, care ajunge la gradinita si face si pe acolo traznai, ca mamica acasa il lasa sa experimenteze orice. ei, atunci drama pe el, cand educatoarele nu-l vor mai lasa.

mie cand imi spuneau parintii "nu te urca acolo, ca ai sa cazi!", din ambitie ma urcam, pt a le demonstra lor ca pot, ca nu cad. dar si pt ca imi doream sa ajung acolo sus.

Ti-ai pus-o rau de tot in cap pe kata cu ultimul post stai sa vezi ce-ai declansat.....

Anca..nu heim

Ultima oara a fost editat de JanisJoplin (2013-04-17 15:24:07)